Autostrada Soarelui intră în reparaţii capitale

Autostrada Soarelui intră în reparaţii capitale. Lucrările se vor desfăşura timp de doi ani, pe tronsonul Bucureşti – Fundulea, care are o lungime de 24 de kilometri şi care este plin de denivelări.
Tronsonul București-Fundulea a fost dat în trafic în 2004, cu un carosabil construit din ciment, iar din vara anului trecut, poliția a limitat viteza la doar 80 de km pe oră, după ce plăcile de beton au început să se ridice, situație destul de periculoasă pentru siguranța rutieră. Refacerea tronsonului București-Fundulea de pe Autostrada Soarelui este un proiect promis pentru prima dată în 2015, amânat din nou în această vară, pentru a nu paraliza circulația în sezonul estival și acum, pregătit pentru șantier, într-o primă fază, se va închide circulația pe sensul spre litoral, între kilometrii 21 și 27, cu devierea traficului pe calea 2 Constanța-București și câte o bandă pentru fiecare direcție. Până în vara anului viitor, atunci când lucrările de reparații vor fi suspendate, ar putea fi asfaltați 12 din cei 24 de km, spune Cristian Andrei, director adjunct al Companiei de Drumuri.
Cristian Andrei: Contractul pe care l-am semnat are o durată de doi ani de zile, deci, practic, noi vom lucra toamna, primăvara, cel puțin din cei 24 de km să executăm minim 12 km de cale dublă, până anul viitor, la 15 iunie. Este o reparație a plăcilor de beton cu înlocuirea sistemului de rulare. Practic, noi vom freza aproximativ 8 centimetri din dalele existente.
Pentru refacerea tronsonului București-Fundulea de pe Autostrada Soarelui au fost semnate două contracte, iar costul lucrărilor este de 20 de milioane de euro, ne-a informat Alexandru Lancuzov, RRA. /dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -16 septembrie