“Țăranii i-au spus: “Tovarãşe! Dumneata nu ştii sã stai de vorbã cu oamenii.”
Unul dintre idealurile utopice ale comunismului a fost colectivizarea agriculturii, adică confiscarea tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. Se argumenta că, în felul acesta, pământul poate fi lucrat eficient și recoltele vor crește substanțial. În România, procesul de colectivizare a agriculturii s-a desfășurat în perioada 1949–1962. Început întâi greoi și haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 și 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate și terminat în 1962. Numeroși țărani, atât săraci, cât și înstăriți, s-au opus acestei acțiuni. În aceste situații, guvernul comunist a recurs la represiuni violente, deportări, chiar ucideri. Cea mai cunoscută revoltă a țăranior împotriva colectivizării a avut loc la 4 decembrie 1957 în satul Vadu Roșca, județul Vrancea. Represiunea a fost cumplită: nouă țărani au fost împușcați, patruzeci și opt au fost răniți, optsprezece au primit condamnări grele de închisoare. Cel care a condus direct represiunea a fost Nicolae Ceaușescu – pe atunci general cu două stele în armată, șeful Direcției Superioare Politice a Armatei. Represiunea țăranilor de la Vadu Roșca a luat prin surprindere conducerea Partidului Muncitoresc Român. Gheorghe Gheorghiu Dej – se pare – ar fi preferat alte mijloace pentru liniștirea țăranilor. Cum a reacționat conducerea de la București, aflăm de la Gheorghe Apostol – un apropiat colaborator al lui Gheorghe Gheorghiu Dej
Gheorghe Apostol: “Evenimentul s-a petrecut în 1957 la Vadu Roşca, Vrancea. Dej era bolnav la Timişul de Jos. Şi eu îi ţineam locul. Şi mi se aduce la cunoştinţã de cãtre Ceauşescu cã în judeţul Vrancea sînt nişte acţiuni potrivnice cooperativizãrii. Şi cã el trebuie sã meargã acolo. “Du-te, dragã, du-te!” Şi a plecat la Focşani. S-a-nţeles cu Drãghici ca sã-i punã la dispoziţie un detaşament al Securitãţii. Ce s-a întâmplat la Vadu Roşca ? La Vadu Roşca toate încercãrile fãcute de Comitetul judeţean sau regional, cum era atunci, nu i-a convins pe ţãrani sã intre în cooperativa [agricolă] de producţie. A fost imobilizat primul secretar, i-au spart cauciucurile, sã n-aibã cu ce sã plece, sã rãmînã în comunã la ei. Şi-a plecat ãla pe jos. Şi s-a dus Ceauşescu sã facã ordine. Țãranii erau foarte bine organizaţi. Când Ceaușescu a plecat din Focşani cu trupa de securitate dupã el, țăranii din Vadu Roșca au fost anunţaţi. Şi s-au mobilizat cu ce-au gãsit : cu furci, cu topoare, cu unelte agricole. Şi l-au aşteptat. Era o singurã intrare în comuna asta, o comunã micã pe malul Siretului. Țăranii s-au așezat astfel: cei bãtrîni mai la spate, pe urmã erau de vîrstã mijlocie, apoi tineretul, copiii şi femeile. Copiii împreunã cu femeile în primele rînduri. Ceaușescu s-a dat jos din maşinã şi a început sã intre în vorbã cu ei. Cã a auzit că se opun cooperativizãrii … cã altã cale nu existã pentru ţãrãnimea românã, cã sunt multe avantaje pe care ţãranii le pot obţine dacă lucează mecanic pãmântul cu sprijinul statului prin SMT-uri, ş.a.m.d. Şi ţãranii au spus : “Deocamdatã, noi mai aşteptãm. Cînd o sã hotãrâm noi, vã anunţãm.” Ceauşescu nu s-a lãsat. A început sã se cam rãsteascã la ei. Țăranii i-au spus: “Tovarãşe sau domnule, cum i-o fi spus, noi nu mai stãm de vorbã cu dumneata! Dumneata nu ştii sã stai de vorbã cu oamenii.” Ceaușescu a cerut ca toatã lumea să se întoarcă la locuinţele lor. “Nu, d-ta te duci acasã! Noi suntem acasã. Comuna e a noastrã. D-ta eşti strãin de comunã, d-ta pleci! ” Şi s-au încins lucrurile. Atunci [Ceaușescu] a dat dispoziţie plutonului de securitate să se aşeze în linie de tragere. La prima salvã [trasă] în sus, ţãranii trebuiau sã se retragă în comunã, fiecare la casele lor. Țãranii nu s-au retras. A tras a doua salvã. Țãranii nu s-au retras. Nici la a treia salvã țãranii nu s-au retas. Și atunci [Ceaușescu] a hotãrît sã tragã [în țărani]. Şi-a murit un numãr de cetãţeni în comuna asta. A venit Drãghici şi m-a informat cã s-a întîmplat ceva la Vadu Roşca. Era sã fie omorît Ceauşescu. “Cum, mã ? ” “Uite-aşa, uite-aşa …” Şi povesteşte ce spun eu. Eu l-am anunţat imediat pe Dej. A venit Dej imediat la Bucureşti. Şi-a avut loc o şedinţã în cinci persoane : Dej, Pârvulescu, Drãghici, Ceauşescu şi cu mine. Şi Ceaușescu a arãtat cã el era sã fie linşat. Că a fost în legitimã apãrare, că a trebuit sã ia mãsura asta [să tragă] ca sã scape cu viaţã. Dej era hotãrît sã-l scoatã din funcţie. Dar a intervenit Pârvulescu, zicînd cã dacã omul a fost în legitimã apãrare … Era mai bine sã-l lãsãm sã moarã?! Mai bine sã moarã ţãranii decât el! L-a susţinut şi Drãghici. Eu am spus cã nu putem fi de acord cu asemenea poziţie. Totuşi s-a tras în oameni! Nu ştia care-i situaţia acolo? Cã doar el se ocupã de agriculturã şi Drãghici se ocupã de probleme interne, de Securitate. Nu ştiau care e situaţia acolo? De ce am provocat pe ţãrani? Dej a fost de acord cu poziţia mea și a promis că va lua o hotãrîre. Însã hotãrîrea nu s-a mai luat. Așa am intrat în conflict deschis cu Ceaușescu”.
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Ioan Scurtu, Virginia Cãlin, 1994]
