Se împlinesc 105 ani (1914) de la urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1914-1927), nepotul de frate şi succesorul regelui Carol I. În timpul domniei sale s-a desăvârşit unitatea statului român. La data de 27.IX/10.X.1914 a murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866. După cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României. Şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului (28I.X./11.X.)
RADOR (28 septembrie)