„Pe unde se ducea, Ceauşescu copia numai ce era rău.”
Luând ca model de dezvoltare economică experiența „marelui vecin de la răsărit”, România comunistă a început în anii ’50 o industrializare forțată. Începută destul de timid, industrializarea a cunoscut cote înalte pe timpul lui Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989). S-a pus accent pe industria extractivă, industria metalurgică, industria constructoare de mașini, industria petrochimică. Pentru a construi uriașele combinate industriale pe care le dorea, Nicolae Ceaușescu a făcut împrumuturi la băncile occidentale. A mizat pe exporturi masive. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat. Produsele industriei românești nu erau de ultima generație, erau scumpe, deci erau greu vandabile. Doar produsele alimentare, vândute ieftin, erau căutate pe piața internațională. Deci, Nicolae Ceaușescu a hotărât ca cea mai mare parte a producției agricole să fie vândută în străinătate în contul datoriei externe pe care o avea România. Pentru că popuației îi rămânea o cantitate mică de alimente, Ceaușescu a hotărât raționalizarea produselor de bază și introducerea cartelelor. Chiar și pâinea vândută populației a fost raționalizată, cu toate că România era un mare producător de grâu. Maxim Berghianu – ministru secretar de stat la Agricultură și Industria Alimentară (1979-1981) – credea ca raționalizarea produselor alimentare, ca idee salvatoare pentru achitarea datoriei externe, i-a venit lui Nicolae Ceaușescu în timpul vizitelor făcute în străinătate.
„STIRE PE FLUX” ROMPRES Foto/ Sorin LUPSA
Maxim Berghianu: ,,Din punct de vedere economic, Nicolae Ceaușescu a impus un ritm de industrializare accelerat, a pus accent pe industria grea, neglijând industria bunurilor de consum, ceea ce a afectat nivelul de trai al populației. Regimul Ceaușescu a beneficiat și de unele împrumuturi externe pentru finanțarea programelor sale economice. Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării a luat calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum.
Eu mi-am pus de multe ori întrebarea: cum pe oamenii ăştia, Nicolae și Elena Ceaușescu, care au umblat în atâtea ţări civilizate, unde au fost primiţi cu onoruri, nu i-am auzit niciodată să povestească un lucru care i-a impresionat. Că în țările pe care le- au vizitat, au văzut un lucru bun pe care să-l aplicăm și noi. Totdeauna vedeau ce e mai tâmpit, mai meschin… De pildă, într-o vizită în Franţa, Ceaușescu a observat că la recepţia dată [în onoarea lui] nu s-a dat decât o singură chiflă, şi aia mică, nu cum dăm noi, două sau trei mari. Şi că mâncare se dă foarte puţină: o salată, o friptură mică … nu cum facem noi în România. Şi, de aici, a ajuns la concluzia că noi risipim şi că mâncăm prea multă pâine, şi că ţăranii dau pânea la păsări şi la porci. Și a venit cu ideea ca să reducem consumul de pâine cu 20%. Asta era în ajunul unui an nou. Consumul pe ţară să-l reducem cu 20%. Când s-a întâmplat asta eram ministru secretar de stat la Ministerul Industriei Alimentare. Nu a venit să mă cheme, să zică: ,,Ia dă-mi o statistică, să vedem cum evoluează consumul de pâine! ”…. Şi l-a chemat pe Angelo Niculescu, care era viceprim-ministru şi ministru la Ministerul Dezvoltării, pe Verdeţ, care ţinea locul lui Ion Gheorghe Maurer ca prim-ministru, pe Ana Mureşan, de la Ministerul de Comerţ. Fără comentarii! ,,De mâine reducem consumul de pâine cu 20% ! Faceţi un proiect de decret, aduceţi-l să-l semnez!…” Niciunul nu a spus nimic. Toţi au dat din cap. Eu am zis: ,,Tovarăşe Ceauşescu, eu aş avea să vă ridic câteva probleme: consumul de pâine s-a redus de la an la an, avem chiar un grafic. Cu vreo 8-10%, comparativ cu nu ştiu ce an. Dar a crescut producţia de specialităţi şi consumul de specialităţi: chifle, cornuri…. Dar pe total e în scădere”. ,,Nu e adevărat! Se reduce”! (…) Dacă mă mai susţinea unul-doi, ceda. Poate ceda. Dar aşa, a zis: ,,Ia uite, al dracu’, numai ăsta e deştept! Ăştia toţi sunt de acord, ăsta totdeauna e contra”. A trecut asta. După două săptămâni am auzit că la Galaţi pleacă oamenii din combinat, în timpul programului, să ia pâine, pentru că atunci când ies din schimb nu mai găsesc pâine. La Ploieşti a apărut scris pe vagoane ,,Vrem pâine!” ,,Nu muncim fără pâine!” Pe 16 ianuarie, ne cheamă Ceaușescu. Nu ne-a mai chemat pe toţi. Numai pe mine şi pe Angelo. ,,Să daţi pâine câtă se cere! Faceţi un proiect, să scoatem de la rezerva de stat grâu şi să dăm pâine câtă se cere”. Nu i-am zis nimic. Am plecat de la el. Ne-am dus la Verdeţ. Acolo a chemat-o şi pe Ana Mureşan. Și eu am spus: ,,Nu am zis să nu ne batem piroane în cap? De ce a trebuit să reducem consumul de pâine?”… Dar cred că nu era numai asta. Începuse să strice produsele alimentare fabricate: să reducă alcoolul din băuturi, să reducă zahărul din produse, uleiul din conserve… Şi n-am vrut să girez aşa ceva şi le-am spus [părerea mea].. Apoi a venit şi povestea cu pâinea…. Peste o săptămână am fost schimbat de la Ministerul Industriei Alimentare. Am fost trimis la Ministerul Muncii pentru ca acolo să nu mai am de-a face cu economia. Asta a fost! Pe unde se ducea Ceauşescu copia numai ce era rău. Din Coreea a venit cu ideea să construim fabrici de mâncare. Păi, pe românii care au o tradiţie în bucătărie, să-i trimiți în fabrici de mâncare? Că așa a văzut în Coreea!”
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2002]
