Motto: „Mitropoliia n-am luat-o cu sila, nici cu mite, nici cu rugăciuni. Facă-mi Dumnezeu răsplătire de va fi urmat vreuna de acestia, ci aşa au fost plăcut înaintea stăpânului Dumnezeu […] Între altele să cuvintează şi aceasta cum că sînt strein şi nu s-au cuvenit să fiu eu mitropolit. În Hristos sîntem toţ una. Şi apoi n-am fost numai eu episcop şi mitropolit strein în Ţara Românească, ci au fost şi alţii, mulţi, precum să văd în condice şi precum să politiceşte în toată beserica, precum şi domni au stătut şi de ţară şi streini, ca şi în toată lumea […]” – Antim Ivireanul, fragment din scrisoarea din 13 ianuarie 1712, adresată lui Constantin Brâncoveanu
Vineri, 27 septembrie, în Calendarul creştin-ortodox, este prăznuit Sfântul Antim Ivireanul, teolog, scriitor, tipograf, gravor, episcop și mitropolit de Bucureşti, român de origine georgiană. Personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi, Antim Ivireanul a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul al XVIII-lea şi este autorul unor celebre Didahii, o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an.
A tipărit şi a supravegheat, cu pasiune şi pricepere, tipărirea a 63 de cărţi, din care 38 lucrate de el însuşi, în limbile română, greacă, arabă şi georgiană, şi are marele merit de a fi înfiinţat şcoli pentru copiii celor săraci în care învăţământul era fără plată.
credit foto: Basilica.ro
Antim Ivireanul s-a născut, cel mai probabil, în anul 1650, în Iviria, în Georgia.
A fost luat de tânăr în robie de turci și a fost dus la Constantinopol, iar ulterior este eliberat, ducându-şi pe mai departe existenţa în proximitatea Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă. În această perioadă se călugăreşte sub numele de Antim și este hirotonit ieromonah.
În anul 1689, a fost adus de către domnitorul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, unde a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului, fiind mai întâi egumen la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi.
În anul 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, unde va imprima primele sale patru cărți: „Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon”, în anul 1691, în limba greacă, „Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Decapolitul”, un an mai târziu, în limba română, „Evangheliarul greco–român”, în 1693 și „Psaltirea, în anul 1694, în limba română.
În anul 1694, este mutat la Mănăstirea Snagov, unde a mutat şi tipografia, şi unde va fi egumen între anii 1696-1704.
Timp de doi ani, până va fi atestat oficial, el se va ocupa de reparaţiile mănăstirii pe care o găsise într-o stare avansată de degradare, şi va pregăti instalarea noii tipografii. Dintre cei care vor fi iniţiaţi aici în meşteşugul imprimării cărţilor, merită menţionaţi Mihai Ştefan (Iştvanovici) şi Gheorghe Radovici.
Aici va imprima alte 15 cărți, din care 7 în limba greacă, 5 în română şi câte una în slavonă, slavo-română şi greco-arabă. Printre aceste cărţi menţionăm, „Antologhionul”, tipărit în anul 1697, „Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă”, în 1699, „Proschinitarul Sf. Munte Athos”, în anul 1701, în limba greacă, „Liturghierul greco-arab”, tot în anul 1701, una dintre primele cărți tipărite cu caractere arabe din lume, şi cele cinci cărţi tipărite în limba română – „Evanghelia”, în 1697, „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, un an mai târziu, „Carte sau lumină”, în 1699, „Învățături creștinești”, în 1700 şi „Floarea darurilor”, în anul 1701.
În anul 1699, Antim Ivireanu îl trimite pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o „Bucoavnă” și un „Chiriacodromion”.
Mai târziu, același Mihail Ștefan a fost trimis în țara sa de origine, Georgia, unde, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene din țara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.
Despre perioada petrecută la Snagov, Antim Ivireanul mărturisea, în scrisoarea din 13 ianuarie 1712, adresată lui Constantin Brâncoveanu: „Nici mănăstirea Sneagovului o am luat-o cu de-a sila. Iară ce am lucrat în 7 ani [1694-1701], ce am făcut acolo (nu atâta din venitul casei, cât din sudorile feţii mele), lucrurile acelea mărturisesc la toţi, şi măcar că măriia ta nu pohtiiai să es de acolo, iar cine au fost pricinuitorii eşirii mele vor da seama înaintea lui Dumnezeu; iară încailea am eşit cu cinste şi nimenea nu mi-au luat seama, căci să vedea că am făcut şi am adaos, iară n-am stricat, iar nici datorie n-am lăsat.”
În perioada 1701 – 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți, din care 11 în limba greacă, 2 în română şi câte una în slavo-română şi greco-arabă. Dintre aceste volume, menţionăm „Ceaslovul greco-arab”, tipărit în anul 1702 și „Noul Testament”, în anul 1703, aceasta fiind prima ediție a acestuia în Țara Românească.
Însă trebuie amintit că, în anul 1701, în Tipografia Domnească de la Snagov se tipărea un Liturghier cu text paralel în limbile greacă şi arabă, spre folosul ortodocşilor arabi. Acesta cuprinde serviciul liturghiei după tipicul Bisericii Ortodoxe în greacă şi arabă, iar rugăciunile numai în arabă.
La 16 martie 1705, Antim Ivireanul este numit episcop de Râmnic, în urma caterisirii episcopului Ilarion, care fusese acuzat de grave abateri de la canoane. La Râmnic, el a luat şi utilajul tipografic ce îi aparţinea, şi iniţiază traducerea şi tipărirea cărţilor liturgice de bază, în limba română. În această perioadă, prin îngrijirea lui, se vor imprima, la Mănăstirea Govora, la tipografia înfiinţată de el, alte 9 cărți, din care trei în limba română, trei în limba greacă şi trei în slavo-română. Printre acestea se aflau „Tomul bucuriei”, tipărit în anul 1705, în limba greacă, „Învățătura pe scurt pentru taina pocăinței”, tipărit tot în 1705, în limba română şi „Liturghierul” și „Evhologhionul”, tipărite într-un singur volum în anul 1706.
Tot în anul 1706, o instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită de către Antim Ivireanul, patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.
În anul 1708, mitropolitul Teodosie îşi dă obştescul sfârşit după o lungă păstorire (1668-1672 şi 1679-1708), recomandându-l ca succesor prin testamentul său pe episcopul de Râmnic. Astfel, La 28 ianuarie 1708, Antim Ivireanul este numit mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcție, după nici o lună, la 22 februarie.
În timpul păstoririi sale, mitropolia va avea două sedii: unul la Bucureşti şi altul la Târgovişte, unde Antim îl însoţea pe domnitorul Constantin Brâncoveanu în lunile de vară. Aici va transfera utilajul tipografic de la Râmnic, iar activitatea de imprimare se reia, astfel, în acest oraş, după o pauză de 57 de ani.
În această calitate, la Târgoviște, a tipărit un număr de 18 cărți, din care 11 în limba română, 5 în limba greacă, una în slavo-română şi una în slavo-româno-greacă. Dintre volumele tipărite în limba română, menţionăm „Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților”, tipărită în anul 1710, „Psaltirea”, tot în 1710, „Octoihul”, în 1712, „Liturghierul”, în 1713, „Evhologhionul”, în 1713 şi „Catavasierul”, în 1714.
Din anul 1709, datează primul său manuscris rămas până în zilele noastre, conceput la Târgovişte, „Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor”, lucrare ce cuprinde 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schițe și 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament. Manuscrisul original se găsește la Kiev, Ucraina, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul „Toți Sfinții” din București – numită azi Mânăstirea Antim, ridicată între anii 1713 – 1715, pe care a înzestrat-o cu toate cele necesare, aceasta fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România. Cu ajutorul veniturilor produse de mănăstirea Antim, ctitorul ei a realizat un testament, intitulat „Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, capete 32”, în care organiza o excepţională operă de asistență socială.
În anul 1714, domnitorul Constantin Brâncoveanu este decapitat la Constantinopol, împreună cu cei patru fii ai săi, iar în anii 1714-1715, tipografile lui Antim de la Târgovişte şi Govora sunt transferate la Bucureşti, unde a mai imprimat alte două cărți grecești.
Trebuie spus că, prin tipografiile înființate cu sprijinul lui Petru Movilă, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cărțile religioase se răspândesc și contribuie la unificarea limbii române literare.
Antim Ivireanul a avut un rol remarcabil în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă şi deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.
Antim Ivireanul este considerat – prin cele 63 de tipărituri, lucrate de el însuși sau apărute sub coordonarea sa şi prin numeroșii ucenici pe care i-a format -, alături de Diaconul Coresi, cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. Însă prin acestea, Antim Ivireanul, nu demonstra doar o cultură teologică impresionantă, ci și o cultură profană, mărturie în acest sens fiind pe lângă citatele din Biblie, și cele din literatura patristică, respectiv din filosofi antici, elemente prin care el realiza critici, uneori vehemente, ale moravurilor vremii.
A fost alături şi de credincioşii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocşi la catolicism, iar după anul 1701, i-a sprijinit pe credincioşii ortodocşi din Şcheii Braşovului prin scrisori de îmbărbătare şi hirotonind-ui pe unii preoţi pentru biserica lor.
Însă Sfântul Martir nu s-a rezumat doar la sprijinul acordat culturii române, ci a sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru slavi, greci și arabi – din Patriarhia Antiohiei.
Opera sa reprezentativă, „Didahiile” ce cuprinde 28 de predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale, care ne-a rămas în manuscris, îl poziţionează pe Sfântul Martir Antim Ivireanul în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.
În toamna anului 1716, Antim Ivireanul, apărătorul drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, şi un convins antiotoman, este înlăturat din scaun, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, este caterisit de către patriarhul ecumenic și este condamnat la exil pe viață la mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai. Doar că, în drum spre locul exilului, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este ucis de ostașii turci, în octombrie 1716, iar trupul său este aruncat undeva în râul Tungea, dincolo de Adrianopol.
În anul 1886, este tipărită prima ediţie a Didahiilor, iar în anul 1966, abia după 250 de ani de la martiriul său, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a ridicat, în perioada Întâistătătorului Athenagoras această nedreaptă caterisire, Antim Ivireanul fiind reabilitat.
La 20 iunie 1992, Sinodul Biseriicii Ortodoxe Române emitea actul de canonitare a sa – cu dată de prăznuire 27 septembrie – , proslăvirea ca sfânt a lui Antim Ivireanul având loc o zi mai târziu.
La împlinirea a 300 de ani de la moartea sa, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române declara anul 2016 ca „an omagial al Sfântului Antim Ivireanul, tipograf și om de cultură din secolul al XVIII-lea”. Cu acest prilej, în ziua prăznuirii sale, la 27 septembrie 2016, Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a slujit, pe Dealul Patriarhiei, Sfânta Liturghie alături de Patriarhul Ioan al Antiohiei, aflat în vizită în România pentru a participa la manifestările dedicate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Este considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, iar prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică şi predicatorială, ca episcop şi mitropolit, Sfântul Antim l-a întruchipat pe adevăratul păstor care-şi pune sufletul în slujba credincioşilor săi.
