Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele la timp ar putea beneficia de la 1 ianuarie 2020 de un bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termen – a declarat astăzi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu. Ea a subliniat că se pune accent pe conformarea voluntară a contribuabilior şi că mare parte a controalelor Fiscului a avut acest scop. Doar în cursul lunii trecute acest gen de acţiuni au dus la încasarea a aproximativ 300 de milioane de lei, a precizat ea într-un interviu televizat. De altfel, a adăugat şefa Fiscului, veniturile totale colectate la buget, în primele opt luni ale anului, sunt mai mari cu peste 20 de miliarde de lei faţă de cele din perioada similară a anului trecut. În paralel sunt în desfăşurare şi controale tematice ale inspectorilor antifraudă, iar valoarea totală a sancţiunilor şi amenzilor aplicate de la începutul acestui an este de 75 de milioane de lei./lazard/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 septembrie)