Meandrele dialogului dintre Londra şi Bruxelles pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt urmărite cu interes de presa internaţională. Deşi Boris Johnson susţine ferm ieşirea ţării sale din UE la 31 octombrie, documente depuse la cea mai înaltă instanţă civilă din Scoţia indică faptul că premierul britanic ar putea solicia o prelungire a termenului, dacă până la 19 octombrie nu se va ajunge la o înţelegere, informează EUObserver. Însă, într-o scrisoare publicată de The Sunday Express şi The Sun on Sunday, liderul conservator afirmă că a făcut deja compromisuri şi îndeamnă UE să profite de noua sa ofertă şi să vină la masa negocierilor într-un spirit de cooperare, pentru a se realiza un Brexit operaţional pentru ambele părţi, menţionează The Sunday Express. Negociatorul comunitar Michel Barnier a declarat pentru Le Monde că un acord este foarte dificil de realizat, dar rămâne posibil, iar preşedintele francez Emmanuel Macron a subliniat că perspectiva ajungerii la un acord privind Brexit, potrivit principiilor UE, ar trebui evaluată până la finele săptămânii, adaugă Politico. În acelaşi timp, premierul britanic speră că Ungaria se va folosi de dreptul său de veto împotriva prelungirii termenului stabilit pentru plecarea Marii Britanii, scrie The Daily Telegraph.
La Bruxelles, Comisia Europeană a salutat decizia României privind alocarea de noi sume din cadrul Politicii de Coeziune, pentru Iniţiativa SME, care foloseşte fonduri UE în vederea susţinerii finanţării private a întreprinderilor mici şi mijlocii, notează New Europe. „România a fost unul dintre primele state membre care s-au alăturat Iniţiativei SME, iar acest lucru a dat roade”, a declarat comisarul european pentru Politica de Vecinătate, Johannes Hahn, citat de New Europe. Cu această mărire este de aşteptat ca Iniţiativa să genereze un sprijin financiar de până la 1,38 miliarde de euro pentru companiile româneşti, detaliază New Europe. Tot la Bruxelles, a 27-a ediţie a festivalului internaţional de arte, Europalia, celebrează, până pe 2 februarie 2020, patrimoniul cultural încă prea puţin cunoscut al României, în special cu o minunată expoziţie Brâncuşi, anunţă publicaţia belgiană Metro. Abia şi-a încheiat România preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la sfârşitul lunii iunie, că revine acum în avanscenă, în Belgia, ca ţară invitată a festivalului Europalia, comentează Metro. „Pentru marele public, România este un amalgam de Dracula, Ceauşescu, folclor şi, de câţiva ani, o cinematografie puternică, dar aceasta este o imagine incompletă”, descrie situaţia Metro şi subliniază că festivalul este menit a oferi un tablou al bogăţiilor culturale ale ţării noastre.
Publicaţia New Europe îşi îndreaptă atenţia asupra vizitei făcute de secretarul american de stat Mike Pompeo în Muntenegru, Macedonia de Nord şi Grecia, deplasarea sa având o puternică amprentă militară. Cu această ocazie, SUA şi Grecia au semnat un acord revizuit de cooperare în domeniul apărării, esenţial pentru noile provocări de securitate în Marea Mediterană, anunţă Stars and Stripes. Acordul va spori valoarea strategică a Atenei şi va conduce la investiţii americane la bazele militare greceşti, adaugă Al Jazeera. Potrivit acordului revizuit, SUA urmează să înfiinţeze o nouă bază navală şi aeriană în oraşul grecesc Alexandroupoli, cu misiunea de a aproviziona aliaţii NATO Bulgaria şi România, ocolind astfel ruta actuală prin Bosfor, controlată de Turcia, subliniază Al Jazeera. Alexandroupoli este un atu strategic datorită portului, situat aproape de Balcani, şi capătă, de asemenea, importanţă ca nod energetic, în contextul în care Grecia construieşte facilităţi de stocare în larg a gazelor naturale şi va începe în curând construirea unei conducte de gaz de la Alexandroupoli în Bulgaria, ceea ce va permite ca livrările de gaze naturale lichefiate din SUA să aprovizioneze Balcanii, deranjând un monopol rusesc, analizează Al Jazeera. În privinţa Balcanilor, SUA par să finalizeze un acord de 36 de milioane de dolari pentru a vinde Muntenegrului mai multe vehicule tactice de tip JLTV, aceasta fiind cea mai mare tranzacţie de echipament militar din istoria celor două naţiuni, informează Breaking Defense.
Între timp, la Soci, în cadrul sesiunii tradiţionalului Forum Valdai de dezbateri politice, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia ajută China să implementeze un sistem de apărare de avertizare timpurie pentru localizarea eventualelor lansări de rachete balistice intercontinentale, scrie ABC din Spania. Potrivit afirmaţiilor lui Putin, citat de ABC, „astfel va creşte potenţialul defensiv al Chinei, care se va dota cu un tip de sistem pe care doar Statele Unite şi Rusia îl au”. Preşedintele rus a mai precizat că Moscova şi Beijingul nu acţionează împreună împotriva nimănui, ci numai în interes reciproc, adaugă ABC./czaharia/abuzoian
Cristina Zaharia, RADOR