Ministrul adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a avertizat asupra riscului unui război nuclear, subliniind că o dinamică în acest sens este vizibilă în special în ultimul an – potrivit agenţiei TASS. În opinia lui Riabkov, colegii occidentali evită discuțiile de fond cu privire la problemele presante, ceea ce blochează dialogul, subminând „arhitectura controlului armelor” și destrămând în mod intenționat mecanismele eficiente negociate în domeniul securității și stabilității. Viceministrul rus de externe consideră că acest comportament al occidentalilor este extrem de periculos și iresponsabil. „Este plin de consecințe foarte negative pentru stabilitatea strategică” – a concluzionat Serghei Riabkov./sdan/avladucu
www.gazeta.ru – 12 septembrie