EVENIMENTE INTERNE
– Culte, Biserică
* Iaşi: Manifestări în cadrul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva (14 oct.)
– Diverse
* Oradea: Municipiul Oradea se pregăteşte să intre în Cartea Recordurilor (Guiness World Records) doborând recordul mondial de participanţi la cea mai mare clasă de Kangoo Jumps, în Piaţa Unirii a municipiului. Ora va fi ţinută de trainerul internaţional Kinga Sebestyén. Evenimentul are loc pe 13 octombrie, la ora 13:00, cu peste 1.300 de participanţi
– S-a întâmplat într-o zi de 13 octombrie
* În 1479, acum 540 de ani, avea loc Bătălia de la Câmpul Pâinii (între Orăștie și Șibot), desfăşurată între armata turcă condusă de Ali Iskender, Isa și Bali și armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory. Reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seamă din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman
* Cu 227 de ani în urmă (1792), George Washington punea piatra de temelie a „Casei Albe” (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C, a fost ales de George Washington, dar acesta nu a locuit niciodată aici. Construcţia a început la 1.XI.1792 şi a fost finalizată la 1.XI.1800. Primul „locatar” al Casei Albe a fost preşedintele John Adams (clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie)
* Cu 159 de ani în urmă (1860) americanul James Wallace Black (n. 1825 – m. 1896) făcea prima fotografie aeriană, dintr-un balon cu aer cald suspendat la înălţimea de 1200 de picioare deasupra oraşului american Boston
* Se împlinesc 135 de ani (1884), de când, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Astronomie de la Washington (la care au participat delegaţi din aproximativ 25 de state), s-a hotărât ca, începând de la această dată, Observatorul astronomic de la Greenwich (în estul Londrei) să fie sediul „meridianului zero”, adică punctul zero al timpului de referinţă pentru definirea fusurilor orare. Denumit Greenwich Mean Time (GMT), meridianul Greenwich desemnează punctul de start al fiecărui fus orar din lume, timpul universal
* Acum 102 ani (1917) Marele Cartier General Român hotăra înfiinţarea Corpului de voluntari transilvăneni, care s-a constituit la 4/17.XI.1917, la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu
* Cu 102 ani în urmă (1917) avea loc ultima apariţie a Fecioarei Maria la Fatima. La 13 mai acelaşi an trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut. Apariţia s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie. Copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei. În 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini
* Se împlinesc 75 de ani (1944) de când trupele britanice şi greceşti au eliberat Atena de sub ocupaţia germană (în Al Doilea Război Mondial)
* În urmă cu 67 de ani (1952) era inaugurat sediul ONU din New York. Zona, situată între străzile 42 şi 48 din cartierul East Manhattan, aparţinea tuturor statelor membre
* Acum 66 de ani (1953) americanul Samuel Bagno, din New York, a patentat prima alarmă electronică, pentru a proteja locuinţele de spărgători
* Între 13 şi 15 octombrie, acum 52 de ani (1967), avea loc, la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei sculptorului Constantin Brâncuşi
* Se împlinesc 50 de ani (1969) de când România şi Noua Zeelandă au stabilit relaţii diplomatice la nivel de consulat, ridicate, în 1981, la rang de ambasadă. În februarie 1989 ambasada ţării noastre la Wellington a fost închisă. România gestionează relaţiile cu Noua Zeelandă prin ambasada sa de la Canberra, iar Noua Zeelandă prin ambasada sa din Bruxelles
* Cu 17 ani în urmă (2002), cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), la catedrala mitropolitană din Iaşi, era proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul
Aniversări – Comemorări
– Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi; Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, anul 787) (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)
– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Sukkot (14-20 oct.)
– 1843: S-a născut Ştefan G. Vârgolici, poet, critic literar, publicist, profesor şi traducător (un interes deosebit a arătat tălmăcirilor din limba spaniolă, varianta celebrului roman ”Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu); membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1897)
– 1850: S-a născut (la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet; autor de poezii mediocre, s-a numărat, însă, printre pionierii istoriei literare româneşti; „Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) este o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (m. 1909). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 18 octombrie 1850
– 1858, 13/25: S-a născut Take Ionescu (numele la naştere: Dumitru Ghiţă Ioan), avocat, publicist şi om politic; iniţial liberal, apoi conservator (din 1886)‚ de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922); orator de excepţie, a dominat timp de patru decenii viaţa parlamentară; ca ministru de externe (1920-1921) a fost iniţiatorul şi creatorul „Micii Înţelegeri”; a susţinut mişcarea naţională din Transilvania, precum şi cauza românilor sud-dunăreni; a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară, precum şi în calitate de corespondent al ziarului londonez ”The Times” (m. 1922)
– 1898: S-a născut George Mihail Zamfirescu (numele la naştere: Gheorghe Petre Mihai), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1939)
– 1902: S-a născut medicul, filosoful şi scriitorul Ştefan Odobleja, fondatorul ciberneticii; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1978)
– 1904: S-a născut inginerul agronom (fitopatolog) Eugen Rădulescu; cercetări privind rezistenţa cerealelor la diverse boli şi biologia agenţilor fitopatogeni; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1993) – 115 ani
– 1946: S-a născut Petrika Ionesco (Petrică Ionescu), regizor de teatru şi operă, scenograf stabilit, din anii ’70 ai secolului XX, la Paris
– 1953: S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Gellu Dorian
– 1954: S-a născut cantautorul Alexandru Andrieş; muzician de blues/jazz/folk, arhitect, scriitor, poet, traducator, pictor si grafician – 65 de ani
– 1982: A murit Tudor Ciortea, compozitor şi muzicolog (n. 1903)
– 1993: A murit inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii de seamă români în electroacustică; a contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de Radiodifuziune bombardate în timpul războiului; a condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot); între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1908)
– 2011: A murit antrenorul de handbal Oprea Vlase, considerat unul dintre creatorii handbalului în 7; cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo Bucureşti a cucerit, printre altele, opt titluri naţionale şi Cupa Campionilor Europeni (1965). Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naţionale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 şi 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972 (n. 1927)
– 2013: A murit Angela Moldovan, cântăreaţă de muzică populară, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei (n. 1927, la Chişinău, azi în R. Moldova)
EVENIMENTE EXTERNE
– Polonia: Alegeri parlamentare
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internațională a Educaţiei în Penitenciare”, marchează, din 2014, importanţa funcţiei educative a instituţiilor de detenţie şi esenţa intervenţiei recuperative, organizate şi derulate cu persoanele care execută sancţiuni privative de libertate. La 13 octombrie 1989 ( – 30 de ani), Consiliul Europei a adoptat un set de recomandări care subliniază nevoile și responsabilitățile privind educația persoanelor încarcerate în Europa
– „Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice”, organizată pentru prima dată în 2018, pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume. Campania a fost inițiată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice
– „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, stabilită de ONU la această dată prin Rezoluţia 64/200 din 21 decembrie 2009, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene, în special prevenirea, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor. Până în 2010 această zi a fot marcată doua zi de miercuri din luna octombrie, prin rezoluţiile Adunării Generale a ONU 44/236 din 22 decembrie 1989 şi 56/195 din 21 ianuarie 2002
– 54: A murit împăratul roman Claudius, după ce a fost otrăvit de soția sa, Agripina, eveniment ce a dus la venirea pe tron a fiului ei în vârstă de 17 ani, Nero (n. 10 î.Hr.) – 1965 de ani
– 1715: A murit filosoful francez Nicolas Malebranche (n. 1638)
– 1869: A murit Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez (n. 1804) – 150 de ani
– 1905: A murit Sir Henry Irving (numele real: John Henry Brodribb), actor şi director de teatru britanic; primul om de teatru britanic înnobilat (1895) (n. 1838)
– 1911: S-a născut violoncelistul şi profesor francez André Navarra (m. 1988)
– 1921: S-a născut actorul şi şansonetistul francez Yves Montand (m. 1991)
– 1925: S-a născut lady Margaret (Hilda) Thatcher, om politic britanic; lider al Partidului Conservator (1975-1990); prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (1979-1990); supranumită şi „Doamna de Fier”, deoarece a remodelat ţara cu un liberalism economic intransigent şi i-a restabilit prestigiul internaţional (m. 2013)
– 1944: S-a născut sociologul, demograful și profesorul cubanezo-american Alejandro Portes; opera sa este dedicată analizelor pe tema migraţiilor internaţionale, proceselor de urbanizare şi dezvoltare a Americii Latine şi sociologiei economice – 75 de ani
– 1974: A murit Ed Sullivan (nume complet: Edward Vincent Sullivan), prezentator tv. și jurnalist sportiv american (n. 1901) – 45 de ani
– 1985: A murit actriţa italiană Francesca Bertini, divă a cinematografului mut (n. 1892)
– 2003: A murit Bertram Neville Brockhouse, fizician canadian; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1994, împreună cu fizicianul american Clifford Glenwood Shull, pentru dezvoltarea spectroscopiei cu neutroni (n. 1918)
– 2008: A murit actorul francez de film Guillaume Depardieu, fiul lui Gérard Depardieu; moartea a survenit în urma unei pneumonii severe, contractată, se pare, în România în timp ce filma pentru lungmetrajul ”Copilăria lui Icar” (n. 1971)
– 2012: A murit Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (n. 1938)