Aproximativ 80% dintre studenţii Universităţii Politehnica Bucureşti sunt angajaţi încă din anul al III-lea de studiu

Aproximativ 80% dintre studenţii Universităţii Politehnica Bucureşti sunt angajaţi încă din anul al III-lea de studiu, a declarat astăzi rectorul instituţiei, Mihnea Costoiu. Acesta a mai spus că în anul al II-lea circa 40% din studenţi sunt angajaţi, în timp ce la începutul anului al III-lea procentul este în jurul a 60%. Rectorul a adăugat că nu salută acest fenomen, în condiţiile în care profesorii şi-ar dori ca studenţii să stea cât mai mult doar în şcoală, nu să fie angajaţi. Mihnea Costoiu a amintit că Universitatea Politehnică are propria agenţie de plasare a forţei de muncă, organism care recrutează studenţi şi absolvenţi. Declaraţiile au fost făcute cu ocazia deschiderii noului an şcolar, la instituţia amintită./ilixandru/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)