Consiliul Concurenţei a declanşat investigaţii pe piaţa de echilibrare a energiei electrice şi va finaliza investigaţia pe leasing financiar şi operaţional, a declarat, ieri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, la o întâlnire cu jurnaliştii. El a precizat şi că autoritatea de concurenţă va finaliza, în curând, o investigaţie pe piaţa de colectare selectivă a deşeurilor, unde există plângeri împotriva a 29 de primării din ţară, care ar restricţiona accesul pe piaţă al firmelor care colectează deşeuri. O altă investigaţie se referă la modul de tranzacţionare a gazelor la BRM şi OPCOM, a adăugat Chiriţoiu./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 octombrie