“Ceaușescu ţinea lucrurile în mână, fără el nu se putea face nimic.”
Venirea la putere a comuniștilor a însemnat o diminuare drastică a nivelului de trai al populației. Proasta conducere, achitarea datoriilor de război către URSS, firmele mixte româno – sovietice (SOVROM) au secătuit țara. Colectivizarea agriculturii nu a dus la o creștere substanțială a producției agricole. O lungă perioadă de timp, în anii ‘50, produsele alimentare s-au cumpărat pe bază de cartelă, în cantităţi minime. Situaţia s-a ameliorat în anii ‘60 şi în prima parte a anilor ‘70. În magazine au început să se găsească produsele de primă necesitate. Mai mult, țăranii puteau să vândă în piețe produsele obținute în gospodăriile proprii. Situația s-a înrăutățit dramatic la mijlocul anilor ’80, când Ceaușescu a hotărât să exporte masiv cam tot ce se producea în țară, inclusiv produse alimentare, pentru a achita datoria externă. S-au redus drastic toate importurile, inclusiv de medicamente. Produsele alimentare au început să se găsească din ce în ce mai greu. În decembie 1980, Ceaușescu a semnat o lege care obliga fiecare județ să se gospodărească singur. S-a interzis circulația liberă a produselor între județe. Populației i s-au impus norme de hrană foarte mici: o jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei şi un kilogram de zahăr pe lună. Aceste poduse puteau fi cumparate numai pe cartelă şi doar de la magazinele de cartier. Produsele lactate sau din carne deveniseră aproape inexistente. Penuriei de alimente li s-a adăugat frigul din case, întreruperile repetate de curent electric. În preajma revoluției din 1989, situația devenise dramatică. Un bun cunoscator al acestei perioade a fost Janos Fazecaș, care a condus Ministerul Industriei Alimentare (1961 – 1965) și Ministerul Comerțului Interior (1974 – 1980).
Janos Fazecaș: “Pe Ceaușescu l-am cunoscut în februarie 1945, când eu eram secretar al UTC-ului la Odorheiul Secuiesc. Ceaușescu era secretar general al UTC-ului. Venind în București, m-am întâlnit prima dată cu el. Îmi aduc aminte că eram în secretariat, unde Gheorghiu Dej era prim secretar. Au fost momente când propunerile făcute de Ceaușescu au fost respinse pentru că eu le-am criticat. Dej era o personalitate, la el dacă o propunere a căzut, însemna sancțiune – vot de blam. Şi Ceaușescu, fiind carierist, nu înghiţea aceste sancțiuni. Întotdeauna a vrut să apară ca un om deosebit de capabil şi priceput. A venit la mine şi mi-a spus: “Janos, altă dată când ai probleme şi vezi că nu este bine ceva ce propun eu, să-mi spui înainte, că mi-e ruşine faţă de tovarăşul Dej!” Așa că mi-a purtat ranchiună. Conflictul cu Ceaușescu a încept în perioada ‘54-’61, când am fost secretar al Comitetului Central. Ceaușescu era secretar cu probleme organizatorice, eu eram secretar cu probleme economice. Gheorghiu Dej hotărâse să colectivizăm acolo unde teritoriul este mecanizabil, unde tractorul putea să se ducă şi să se întoarcă, unde combina putea să se ducă şi să se întoarcă. Dacă nu se putea face așa, atunci preţul de cost ar fi fost dublu. De aceea, lozinca lui Gheorghiu Dej a fost: “Colectivizarea suprafeţelor mecanizabile!” Ceauşescu a venit cu o altă lozincă: “Colectivizarea fiecărui hectar de pământ!” Şi, din cauza aceasta, au fost şi răscoalele ţărăneşti. A fost o răscoală într-o comună din Galați …. nu-mi mai aduc aminte numele …… Ceaușescu a venit la Dej – în biroul lui Dej eram eu, Bârlădeanu, Gaston Marin – ca să ceară, să se dea dispoziţie lui Drăghici să tragă în ţărani, pentru că ţăranii ocupaseră Sfatul Popular, Miliţia. Şi atunci Gheorghiu Dej s-a sculat și l-a strâns de gât pe Ceauşescu, de credeam că îl sufocă! Şi Dej i-a spus: “Nenorocitule! Nu ţi-am spus să nu forţaţi colectivizarea? De ce ai forţat? Ieşi afară! Du-te cu Secţia ta de Organizatorică şi cu Propaganda! Mergeţi acolo, să vă bată măr ţăranii!” Asemenea lucruri făcea Ceaușescu.
Cu Ceaușescu am avut foarte multe discuţii, [pentru că] a făcut foarte multe prostii. Vă dau un exemplu: La Consiliul de Aprovizionare a Populaţiei şi de Prestări Servicii participau toate ministerele, inclusiv Ministerul Sănătăţii. Venea [profesorul] Proca și spunea: “Tovarăşul vicepreşedinte, lipseşte medicamentul….” Erau 1500 de oameni deja operaţi, care după o anumită perioadă de timp aveau nevoie de acest medicament. Era pericolul să moară câteva mii de oameni pentru că nu au avut dolari tovarăşii de la CSP ca să cumpere. Şi atunci m-am dus la ei: “Voi sunteţi nebuni? Voi nu ştiţi? A cerut în scris ministrul sănătăţii, care este o autoritate ştiinţifică, este profesor universitar!” Au fost momente când nu au fost medicamente pentru reducerea tensiunii… şi alte… Cu Ceaușescu am avut foarte multe discuţii, [pentru că] a făcut foarte multe prostii. Pe vremea lui Gheorghiu Dej se lucra altfel. Eram ministrul industriei alimentare și, când venea Paştile, Dej mă întreba: “Janos, avem jumătate de miel pentru fiecare locuitor din Bucureşti, pentru fiecare familie?” “Avem, tovarăşul Dej!” Asta însemna 2500 de tone. A avut românul miel la Paşti. Ceauşescu, nu! [Să nu se taie!] Să devină batal, să crească în greutate! Şi i-am spus lui Ceaușescu: “Bine, mă, eşti român, spui tot timpul de tradiţii naţionale româneşti, dar aceste tradiţii naţionale sunt şi în arta culinară, mă, în mâncăruri! Nu se poate, nu se poate!” În fiecare județ… directorul comercial era şi preşedintele Consiliului de Aprovizionare. La acest consiliu participau toate întreprinderile care produceau bunuri de consum pentru populaţie. Noi am încercat să facem ceea ce era de competenţa noastră, dar el [Ceaușescu] ţinea lucrurile în mână, fără el nu se putea face nimic” .
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Virginia Călin, 1997]
