Festivalul Internaţional de Arte Europalia de la Bruxelles se deschide cu expoziţia monografică Brâncuşi

Aproximativ două sute de lucrări, printre care se numără „Cuminţenia Pământului „, „Rugăciune” sau prima lucrare din seria „Sărutul”, fac parte din expoziţia dedicată lui Constantin Brâncuşi care deschide astăzi Festivalul Internaţional de Arte Europalia de la Bruxelles. România este ţară invitată de onoare la acest festival, iar preşedintele Klaus Johannis, alături de familia regală belgiană, vor fi prezenţi la vernisajul de la Palatul de Arte Frumoase Bozar. Directorul artistic al Europalia, Dirk Vermaelen, a spus că este prima retrospectivă dedicată sculptorului român în Belgia şi că publicul şi-a manifestat deja interesul pentru lucrările ce vor fi expuse până la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor.

Dirk Vermaelen: E prima expoziţie monografică Brâncuşi în Belgia şi la dimensiunea aceasta este prima după retrospectiva de la Centre Pompidou din ultimii 25 de ani. În urmă cu trei-patru ani, când proiectul Brâncuşi a fost prezentat, părea irealizabil, dar toţi cei implicaţi, de la Paris la Guggenheim, de la Bucureşti la Craiova, toţi au colaborat fantastic şi expoziţia este excepţională. Rezervările pentru vizitare sunt deja mult peste aşteptări. Şi în acelaşi timp e expoziţia cu lucrări ale lui Ciprian Mureşan, Ioan Grigorescu sau Geta Brătescu. Este o nouă excepţională introducere la întâlnirea cu România şi cu festivalul Europalia 2019.

Mai multe despre manifestările ce urmează, veţi afla şi de la invitatul „Apelului matinal”, directorul artitic al Festivalului Europalia România, Horia Barna./aburtica/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie