Cercetările a mai mult de 100 de oameni de ştiinţă din întreaga lume au arătat că nivelul apelor oceanelor creşte mai repede decât fusese anticipat. Raportul comisiei interguvernamentale asupra schimbărilor climatice susţine că numărul inundaţiilor şi furtunilor va creşte şi sute de milioane de oameni ar putea fi nevoiţi să îşi părăsească
locuinţele până la finalul secolului. Studiul detaliază cum topirea masivă pe care am observat-o în Groenlanda şi Antarctica în ultimii ani este în prezent principala cauză a creşterii nivelului apelor. Oamenii de ştiinţă şi-au modificat predicţiile, afirmând că, în cel mai rău caz, oceanele vor creşte cu peste un metru până la finalul secolului, o creştere de 10 centimetri faţă de studiile anterioare. Raportul mai susţine că gheţarii vor dispărea. O furtună care în trecut era evenimentul secolului ar putea avea loc o dată pe an, până în 2050. Există urmă de speranţă. Reducerea masivă a emisiilor de carbon ar putea preveni cele mai grave efecte dar intervalul în care se mai poate interveni se apropie rapid de final./aionita/gpodea
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 septembrie)