Victimele de la Colectiv vor avea acces la tratament atât în ţară, cât şi în străinătate, atâta timp cât va fi nevoie – a precizat ministrul sănătăţii, Sorina Pintea. Ea a explicat că a avut discuţii cu premierul Viorica Dăncilă în urma scrisorii deschise pe care pacienţii răniţi în club i-au adresat-o şi că va propune modificarea legislaţiei, astfel încât îngrijirile mdicale să fie decontate. Va fi rezolvată şi situaţia transferului unui pacient. În prezent, 16 persoane beneficiază de decontări pentru tratament – a mai spus Sorina Pintea. Reporterul RRA, Adriana Turea, aminteşte că supravieţuitorii din clubul Colectiv, care au suferit răni grave în incendiul de acum aproape patru ani, au trimis o scrisoare deschisă către Guvern şi Ministerul Sănătăţii. Ei au cerut ca statul român să le asigure costul tratamentelor de care au nevoie pe toată durata vieţii, nu doar până la sfârşitul anului viitor. 65 de oameni au murit în urma tragediei. /aburtoi/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie)