Turneul naţional extraordinar Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia

Turneul naţional „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” îşi propune între 3 şi 11 octombrie o incursiune sonoră unică în lumea violoncelului, prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan.

Turneul naţional va trece prin 6 oraşe ale ţării – Tulcea, Piteşti, Alba Iulia, Arad, Bucureşti şi Bistriţa și îi va avea în prim plan pe violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, într-un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Miercuri, 9 octombrie, ora 19, la Sala Radio, va avea loc recitalul de la București din cadrul turneului. La finalul recitalului, Editura Casa Radio îl readuce pe maestrul Marin Cazacu, alături de spectatori, prin organizarea unei sesiuni de autografe acordate de artist pe CD-ul apărut la Casa Radio sub titlul „Marin Cazacu. Dvořák, Enescu – Interpretări din Arhiva Radio România”. Albumul cuprinde lucrări fundamentale din repertoriul violoncelistic universal și național: Concertul op. 104 în si minor de Antonin Dvořák și Simfonia concertantă op. 8 în si minor de George Enescu.

Albumul „Marin Cazacu. Dvořák, Enescu – Interpretări din Arhiva Radio România” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

În 2019, turneul Clasic la puterea a treia înseamnă povestea unei familii… profesionale. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, o familie ce poartă numele VIOLONCELLISSIMO şi poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti. În această formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, familia “extinsă” Cazacu a cucerit scenele de la noi şi din afară – cu recente apariţii notabile la Paris, Luxemburg, Bruxelles, Beijing şi Washington, dar şi într-o apariţie surprinzătoare în finala de la… Românii au talent.

În acest turneu național în premieră, VIOLONCELLISSIMO va aduce în fața publicului, alături de Marin Cazacu o parte dintre cei mai buni tineri violonceliști din România, artiști care au deja la activ numeroase prezențe naționale și internaționale de mare succes.

Deseori muzicienii își îndreaptă copiii spre studiul artei sunetelor, dar nu întotdeauna aceștia moștenesc talentul părinților. Uneori, atunci când această moștenire există, se întâmplă ca tinerii să își depășească părinții, în virtutea unor legi nescrise. Acelaşi fenomen se întâmplă cu profesorii care îşi îndrumă elevii în lumea artei. Uneori elevii devin mai celebri decât profesorii. Dar, întotdeauna, se bucură să se adune duminica, în jurul mesei, alături de mentorul lor şi să cânte. O duminică simbolică, în 2019 purtând numele de Turneul naţional extraordinar Violoncellissimo, sub genericul Clasic la puterea a treia.

ITINERAR VIOLONCELLISSIMO

3 octombrie, ora 19  – Tulcea, Casa Avramide

4 octombrie, ora 19  – Piteşti, Sala Filarmonicii

6 octombrie, ora 19  – Alba Iulia, Muzeul Principia (Piaţa Cetăţii)

7 octombrie, ora 19  – Arad, Palatul Cultural

9 octombrie, ora 19  – Bucureşti, Sala Radio

11 octombrie, ora 19  – Bistriţa, Sinagoga

Violoncellissimo

Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România.

În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – „un concert demn de cartea recordurilor”, după cum a scris, la acel moment, presa. În 2013 și 2018, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată în două concerte extraordinare alături de 100 de violonceliști.

 În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși la Paris, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert 2015, 2016, 2107 și 2018, Violoncellissimo la  Paris, Luxemburg, Bruxelles, Beijing si Washington, în 2018 şi 2019.