La Timişoara va fi inagurată Clinica de Mari Arşi, în prezenţa ministrului sănătăţii, Sorina Pintea

Clinica de Mari Arşi din Timişoara va fi inaugurată în această dimineaţă, în prezenţa ministrului sănătăţii, Sorina Pintea. Unitatea ar fi trebuit să fie pusă în funcţiune acum 3 ani, dar deschiderea ei fost amânată din cauza licitaţiilor pentru aparatura medicală derulate de Ministerul Sănătăţii cu fonduri de la Banca Mondială.
Reporter: Alina Bujancă – Clinica va funcţiona la Casa Austria, unde au fost finalizate trei din cele cinci saloane destinate pacienţilor cu arsuri majore. Conducerea spitalului a declarat că pe măsură ce vor sosi şi ultimele aparate necesare, până la sfârşitul lunii vor fi date în folosinţă şi celelalte două boxe. În lipsa unei clinici de mari arşi, dotată la standarde europene, cazurile grave au fost trimise până acum pentru tratament în străinătate. Ministrul sanătăţii Sorina Pintea, care va fi prezentă la inaugurare, va mai vizita, astăzi, Maternitatea Bega, Spitalul pentru Copii, Spitalul de Boli Infecţioase şi Institutul de Cardiologie din Timişoara.
Realizator: Ministrul sănătăţii Sorina Pintea a declarat, recent, că mâine va fi inaugurat şi centrul de mari arşi de la Iaşi./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 octombrie)