„Mă înveţi tu pe mine ce este ştiinţa?”
“Ce, mă înveți tu ce este știința?” – i-a strigat Nicolae Ceaușescu unui economist cu experiență, Alexandru Bârlădeanu, când acesta i-a propus unele schimbări în Consiliul Național al Cercetării Ștințifice. Ceaușescu era autoritar, era dur cu subalternii, îi disprețuia pe intelectuali. Nu suporta să i se sugereze soluții. De aceeea, s-a înconjurat de tineri care nu îndrăzneau să-l contrazică. Încetul cu încetul, Ceaușescu i-a îndepărtat din preajma lui pe toți cei care gândeau diferit de el. I-a îndepărtat, în special, pe cei care fuseseră în preajma lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Unul dintre specialiștii apropiați de Gheorghiu Dej a fost economistul Alexandru Bârladeanu – fost ministru al Comerțului Exterior (1948 – 1954) și vicepresedinte al Consiliului de Miniştri (1955 – 1969). Având alte idei economice dacât linia promovată de Ceaușescu, Alexandru Bârlădeanu a intrat în conflict, atât cu Nicolae, cât și cu Elena Ceaușescu. A fost repede îndepărtat din toate funcțiile deținute.
Alexandru Bârlădeanu: „Am avut divergenţe cu Ceauşescu privind împărţirea venitului naţional între fondul de consum şi fondul de acumulare. Am arătat că a mări cota de investiţii înseamnă a sacrifica nivelul de trai sau dacă micşorăm investiţiile vom întârzia dezvoltarea. Și am spus că proporţia în care se face această împărţire depinde de arta politică sau de simţul politic al conducătorului. La un an după Congresul IX PCR, deci în 1966, am fost invitat la Paris, la Academia Franceză, unde am făcut o comunicare de 40-50 de minte. În această comunicare, am susţinut că în economia socialistă, în special cea română, trebuie găsită forma de cointeresare a celor care lucrează în economie. Asta mă frământa! Acest discurs mi-a adus consecinţe dezagreabile… La vreo două-trei zile după discursul ăsta, mă întâlnesc cu Maurer… noi aveam cabinetele la Consiliul de Miniştri vis-a-vis unul de altul şi vorbeam de multe ori pe zi… și el îmi spune: „Măi, Saşa, tu eşti băiat deştept, da’ nu eşti înţelept!” „De ce, Jeane?” „De ce-ai ţinut un discurs care a plăcut mai mult decât discursul lui Ceauşescu?” Pentru mine a fost o surpriză mare! Ceauşescu văzuse discursul! N-a avut nici o observaţie de făcut. Decât atâta: „Ar trebui o frază prin care să sprijiniţi secretarul general”. Şi-atunci am băgat – nu ştiu, la început sau la sfîrşit – o frază în care am spus că noul secretar general, adică Ceaușescu, trebuie susţinut. Asta a fost singura lui observaţie! Şi-am spus: „Jeane, eu n-am făcut această cuvântare dintr-un spirit de competiţie! Eu am arătat problemele care trebui rezolvate în economie….”
Câteva luni mai târziu a fost o şedinţă a Prezidiului Partidului. Acest Prezidiu avea doar șapte membri: Ceaușescu, [Ion Gheorghe] Maurer, [Gheorghe] Apostol, [Emil] Bodnăraş, Chivu Stoica, [Alexandru] Drăghici şi cu mine… Maurer, care era preşedinte al Consiliului de Miniştri, a spus: „Trebuie să începem să ne gândim la cele ce am spus în Congresul IX PCR: îmbunătăţirea formelor de conducere, ş.a.m.d.” Ceauşescu: „Da’ cine are să pregătească materialul?” Şi Maurer: „Păi, Bârlădeanu!” Şi după aceea, toţi cinci – exclusiv Ceauşescu şi cu mine – au dat din cap şi au spus: „Da, bine…” Şi-n acel moment, Ceauşescu a sărit în sus şi a spus: „De ce? De ce numai Bârlădeanu? Tot Prezidiul trebuie să lucreze la acest material!” I-am spus: „Eu n-am cerut să pregătesc singur materialul. Vreţi să lucreze tot Prezidiul. Da’ prima formă cineva trebuie s-o facă!” Din acel moment el a început să mă îndepărteze de problemele economice pentru ca, după câteva luni de zile, să ceară Prezidiului ca eu să fiu trecut la muncă ştiinţifică, să iau în conducere Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnică. Şi din ’66 eu am fost scos din munca economică! Deci, iată ce consecinţe a avut acel discurs! Amiciţie mare între noi n-a fost niciodată, ruptura făţişă a fost după ce m-a scos din economie! De aceea, în ianuarie [’66] am cerut să mă întâlnesc cu el. Era atunci un obicei ca între 1 şi 10 ianuarie toți să fie în concediu. Eu stăteam la Poiana Braşov, Ceaușescu stătea la Predeal. M-a primit. I-am spus: „Tovarăşe Ceauşescu, am impresia că dumneata nu mă agreezi. Eu nu ţin numaidecât să fiu ceea ce sunt. Eu sunt de-acord să fiu eliberat din poziţia în care sunt şi mă retrag în învăţământ, aşa cum am început în ’46, după alegeri. Eu pot să mă retrag la o catedră economică”. „Nu!” N-a vrut. M-a asigurat de prietenia lui… Dar eu nu mai aveam încredere în prietenia lui, pentru că faptele arătau cu totul altceva.
După aceea, pe parcurs, am avut și alte neînţelegeri, puncte de vedere opuse. Exemplu: problema avorturilor. Vara, probabil în iulie, Ceaușescu a convocat o şedinţă a Comitetului Executiv. La mare, la Eforie Nord! Pe vremea lui Dej era obiceiul să stăm cât mai aproape de el. Asta era un fel de carte de vizită: cu cât stai mai aproape cu casa de Gheorghiu Dej, cu atîta te bucuri de mai multă încredere din partea lui şi aveai mai multă autoritate! Eu singur îmi făceam vacanţa aparte, la Costineşti, unde, pe vremea aceea, nu era nici apă, nici electricitate. Stăteam într-o casă a lui Costinescu, dar primitivă. Dej îmi spunea „Sihastrul de la Costineşti!” Deci, vin de la Costineşti la această şedinţă. Ceaușescu a pus pe neaşteptate problema avorturilor. M-am ridicat împotrivă. Am spus că, în orice caz, problema nu e studiată! Trebuie studiată, să nu luăm o hotărâre imediată. M-a susţinut şi Maurer, care a spus că, într-adevăr, trebuie să studiem problema. Însă Ceauşescu a avut o izbucnire nervoasă. A spus: „Tovarăşul Bârlădeanu cu această propunere urmăreşte să sprijine prostituţia în România!” Apoi a fost şi problema suprafeţei care să fie lăsată ţăranilor în curte. Ceaușescu voia s-o reducă la 500 mp. Eu am avut altă părere. În anul ’68, eu conduceam Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnică. Şi-aici am avut divergenţe cu Ceaușescu. La un moment dat, i-am prezentat într-un material cum văd eu reorganizarea Consiliului în domeniul ştiinţei. Câteva zile nu mi-a dat nici un răspuns. Şi l-am întrebat, la un moment dat: „Aţi citit materialul?” Răspunsul lui a fost elocvent: „Mă înveţi tu pe mine ce este ştiinţa?” El asta a înţeles din materialul meu în care propuneam măsuri! Divergențele dintre noi s-au adâncit. Am început să am un sentiment de respingere față de Ceauşescu, spre deosebire de Dej, pe care l-am respectat şi căruia i-am acordat multe merite.
Trebuia să dau la Comitetul Executiv un material pentru bugetul pe anul viitor al Academiei Române şi al Consiliului Naţional de Ştiinţă şi Tehnică. În acest material prevăzusem să se dea suplimentar sume pentru filialele Academiei de la Iaşi şi de la Cluj; una era lîngă Chişinău şi trebuia să aibă resurse ceva mai mari decât avea în acel moment, alta era lîngă Budapesta, iarăşi trebuia. În Consiliul Științific toţi au fost de acord. Am întrebat unde este cel care fusese însărcinat cu redactarea finală [a proiectului de buget]. „De ce lipseşte ăsta?” Şi unu’ îmi spune: „Păi, tovarăşa Lenuţa a spus că nu trebuia asta!” Asta m-a înfuriat îngrozitor. Am spus: „Cine-i tovarăşa Lenuţa? În Comitetul Central eu nu cunosc nici o tovarăşa Lenuţa! Nu ştiu de ce nu v-aţi dus la miliţianul din colţ să-l întrebaţi pe el? Tot aşa avea dreptul să-şi spună părerea!”
A doua zi am primit un telefon de la Maurer: „Poţi să vii azi după-amiază?” „Da, vin!” Când mă întâlnesc cu el, îmi spune: „Uite, noi am hotărât totuşi să nu te ucidem şi îţi acceptăm cererea de demisie. Ieşi la pensie! Vom avea grijă ca materialiceşte să fii asigurat. Hotărârea este asta! Îţi satisfacem dorinţa şi pleci”.
Asta a fost în ’68, prin noiembrie. Cu asta s-au terminat relaţiile mele cu Ceauşescu!”
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Eugen Preda, Mariana Conovici, 1995]
