Luni, 14 octombrie, ora 17.00,din inițiativa și sub coordonarea Uniunii Ziariștilor profesioniști din România va avea loc la Institutul Cultural Român Serata ”Eminescu, jurnalistul”.
Programul seratei este divers și incitant, afișul manifestării fiind edificator. Astfel, jurnalistul Miron Manega va deschide serata cu deja consacrata ”De la Eminescu cetire…”, urmând să aflăm informații inedite de la Clementina Timuș despre Festivalul Internațional ”George Enescu”.
Serata continuă cu discuții despre actualul jurnalism, dar şi despre problemele şi provocările cu care se confruntă cei care lucrează în mass-media în cadrulConvorbirilor jurnalistice.
În premieră, fotoreporterul Ilie Pintea este invitat să prezinte expoziția de fotografie Afganistan – ” Chipuri de război”
”Pentru orice jurnalist, spune Ilie Pintea, oamenii sunt cei care fac o poveste să merite a fi spusă. Așa s-a întâmplat și cu incursiunile mele în Afganistan: aproape fiecare om pe care l-am întâlnit acolo, din 2013 și până acum, are o poveste”. Poveste, pe care vă invităm să o urmăriți doar în cadrul seratei ”Eminescu, jurnalistul” de la ICR.
Ne vom întâlni și cu unul dintre cei mai prolifici jurnaliști din zona Moldovei, cu o activitate de invidiat – dl. Dumitru Marin care, după anul 1990, a înființat Trust Media Vaslui – presă scrisă, radio și televiziune.
Vă așteptăm cu drag la o nouă întâlnire cu membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la un eveniment cultural de excepție.