“Un om isteţ, deşi incult, repezit şi neechilibrat”
Unul dintre intelectualii comuniști fugiți la Moscova în timpul războiului a fost economistul Alexandru Bârlădeanu. Revenit în țară în 1946, datorită experenței sale (în timpul războiului a lucrat la un institut de cercetări economice), dar și a dosarului politic, Alexandru Bârlădeanu a ocupat o serie de posturi importante în diverse ministere. Treptat s-a apropiat de echipa lui Gheorghe Gheorgiu Dej. A susținut economia centralizată și a contribuit la elaborarea planurilor economice. Având sprijinul lui Gheorghe Gheorghi Dej, Alexandru Bârlădeanu a ocupat importante funcții în ierarhia partidului – a fost membru al Comitetului Central, membru supleant al Biroului Politic și membru al Consiliului Executiv. După 1965, a propus continuarea planurilor economice aprobate de Gheorghe Gheorghiu Dej. Nicolae Ceaușescu nu a fost de accord. El dorea să se pună accent pe industria grea, în detrimentul industriei bunurilor de consum. Neacceptând alte păreri, în 1968 Ceaușescu l-a demis pe Alexandru Bârlădeanu din toate funcțiile deținute. Despre relațiile cu Nicolae Ceaușescu, Alexandru Bârlădeanu a dat un interviu care se păstează în Arhiva de istorie orală – Rador.
Alexandru Bârlădeanu : « Drumurile noastre, ale lui Ceauşescu şi ale mele, s-au încrucişat destul de târziu! La sfârșitul anului 1946 am fost numit secretar cu probleme de comerţ exterior la Ministerul Economiei Naţionale, condus de Dej. Pe Ceauşescu nu l-am cunoscut pentru că el lucra pe linia UTC, iar în anii ‘50 a lucrat în armată. Deci, nu aveam nici un fel de posibilitate să ne întâlnim în muncă. E adevărat, treptat am auzit de el, că din tinereţe, cât a stat la Doftana, a fost un fel de copil alintat al deţinuţilor politici. Era foarte tânăr atunci şi toţi îl socoteau un fel de băieţel al lor. Am auzit că s-a purtat demn la interogatoriile poliţieneşti, că-l simpatiza Ana Pauker, iar Gheorghiu Dej ţinea la el. Toate astea le-am auzit fragmentat, întâmplător şi nu le-am dat atenţie! Prima dată când m-am întâlnit cu el pe probleme de muncă a fost la nu ştiu care alegeri de deputaţi, în care am avut o neînţelegere cu dânsul. De-a lungul anilor, eu am candidat la deputăţie în mai multe județe: la Baia, la Fălticeni, la Râmnicu Sărat, la Iaşi, la Constanţa. Şi, la un moment dat, Ceauşescu mi-a propus să nu mai fiu la Constanţa, să fiu în altă parte. Am protestat: „Nu sînt un peregrinator, nu mă obişnuisc într-un loc şi deja mă mutaţi în altul! Nu! Nu plec din Constanţa!” Am ameninţat că nu mai candidez deloc. În fine, a cedat! Asta a fost prima mea întâlnire cu Ceauşescu. Nu mi-a făcut o impresie bună. Mi-a creat părerea că el nu vroia să lase oamenii să se aşeze într-un loc, să capete legături cu oamenii de-acolo. Căuta ca oamenii să fie fără bază, fără un suport în populaţia locală.
Treptat, după ’56, după ce-am fost ales în Comitetul Central, mi s-a întâmplat să mă întâlnesc pe mai multe probleme cu el, mai ales că în acea vreme începuse să conducă agricultura. Intrase în Biroul Politic și se ocupa de organizatoric. Aşa că, vrând-nevrând, erau momente când trebuia să ne întâlnim. În aceste momente mi-a făcut impresia de om isteţ, deşi incult şi foarte repezit şi neechilibrat. Nu aveam o părere prea bună despre el, deşi, în acel moment, ştiam că Gheorghiu Dej ţine la dânsul. La un moment dat, când Chişinevschi şi Miron Constantinescu au încercat pe baza raportului lui Hrusciov asupra cultului personalităţii să aplice acelaşi lucru şi împotriva lui Gheorghiu Dej, în discuţiile de la Biroul Politic Ceauşescu a avut o atitudine fermă în apărarea lui Gheorghiu Dej. De unde ştiu acest lucru ? La un moment dat, am fost chemat la Gheorghiu Dej pentru o problemă de muncă şi Gheorghiu Dej, în loc să discute cu mine problema pentru care fusesem chemat, a început să-mi povestească ce-a spus Chişinevschi, ce-a spus Miron şi cât de documentat şi pregătit le-a răspuns Ceauşescu! Era clar că Dej ţinea la Ceauşescu şi-i era oarecum recunoscător pentru poziţia lui. La un moment dat, nu ţin minte anul, să fi fost ’58 … ’59… eram la Gheorghiu Dej acasă, împreună cu Gaston Marin [președintele CSP], pentru o problemă economică. Intră însoţitorul lui Gheorghiu Dej şi spune:”Tovarăşul Ceauşescu vrea să vină la dv.!” „Să vină !” Intră Ceauşescu, îmbrăcat semi-stalinist, cu tunică, cu cizme şi spune că în nu ştiu ce sat din judeţul Galaţi, s-au răsculat ţăranii în legătură cu colectivizarea. L-am văzut pentru prima oară pe Dej înfuriindu-se îngrozitor, ridicându-se în picioare şi spunând : „Proştilor ! Dobitocilor! Nu v-am spus să nu vă grăbiţi acolo ? Acum du-te, ia-l pe Drăghici ! Duceţi-vă şi liniştiţi acolo lucrurile!” M-a frapat tonul lui Dej care, de obicei era un ton ponderat – chiar dacă era dur, era extrem de ponderat – această izbucnire împotriva lui Ceauşescu. (…) Știam despre aceste neînţelegeri dintre Dej și Ceaușescu [pe problema colectivizării]. Ştiam atitudinea lui Dej. Izbucnirea lui faţă de Ceauşescu a fost un moment când am constatat că Dej nu mai avea acea părere pe care o ştiam eu despre Ceauşescu.
Eu am fost ales în Biroul Politic la sfârşitul lui ’62 sau începutul lui ’63. Şi-am fost ales numai pentru lupta pe care am dus-o în CAER. Pentru că Biroul Politic era alcătuit – în afara lui Voitec care reprezenta social-democraţia – aproape exclusiv din ilegalişti care au stat la închisoare. Marea majoritate au stat chiar cu Dej. Şi, dintr-o dată, a pătruns unu’ care nici n-a stat cu ei în închisoare, nu era nici cunoscut şi era venit din URSS [din ’46]. Era o surpriză ! Chiar şi pentru mine a fost o surpriză. Dar, Dej a vrut să marcheze că poziţia pe care am luat-o [în CAER] era poziţia corectă a partidului şi ca o recunoaştere a meritelor mele m-au cooptat atunci în Biroul Politic, ca membru supleant. Deci, eu eram şi tânăr şi în Biroul Politic, oarecum fără drepturile pe care le aveau ceilalţi.
Dar, am putut să observ din partea lui Dej de atitudinea de zeflemea, îl lua oarecum în batjocură pe Ceauşescu, dar nu pe probleme mari, pe fleacuri. „Nicule, spune Novotni !” „Novoni.” „Nu, mă, spune No-vot-ni !” „Novoni !” „Spune Vietnam !” „Vienam !” Nu pe chestii mari. Dar, vedeam că Dej îşi cam bate joc. Cam astea erau relaţiile în Biroul Politic dintre Ceauşescu şi Dej.
În ’53 a fost la București Festivalul Tineretului. Pentru a face faţă musafirilor care urmau să vină din toată lumea, a început o campanie de strângere a alimentelor, a tot ce se putea arăta în vitrine. Lumea o ducea foarte prost. Și-atunci i-am spus lui Dej : „Tovarăşe Gheorghiu, situaţia e foarte grea economiceşte. Lumea moare de foame !” După vreo două luni de zile, Dej m-a chemat şi mi-a zis : „Mă, să ştii că ai avut dreptate! Şi am să te fac să laşi comerţul exterior şi să ai să te duci la Comisia de Stat a Planificarii – CSP, ca vicepreşedinte al lui Miron [Constantinescu] ,care ne înşeală cu multe cifre. Să înveţi munca de la CSP şi, după aceea, ai să fii preşedintele CSP-ului. Şi în ’55, în decembrie mă cheamă şi-mi spune : „Acum a venit momentul. Pe Miron îl trecem la Cultură şi tu ai să te duci la CSP (fusesem vicepreşedinte cum spusese el). A venit momentul să devii preşedinte al CSP”. I-am spus : „Tovarăşe Gheorghiu, două probleme trebuie rezolvate de la început: întîi, situaţia ţărănimii şi a doua, sistemul de salarizare. Ăştia ar fi primii paşi.” El a fost de-acord că primul lucru care trebuie făcut în domeniul relaţiilor cu ţărănimea trebuie desfiinţate cotele obligatorii.” (…) Am luat această măsură care s-a dovedit foarte bună. Imediat a crescut producţia agricolă. Am scăpat de închisoare mii de ţărani. Dar gospodăria colectivă făcea un contract [cu statul] şi pe urmă venea de la partid, de la raion să oblige: „Măreşte contractul !” Astfel contractul devenise tot cotă obligatorie. Așa că Dej mi-a zis: „Trebuie să căutăm o formulă să scăpăm de asta !” „Tovarăşe Dej, fără Ceauşescu eu nu pot să fac nimic ! Ceauşescu este organizatoric la partid şi se ocupă de agricultură. Fără el nu pot să iau nici o măsură !” Şi, din nou, l-am văzut pe Dej înfuriat. „Lasă-l pe tâmpitul ăsta. Numai o să strice ! Nu te amesteca cu el.” Asta era la sfârşitul lui ianuaire sau la începutul lui februarie ’65.
Am pus problema lui Maurer cu care eram în relaţii foarte bune. Prieteneşti. L-am întrebat care sînt părerile lui despre guvern. Cum modificăm guvernul. ” Îl aducem pe Ceauşescu aici la guvern. Îl luăm de la partid, să se ocupe de agricultură şi să înveţe şi el ceva !” Asta era atitudinea lui Maurer faţă de Ceauşescu, cu câteva zile înainte de moartea lui Dej ».
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Eugen Preda, Mariana Conovici, 1995]
