MAE al Rusiei şi-a exprimat indignarea faţă de neeliberarea vizelor SUA pentru ruşii care urmau să participe la AG a ONU

Ministerul de Externe al Rusiei şi-a exprimat indignarea în legătură cu faptul că SUA nu a eliberat vize parlamentarilor ruşi care urmau să sosească în această ţară pentru a participa la Adunarea Generală a ONU. Anterior, preşedintele Comitetului Consiliului Federaţiei pentru afaceri externe, Konstantin Kosacev, a declarat că nu a primit permisiune de intrare şi nu va putea să vină la New York, aşa cum a planificat. Ulterior a apărut o nouă informaţie, potrivit căreia în SUA nu au fost lăsaţi să intre alţi câţiva deputaţi ruşi. „Acesta este un exemplu scandalos de lipsă de respect din partea SUA faţă de membrii ONU, precum și de neîndeplinire a obligațiilor sale de țară care găzduiește o organizație mondială” – a comentat situaţia purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova. Partea americană se justifică printr-o serie de dificultăţi tehnice și, de asemenea, îi învinovățește pe ruși pentru depunerea cu întârziere a documentelor. /ssirbu/cvanatoru

(www.ria.ru – 24 septembrie)