“Tovarãşe Ceauşescu, doriţi sã mã despart de soţie?”
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol a fost convins că el va urma la conducerea Partidului Muncitoresc Român. Considera că îndeplinește toate criteriile cerute de partid: avea origine muncitorească, fusese ilegalist și făcuse mulți ani de închisoare alături de Gheorghiu Dej. Apostol se baza pe o promisiune verbală făcută de prietenul său Dej înainte de a muri. În același timp, spera că va fi susținut de vechii lui tovarăși din ilegalitate: Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Emil Bodnăraș. Numai că l-a subestimat pe tânărul Nicolae Ceaușescu, care avea funcția de secretar cu probleme organizatorice – adică locul 2 în ierarhia Partidului Muncitoresc Român. Spre surprinderea lui Apostol, Nicolae Ceaușescu, prin aranjamente de culise, i-a convins pe greii partidului să-l susțină și, astfel, a ajuns în fruntea Partidului Muncitoresc Român. De aceea, Apostol s-a considerat nedreptățit și a manifestat ulterior resentimente puternice față de Ceaușescu. La rândus său, Ceaușescu a fost convins că Apostol o sa-i facă greutăți, o să-l critice, o să se opună proiectelor inițiate de el. Așa că s-a hotărât să-l înlăture din viata politică. Nu a putut să se lege de dosarul politic (vechi ilegalist, cu mulți ani de închisoare). Așa că s-a legat de viața personală. Ceaușescu nu a plăcut-o pe cea de a treia soție a lui Apostol – o solistă de operă – și i-a cerut să divorțeze. Așa cum era de așteptat, Gheorghe “Ghiță” Apostol a refuzat să divorțeze. Pentru Ceaușescu a fost pretextul de a-l izola pe Apostol de ceilați membri din conducerea partidului.
Gheorghe Apostol : “Ca o regulă, în ajunul zilei de 23 august, se făcea o adunare festivă şi-n ziua de 23 august aveau loc demonstraţii militare, civile. În dimineața zilei de 22 august, mă cheamă Ceaușescu la partid. De față a fost și Maurer. Ceaușescu mi-a spus: “Tovarăşe Apostol, vrem să discutăm cu d-ta o problemă foarte delicată”. “S-auzim !” “La adunarea festivă din seara asta nu trebuie să vii cu soţia”. “Păi, de ce? Toţi membrii Biroului Politic știu că am soţie. Cum să nu vin?!… Toți vor veni cu soţiile şi eu să nu vin?! Ce-o să spună membrii Biroului Politic ? Ce-o spună soţiile lor?” “O să discutăm noi, după 23 august!” Am venit acasă, i-am spus nevestei mele că nu este cazul să meargă la adunarea festivă, să stea liniştită acasă. Era solistă la Tearul de Operetă şi își luase liber în seara de 22 august. Dar s-a dus și a cîntat în seara când își luase liber. Şi i-a trecut supărarea care, fără îndoială că a avut-o. A trecut 23 august. Mă duc la Ceauşescu.” Hai să discutăm problema care ai spus că trebuie s-o discutăm după 23 august”. “Păi, acum nu avem timp”… Şi m-a “dus” câteva luni de zile. Eu nu l-am lăsat deloc. Așa că mi-a spus: “Du-te şi vorbeşte cu Maurer!” “M-am dus la Maurer, la Consiliul de Miniştri. Maurer: “Ce este, mă?” “Pentru ce… n-a fost voie ca soţia mea să vină la adunarea festivă de 23 august? Au trecut atâtea luni şi nu vreţi să lămurim lucrurile?” “N-am timp acum”. Şi-atunci l-am înjurat pe moldoveneşte şi i-am spus : “Eşti un mare boier şi nu mai ţii cont de slugi! Am terminat cu slugărnicia la tine!” Şi-am plecat.
După discuția pe care am avut-o cu Maurer, sînt chemat la o şedinţă a Prezidiului Permanent. Ceauşescu stătea în capul mesei. Chivu Stoica, Bodnăraș, Drăghici și Maurer [care era primul- ministru] erau și ei prezenți. Eu eram la mijloc. Şi ridică Ceauşescu problema soţiei mele. Că soţia mea a fost promovată la Teatrul de Operetă pentru că este soţia mea. La fel, în străinătate, nu a primit nişte premii pe merit, ci numai pentru faptul că e soţia vice-prim ministrului român. Apoi a luat cuvîntul Drăghici [care era ministrul de intene și șeful Securității]… A susţinut “pe bază de informaţii certe” că soţia mea a fost promovată la Operetă plecând de la un taraf ţigănesc. Că a fost la un concurs muzical la Toulouse unde a luat premiul II pentru că era soția mea. Apoi a cântat la Televiziunea şi Radioul din Paris. După spectacol, ambasadorul român a organizat o masă restrânsă la care a participat şi fratele președintelui de Gaulle. Și, la presiunile soției mele, ambasadorul a fost nevoit să servească pe invitaţi cu şampanie şi icre negre.
Sigur că a trebuit să intervin. Nu e adevărat că a cântat într-un taraf de lăutari. După terminarea Conservatorului a fost angajata Teatrului Muzical. La Operetă a participat la un concurs deschis şi-a obţinut cele mai mari note. Așa a angajat-o [tenorul] Ion Dacian ca solistă la Operetă. Iar la Toulouse a fost o plecare pe cont personal. Nu a plecat pe cheltuiala statului, n-a fost trimisă de Ministerul Culturii. [Soprana] Arta Florescu a insistat foarte mult să participe la acest concurs şi a făcut cu ea repetiţii acasă. La Televiziunea Franceză a fost invitată pentru că era bună. Altfel nu o invitau. După Drăghici a intervenit Chivu Stoica. Că într-o discuție pe care a avut-o la Ploieşti cu unii tovarăşi a aflat că soţia mea a fost botezată de Corneliu Zelea Codreanu – șeful legionarilor. Că de-asta o cheamă Codreanu. I-am răspuns pe loc : “Măi, Chivule, Dej mi-a spus mie de multe ori că ești un mare mincinos. Cum spui o asemenea minciună? Mă, te degradezi singur! Îmi este silă să mai mă uit la tine. Nu m-am aşteptat la o asemenea poziţie din partea ta!” A intervenit Bodnăraş, care se afla lîngă mine şi avea un dosar de cadre primit de la Constanța Crăciun – Ministerul Culturii. Prima declaraţie din dosar era a lui Dacian, directorul Teatrului de Operetă. A doua – special pusă – era din partea unei soliste netalentate de la Operetă, care spunea nişte lucruri urâte la adesa soţiei mele. L-am rugat pe Bodnăraş să citească şi conţinutul declaraţiei lui Dacian. “Citeşte-o tu, că tu ai adus-o aici!” Erau nişte aprecieri excepţionale la adresa soţiei mele. Şi ca activitate profesională, dar şi ca activitate pe linie obştească – că era preşedinta sindicatului.
Şi, văzând care este atmosfera, mi-am dat seama că oamenii ăştia doresc să mă despart de soţie. Şi-am întrebat : “Tovarăşe Ceauşescu, doriţi să mă despart de soţie?” “Da !” “Şi voi, ceilalţi, la fel ?” “Da!” Şi-am cerut atuncea să mi se acorde 48 de ore timp de gândire. Am fost la Timiş şi-am stat acolo două nopţi şi-o zi şi m-am hotărît să fac o scrisoare adresată lui Ceauşescu, în care am spus: “Dacă căsnicia mea cu Adriana Codreanu vine în contradicţie cu funcţiile pe care le am pe linie de partid şi de stat, eu renunţ la ele şi merg în Valea Jiului să lucrez ca miner”. Ceaușescu a luat scrisoarea, a citit-o şi mi-a spus : “Dragă Ghiţă, rămâi în continuare cu soţia ta !” Şi s-a-nchis problema. După această ședință, când mă duceam la şedinţele Biroului Politic, dădeam “bună dimineaţa” sau “bună ziua” şi aproape nu răspundea nimeni. Dacă până atunci am simţit o răceală, după acest caz răceala s-a simţit mai mult”.
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Ioan Scurtu. Virginia Călin, 1994]
