Noaptea Cercetătorilor

Va fi Noaptea Cercetătorilor, iar cu acest prilej românii vor afla despre impactul cercetării şi al ştiinţei asupra vieţii cotidiene. Ca şi în alte ţări europene, România a aderat la această serie de manifestări, prin care oamenii de ştiinţă intră în contact cu publicul larg. Mai multe insituţii îşi deschid porţile în capitală şi în peste 20 de oraşe din ţară, iar vizitatorii vor avea ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor. Prefaţează evenimentul reporterul RRA, Alex Buzică:
Reporter: Demonstraţii practice, experimente trăsnite, conferinţe fascinante dar şi o prezentare a celor mai recente inovaţii tehnice sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de organizatorii nopţii cercetătorilor. În Bucureşti, cetăţenii sunt invitaţi la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Plasmei şi Radiaţei, acolo unde vor afla din ce este făcută lumina, inclusiv lumina neagră. Cercetătorii de la Institutul pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” îi vor purta pe curioşi într-o lume a acceleratorilor de particule.Tot în această noapte, printre altele, mai puteţi participa la evenimente speciale, la Institutul de Ştiinţe Spaţiale, dar şi la Muzeul Antipa din Bucureşti./cmorozanu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 septembrie