Miercuri, 9 octombrie, în România este marcată Ziua Holocaustului, în memoria populației evreiești deportate forțat, în principal din Basarabia și Bucovina, în Transnistria, la data de 9 octombrie 1941.
Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară acum 15 ani, în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.
Holocaustul – din grecescul holókauston – holos, „complet” și kaustos, „ars”, defineşte generic exterminarea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, marea lor majoritate din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul nazist din Germania, condus de Adolf Hitler şi de aliaţii săi. În cultura iudaică, evreii se referă la Holocaust prin termenul Shoah, cuvânt de origine ebraică însemnând „catastrofă” sau „distrugere totală”.
Holocaustul a început odată cu „Noaptea de Cristal” – 9 noiembrie 1938, când, la ordinul autorităţilor naziste, civili şi militari germani au devastat case şi magazine evreieşti din Austria şi Germania, pe care le-au distrus, unele cu barosul (lăsând în urmă străzi acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte – de unde şi denumirea amintită), au distrus aproape toate sinagogile, au omorât în bătaie circa 400 de evrei iar alţi circa 30000 au fost deportaţi.
În ţara noastră, Holocaustul se referă şi la deportarea şi exterminarea evreilor din Basarabia, Bucovina şi nordul Moldovei – jud. Dorohoi, în lagărele din Transnistria.
Însă înainte de momentul 9 octombrie 1941, trebuie menţionate alte două repere cronologice legate de Holocaustul din ţara noastră.
Astfel, la 21 ianuarie 1941, a început o rebeliune legionară în timpul căreia au fost ucişi peste 120 de evrei din Bucureşti.
La 29 iunie 1941 a avut loc „Pogromul de la Iaşi” – jandarmii şi poliţiştii au arestat câteva mii de evrei, pe care i-au masat în curtea Chesturii de Poliţie unde au fost mitraliaţi de militari, iar alte câteva mii de evrei din Iaşi, înghesuiţi în „trenurile morţii”, au pierit prin asfixiere şi deshidratare, în perioada 29 iunie-6 iulie 1941.
Pe 9 octombrie 1941 au început deportările forţate, în vagoane de marfă închise, ale evreilor din Bucovina de sud, teritoriu aflat administraţie românească.
În perioada 9-11 octombrie au fost deportaţi peste 5000 de evrei, fiind luaţi cu forţa, deopotrivă copii, bătrâni, bolnavi şi femei.
La 1 noiembrie 1941, un raport secret adresat Preşedinţiei Consiliului de Miniştri de guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, atrăgea atenţia asupra „condiţiilor foarte grele şi neomenoase” în care se desfăşoară măsurile de purificare etnică a Basarabiei, Bucovinei şi Moldovei de nord, începute în iulie 1941, solicitând reducerea fluxului de evacuaţi. Astfel evreii deportaţi mureau de epuizare, de frig, de foame, de boli sau, pur şi simplu erau împuşcaţi.
La jumătatea lunii decembrie 1941 fuseseră duşi în Transnistria circa 118.000 de evrei, pentru ca în final numărul total al evreilor deportaţi în Transnistria să fie de circa 150.000.
În decembrie 1941, au apărut câteva cazuri de tifos în lagărul de concentrare de la Bogdanovca din Transnistria, unde erau ținuți captivi aproximativ 50.000 de oameni. Ca urmare, consilierul german de pe lângă administrația românească a districtului și comisarul român de district au decis să ucidă toți deținuții, începând cu 21 decembrie. Mii de deținuți bolnavi au fost împinși în două grajduri încuiate, care au fost stropite cu kerosen și aprinse, arzându-i de vii pe toți cei dinăuntru, iar alți deținuți au fost conduși în grupuri la o prăpastie dintr-o pădure din apropiere și împușcați. Restul evreilor au săpat gropi cu mâinile goale în frig, și le-au umplut cu cadavre înghețate, alte câteva mii de evrei murind astfel de frig.
Se estimează că în perioada 21 – 31 decembrie 1941 au fost ucişi peste 40.000 de evrei.
Pe perioada celui de-al doilea război mondial, guvernul român, aliat al naziştilor, a fost complice la uciderea a aproximativ 280.000 – 380.000 de evrei, conform Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului publicat în anul 2004.
Pe 9 octombrie 2006 a fost pusă piatra de temelie a Memorialului Holocaustului, în prezența președintelui Traian Băsescu și a ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu, iar trei ani mai târziu, pe 8 octombrie 2009, monumentul a fost inaugurat.
Memorialul, o creaţie abstractă a sculptorului Peter Jacobi, situat la intersecția străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu și Lipscani, şi întins pe o suprafață de 2894 mp, cuprinde cinci construcții: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Țiganilor și Coloana. Inițiativa realizării monumentului a aparținut Ministerului Culturii și Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului din România și a consultărilor cu reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, ai Comisiei Wiesel și ai supraviețuitorilor Holocaustului.
Deşi încă se mai produc erori publice şi negări pe tema Holocaustului, ţara noastră şi-a asumat greşelile trecutului, în primul rând ca un semn al maturităţii societăţii noastre. Tocmai de aceea marcarea Zilei Holocaustului vine ca o dureroasă aducere-aminte atât pentru evrei cât şi pentru români şi reprezintă exprimarea voinţei ca astfel de orori inimaginabile să nu se mai întâmple niciodată.
