Consiliul Indonezian pentru Probleme de Dezastre Naturale (BNPB) a anunțat că se așteaptă ca incendiile de pădure care au mistuit importante părți din Insula Sumatra și din Kalimantan din partea indoneziană a insulei Borneo să dispară în curând, odată cu sosirea sezonului ploios. Indonezia a purtat mai multe luni de luptă cu incendiile de pădure, provocate în multe rânduri de practicile fermierilor, în contextul în care un model meteorologic, El Nino, intensifică sezonul secetos și condițiile de izbucnire a incendiilor și, în plus, crează în întreaga regiune o ceață înecăcioasă. „Referitor la un raport întocmit în baza unor imagini surprinse din satelit și a constatărilor de la fața locului, se poate concluziona că episodul incendiilor forestiere din 2019 va înceta în curând”, a transmis printr-un comunicat purtătorul de cuvânt al BNPB, Agus Wibowo. Agenția de Meteorologie din Indonezia a anunțat că în baza imaginilor de satelit, numărul de focare de incendiu a scăzut cu 78% în perioada 26-28 septembrie. Indonezia a mobilizat peste 29 de mii de cadre și zeci de aeronave pentru a stinge incendiile și a depus multiple eforturi pentru însâmânțarea norilor (cloud seeding – tehnica prin care se încearcă modificarea cantității de precipitații care sunt produse de anumiți nori prin dispersarea în atmosferă a anumitor substanțe care servesc ca nuclee de condensare pentru a provoca ploaia, n.red.). A plouat în mai multe regiuni printre care Riau, Jambi și South Sumatra, dar și în provincia Kalimantan de pe insula Borneo, a mai anunațt BNPB. Agenția de meteorologie a precizat că va menține derularea procedurilor de cloud seeding în zonele Sumatra și Kalimantan pentru a optimiza condițiile de apariția a ploilor. Potrivit autorităților indoneziene, peste 320 de mii de hectare de pădure au fost mistuite de flăcări în perioada ianuarie – august a anului 2019, reprezentând cel mai grav fenomen care a devastat pădurile din ultimii patru ani./cstoica/schelaru
www.reuters.com – 30 septembrie