Vineri, 27 septembrie, jucătoarea de tenis de câmp Simona Halep împlineşte 28 de ani. Ea s-a remarcat printr-o ascensiune fulminantă în clasamentul WTA al celor mai bune jucătoare de tenis din lume, începând cu luna mai 2013, când era situată pe locul 64 WTA, ajungând până pe locul al doilea, începând cu data de 11 august 2014, loc ocupat apoi în mai multe rânduri, după evoluţii excelente la turneele de Mare Şlem – sferturi de finală la Australian Open, finala la Roland Garros şi semifinală la US Open şi alte 15 titluri câştigate la turnee importante din circuitul WTA.
Au urmat alte finale de turnee de Mare Şlem, Roland Garros – în 2017, Australian Open (2018), alte două turnee WTA câştigate şi, în 2018, primul titlu la un turneu de Mare Şlem, la Roland Garros. Aceste rezultate excepţionale au făcut ca, începând cu 9 octombrie 2017 să se afle pe locul 1 în clasamentul WTA al jucătoarelor de tenis, în urma victoriei din semifinala cu Jeļena Ostapenko de la Openul Chinei de la Beijing. Simona a devenit atunci prima jucătoare de tenis din România clasată pe locul 1 WTA și doar a 25-a jucătoare din toate timpurile care a deținut această poziție, loc pe care îl ocupă şi astăzi, la moment aniversar.
Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991, la Constanța, într-o familie de aromâni, tatăl ei, Stere, jucător de fotbal la echipa Săgeata Stejaru, fiind patronul unei fabrici de lactate.
A început să joace tenis la vârsta de 4 ani, fiind antrenată de fratele ei mai mare, iar la vârsta de 6 ani practica deja zilnic acest sport, fiind legitimată la Clubul Sportiv nr. 2 din Constanța.
A participat apoi la campionatele naționale de 12, 14 și 16 ani, la competițiile internaționale pentru junioare și, împreună cu echipa, la Cupa Federației de Tenis. Simona Halep a fost antrenată de la o vârstă fragedă de Ioan Stan, antrenor de tenis din Constanța.
În anul 2007 s-a mutat la București pentru a-și continua cariera în tenis, ea fiind antrenată de Adrian Marcu și, mai apoi, de Firicel Tomai.
În anul 2008, a început prin a juca finala turneului de la Notting Hill, în care a fost învinsă de Arantxa Rus, apoi a trecut de Anastasia Pavliucenkova în sferturile de finală ale turneului de junioare de la Australian Open, însă a cedat în semifinale în disputa cu Jessica Moore.
A urmat turneul ITF de la București, în care Halep a eliminat-o în primul tur pe fosta semifinalistă de la Roland Garros, Sesil Karatantcheva, dar a pierdut în sferturi întâlnirea cu Sorana Cîrstea în trei seturi: 6–3, 3–6, 1–6.
În mai 2008 a câștigat două turnee de junioare: ITF cu premii în valoare de 10.000$ de la București, în fața lui Stéphanie Vongsouthi cu scorul 7-6(4), 6-3, şi turneul Trofeo Bonfiglio unde a învins-o pe Bojana Jovanovski cu 6–4, 6–1.
La turneul junioarelor de la Roland Garros, din anul 2008, Halep a fost desemnată cap de serie numărul nouă, ajungând până în finală, 100% românească, unde a învins-o – scor 6–4, 6–7(3), 6–2, pe cea de-a 10-a favorită, Elena Bogdan.
În debutul anului 2009, Simona Halep a ajuns în finala turneului ITF de la Makarska, fiind însă învinsă de principala favorită, Tatjana Malek cu 6–1, 4–6, 6-4.
În luna mai 2009, a ajuns în sferturile de finală la turneul ITF de la București, unde a cedat în fața germancei Andrea Petkovic 6-2, 7-6(2), apoi în aceeași lună a evoluat în calificările turneului de senioare de la Roland Garros, unde a cedat disputa cu Vitalia Diatchenko, 2-6, 6-1, 6-3.
În august 2009, Halep a câștigat turneul ITF dotat cu premii în valoare de 25.000$ de la Maribor, în finală trecând de principala favorită, Katalin Marosi din Ungaria, cu 6-4, 6-2.
În ianuarie 2010 a participat la Openul Australian, dar a fost eliminată încă din primul tur al calificărilor de Stéphanie Foretz din Franța, scor 6-4, 4-6, 6-4.
În aprilie 2010 a atins prima mare performanță într-un turneu WTA, la Marbella, Spania, unde Halep a ajuns până în sferturile de finală, însă a fost învinsă de Flavia Pennetta.
A urmat apoi prima finală a carierei într-un turneu WTA, la Fès, în Maroc, fiind învinsă cu 6-4, 6-2 de cehoaica Iveta Benešová.
În anul 2010 a mai jucat în turnee WTA şi ITF – semifinale la Biarritz, în iulie, și finală la Torhout, în Belgia, în octombrie.
În perioada 2011-2012 a mai înregistrat câteva rezultate notabile, turul III la Australian Open, din nou, finala turneului de la Fès, în Maroc şi finala turneului de la Bruxelles, din 27 mai 2012.
În luna mai 2013, începe ascensiunea excepţională a sportivei: la turneul WTA de la Roma a ajuns până în semifinale unde a pierdut în fața numărului 1 mondial, americanca Serena Williams.
Între 9 şi 16 iunie a câștigat turneul de la Nürnberg, învingând-o, în finală, pe Andrea Petkovic din Germania cu 6-3, 6-3.
În săptămâna următoare, Simona a câștigat turneul de la Den Bosch, desfășurat pe iarbă, învingând-o în finală pe Kirsten Flipkens, numărul 20 WTA, cu 6-4 6-2, devenind astfel prima româncă din istoria tenisului ce câștigă două turnee la rând pe suprafețe diferite.
În turneul de la Wimbledon, Simona a fost eliminată în turul al doilea de favorita 6 a turneului, chinezoaica Na Li, scor 2-6, 6-1, 0-6, apoi la Budapesta, Halep a reușit să câștige al treilea turneu din carieră după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-3, 6-7 (7/9), 6-1 pe Yvonne Meusburger (Austria).
A urmat turul de la New Haven în SUA, unde Halep a reușit să câștige al patrulea turneu din carieră după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2 pe Petra Kvitova (Cehia), apoi la turneul de la Moscova, Halep a reușit să triumfe și în a cincea finală din carieră – scor 7-6, 6-2 cu Samantha Stosur (Australia).
Pe 3 noiembrie 2013, Simona Halep a câștigat și finala Turneului Campioanelor de la Sofia, scor 2-6 6-2 6-2 împotriva aceleași Samantha Stosur, acesta fiind cel de-al șaselea turneu pe care și l-a trecut în palmares în anul 2013.
Pe 21 noiembrie, a fost desemnată „WTA’s Most Improved Player” în 2013, devenind astfel prima jucătoare română de la Virginia Ruzici în 1978 care a primit această distincție.
Finalul anului 2013 i-a adus peste un milion de dolari câştigaţi din tenis.
În ianuarie 2014, Simona Halep îşi schimbă antrenorul, şi îl angajează pe Wim Fissette, fostul antrenor al lui Kim Clijsters și al Sabinei Lisicki.
Simona Halep a început anul 2014 cu turneul Sydney International, unde a fost cap de serie numărul 7, însă a fost eliminată în runda inaugurală de americanca Madison Keys, numărul 37 mondial, cu scorul 1-6, 4-6.
A urmat turneul de la Australian Open, unde, de pe poziţia 11 WTA, Simona s-a oprit în sferturi, fiind învinsă de slovaca Dominika Cibulkova, intrând totuşi în top 10 mondial în clasamentul WTA.
Pe 16 februarie 2014, Halep a câștigat Qatar Open, învingând-o pe Angelique Kerber din Germania cu 6-2, 6-3 – cel de-al șaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră, în urma căruia urcă pe locul 9 în clasamentul WTA.
În luna februarie 2014 a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Bușteni, în martie 2014 pe cel de Cetățean de onoare al județului Constanța, iar în iunie 2014 pe cel de Cetăţean de onoare al municipiului Constanţa.
Tot în martie 2014, a ajuns în semifinalele turneului american de la Indian Wells unde a pierdut în fața polonezei Agnieska Radwanska, a doua favorită a turneului, Halep urcând, din nou, pe 16 martie, tocmai până pe locul 5 mondial.
După turneul La Mutua Madrid Open, unde a disputat finala împotriva Mariei Șarapova, pierdută în faţa rusoaicei – scor 1-6, 6-2, 6-3, Halep a reușit să urce până pe locul 4 WTA, în mai 2014.
La data de 5 iunie 2014, Simona a ajuns la Roland Garros în prima ei finală de Grand Slam, unde a pierdut din nou în faţa Mariei Șarapova, care a câștigat cu scorul de 4-6, 7-6, 4-6 după o întâlnire care a durat mai bine de 3 ore. A fost conform specialiştilor, cea mai frumoasă finală de tenis într-un turneu de Mare Şlem rezervat fetelor, din ultimii 10 ani. Totuşi, finala de la Roland Garros i-a adus Simonei clasarea pe locul 3 WTA, cea mai înaltă poziție deținută de vreo jucătoare de tenis din România.
La următorul turneu de Mare Şlem, Wimbledon, Simona a urcat până în semifinale, fiind învinsă de canadianca Eugenie Bouchard cu scorul de 6-7(5), 2-6.
La o săptămână după turneul de la Wimbledon a participat la prima ediție a BRD Bucharest Open unde a reușit să se impună în finală în fața favoritei nr. 2 a competiției, italianca Roberta Vinci cu scorul de 6-1, 6-3.
După aceste rezultate extraordinare, în clasamentul WTA dat publicităţii pe 11 august 2014, Simona Halep a mai urcat o poziţie ajungând pe locul al doilea în lume.
Valoarea totală a premiilor câştigate de Simona în întreaga ei carieră se ridica, la mijlocul lunii septembrie 2014 la valoarea de 5,46 milioane $.
La 22 octombrie, Simona a ajuns la Turneului Campioanelor, la Simona Halep, unde în grupă, a învins-o pe jucătoarea numărul 1 mondial la aceea dată, Serena Williams, cu scorul 6-0, 6-2, în semifinale a trecut de Agnieszka Radwanska, însă în finală, aceeaşi Serena Williams, se revanşa în faţa Simonei, scor 6-3, 6-0.
De la sfârşitul anului 2014, Simona Halep a fost antrenată de Victor Ioniţă, fostul antrenor al Soranei Cîrstea.
Simona a început anul 2015, din poziţia a treia WTA, iar în ianuarie, a triumfat la turneul de la Shenzhen învingând-o în finală pe Timea Bacsinszky. A urmat turneul Australian Open, unde a fost depăşită în sferturile de finală de Ekaterina Makarova.
În februarie, Simona a câştigat titlul la turneul Premier 5 de la Dubai, unde s-a revanşat în faţa Ekaterinei Makarova, pe care a depăşit-o în sferturile de finală, mergând până în ultimul act al competiţiei unde a depăşit-o pe Karolina Pliskova.
În martie, Halep a câştigat primul său turneu Premier Mandatory la Indian Wells, după ce a trecut în finală de Jelena Jankovic, moment care a coincis cu preluarea Simonei, de către celebrul antrenor australian Darren Cahill. El este cel care l-a antrenat pe Lleyton Hewitt, cel mai tânăr jucător de tenis clasat vreodată pe locul 1 mondial, apoi pe Andre Agassi, care a devenit, cu ajutorul lui Cahill, cel mai în vârstă jucător de tenis care s-a clasat pe locul 1 mondial, în mai 2003, tot el fiind antrenorul altor jucători de tenis de succes precum Andy Murray, Ana Ivanovic, Fernando Verdasco, sau Daniela Hantuchová.
Apoi, la turneul de la Miami, Halep a ajuns până în semifinale, unde a cedat într-un meci strâns cu liderul mondial, Serena Williams, iar după semifinala de la Stuttgart, pierdută în faţa Carolinei Wozniacki, Halep revine pe locul 2 mondial în clasamentul WTA.
A urmat un turneu dezamăgitor la Madrid, unde Simona a ieşit chiar din primul tur, apoi semifinală la Roma, unde a fost depăşită de Carla Suarez Navarro, şi, apoi, sezonul pe iarbă, cu sferturi de finală la Birmingham, şi turneul de la Roland Garros, unde pierde în primul tur, la Mirjana Lucic-Baroni.
A urmat, în august, finala la Toronto, unde Simona s-a retras din cauza unei accidentări, în partida cu revelaţia de 18 ani, Belinda Bencic, şi o altă finală, la Cincinnati, unde a cedat în faţa Serenei Williams, care a învins cu 6-3, 7-6 şi, din nou, clasarea Simonei pe locul 2 WTA.
La turneul US Open, Halep a ajuns în semifinale, unde a pierdut la Flavia Pennetta, apoi ea a participat la 3 turnee consecutive în China, încheiate dezamăgitor şi, în final, Turneul Campioanelor de la Singapore, unde nu a trecut de grupe.
Anul 2016, a început slab pentru Simona, cu eliminări în primul tur la Australian Open, Doha şi Dubai, apoi, în martie, atinge sferturile de finală la Indian Wells şi Miami (pierdute la Serena Williams şi respectiv Timea Bacsinszky) şi primul itlu din 2016, la Madrid, unde a spulberta-o pe Dominika Cibulkova, scor6-2, 6-4.
A urmat Roland Garros, unde a ieşit în optimi, apoi, în iunie, sferturi la Wimbledon, şi apoi, al doilea turneu câştigat în 2016 la Bucureşti.
Simona a câştigat turneul de la Montreal, după victoria cu Madison Keys, scor 7-6, 6-3, apoi semifinale la Cincinatti, şi serturi la US Open, semifinală la Wuhan şi, în fine, Turneul Campioanelor, unde a câştigat, din nou, doar un meci, cu Madison Keys, apoi le-a pierdut pe următoarele două, cu Angelique Kerber şi Dominika Cibulková.
Anul 2017 a fost început de Simona din postura de număr 4 mondial, iar primul turneu a fost cel de la Shenzhen, din care ea a ieşit în turul al doilea. După un Australian Open slab, Simona face sferturi la Sankt Petersburg Ladies’, unde se retrage din cauza unei accidentări.
A urmat turul 2 la Indian Wells, sferturi la Miami, semifinale la Stuttgart, şi, în fine, triumful de la turneul de la Madrid, unde a depăşit-o, în ultimul act, pe Kristina Mladenovic, cu 7-5, 6-7, 6-2.
La Roma, a ajuns în finală, fiind învinsă de Elina Svitolina, în trei seturi 6-4, 5-7, 1-6, după ce Simona a evoluat chinuită de o accidentare la glezna dreaptă.
A urmat parcursul excepţional de la Roland Garros, unde a depăşit-o pe Svitolina în sferturi şi pe Pliskova în semifinală, pierzând însă finala, la 10 iunie 2017, în faţa letonei Jeļena Ostapenko, scor 6–4, 4–6, 3–6.
La 20 august 2017, Simona era învinsă în finala de la Cincinnati Masters, în faţa ibericei Garbine Muguruza, scor 1-6, 0-6, iar la 23 octombrie 2017, o învingea, deja din postura de număr unu mondial, în finala de la China Open, de la Beijing, pe franţuzoaica Caroline Garcia, scor 4–6, 6–7(3–7).
De atunci, cu excepţia perioadei 29 ianuarie-19 februarie 2018, când a coborât pe locul al doilea, Simona se află în fruntea topului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis.
În 2018, Simona a început cum nu se putea mai bine, cu victoria din 6 ianuarie, de la Shenzhen Open, în faţa cehoaicei Katerina Siniaková, scor 6–1, 2–6, 6–0, apoi a fost finalistă la Australian Open, pierzând în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 6–7(2–7), 6–3, 4–6.
A urmat, la 20 mai 2018, finala de la Italian Open, de la Roma, pierdută în faţa ucrainiencei Elina Svitolina, 0–6, 4-6 şi primul titlu de Mare Şlem, la 9 iunie 2018, la French Open, scor 3–6, 6–4, 6–1, în înfruntarea cu americanca Sloane Stephens.
La 19 august 2018, Simona Halep a înregistrat un alt rezultat notabil, finala la Cincinnati Masters, pierdută în faţa olandezei Kiki Bertens, scor 6-2, 6-7, 2-6.
În august 2018, Simona Halep a câștigat din nou turneul WTA de la Montreal, impunându-se pentru a doua oară consecutiv în fața americancei Sloane Stephens şi tot în august, a ajuns în finala turneului de la Cincinnati, unde a pierdut în fața lui Kiki Bertens, deși a avut minge de meci în setul doi.
În septembrie 2018, Simona Halep a ajuns la 47 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale și ocupa locul 11 într-un clasament all-time, apropiindu-se și mai mult de belarusa Victoria Azarenka, aflată pe 10, cu 51 de săptămâni pe prima poziție a clasamentului WTA. În acea lună, a fost eliminată însă din primul tur la turneul de la Wuhan în ciuda unor dureri puternice, și a abandonat în primul tur la Beijing. A urmat o investigație RMN care a relevat faptul că Halep suferă de hernie de disc, astfel că sportiva
a luat o pauză mai lungă de la turneele de tenis, pentru recuperare.
La 14 ianuarie 2019, Simona Halep ceda primul loc în clasamentul mondial, după mai bine de doi ani în care s-a aflat pe această poziţie.
La 11 mai 2019, a fost finalistă la turneul Madrid Open, desfăşurat pe zgură, fiind învinsă în ultimul act de olandeza Kiki Bertens, scor 4-6, 4-6.
În iulie 2019, Simona Halep a câștigat turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, după finala câștigată cu 6-2, 6-2 în fața fostului număr 1 mondial, Serena Williams şi după ce trecuse în tururilr precedente de Alieksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang și Elina Svitolina, pierzând doar un singur set în toate cel șapte meciuri, și acela în jocul cu cealaltă româncă cu care a jucat, Mihaela Buzărnescu.
În prezent, Simona halep ocupă locul 6 în ierarhia mondială WTA a jucătoarelor de tenis.
Conform site-ului WTA, Simona Halep a câştigat 19 turnee în întreaga carieră, cumulând câştiguri totale de 33.421.946 dolari SUA.
În februarie 2014, Simona Halep a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Bușteni, în martie 2014 pe cel de Cetățean de onoare al județului Constanța, iar în iunie 2018 a primit cheile orașului şi titlul de Cetățean de onoare al orașului București.
De asemenea, la 26 iulie 2019, serviciile poștale ale României au pus în circulație un set de două colițe, una dantelată și alta nedantelată, pentru a onora victoria Simonei Halep la Turneul de tenis de la Wimbledon, din iulie 2019, iar la 30 iulie 2019 a fost decorată cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, de către Preşedintele României.
Într-un interviu, tatăl sportivei Stere, declara despre fata sa: „este mândră că e aromâncă. Acasă vorbim armâna, iar de fiecare dată când vine din turnee, Simonei îi place să asculte muzică aromână. Respectă toate datinile si tradițiile noastre. Ca fată, nu-i place sa iasă în față niciodată. Iar în privința alimentației se dă în vânt după plăcintele cu ștevie şi urzici, care reprezintă tot o tradiție, la noi, la aromâni”.
La rândul său, jurnalistul Cristian Tudor Popescu, un specialist al „sportului alb”, dar un critic aspru al societăţii româneşti, a avut numai cuvinte de laudă la adresa Simonei: „… e o jucătoare cu o luciditate incredibilă pe care nu şi-o pierde în momente foarte dificile, reuşeşte să schimbe tactica în timpul jocului în funcţie de ce vine de dincolo de fileu … un psihic de concurs comparabil cu al ei n-am văzut, în jumătatea de secol de când mă uit la sportivele românce, decât la Nadia Comăneci“.
Simona Halep a devenit deja, la această vârstă încă fragedă, un sportiv de legendă. Şi-a sacrificat pentru sport anii copilăriei, dar a ajuns, într-un timp foarte scurt, a doua cea mai bună jucătoare de tenis de pe întreg mapamondul. A dovedit un talent excepţional, o voinţă de fier şi a retrasat tiparele în care se desfăşoară jocul de tenis: pasiune pură, plăcere de a juca, respect pentru adversare, modestie şi sportivitate ieşite din comun. Tocmai de aceea, toţi cei care o admirăm pentru ascensiunea sa suntem convinşi că Simona Halep va rămâne, pentru mult timp, cea mai bună jucătoare de tenis din lume.
Să mai adăugăm că în anul 1978, Virginia Ruzici, acum manager al Simonei Halep, devenea prima şi singura româncă care a câştigat un turneu de tenis de Mare Şlem, chiar la Roland Garros.
La 12 septembrie 2019, Simona Halep a anunțat, printr-o postare pe Twitter, că australianul Darren Cahill – cel de care s-a despărţit în toamna anului 2018 – va redeveni antrenorul ei începând din sezonul 2020.