Noua organigramă a CNAIR SA – Central a redus numărul directorilor din companie

În data de 08.10.2019 a fost adoptată organigrama CNAIR SA – Central. Această organigramă a fost stabilită în funcție de cerințele și principiile necesare eficientizării activității companiei. De asemenea, s-a luat în calcul și optimizarea circuitului documentelor, în perspective responsabilizării deciziilor.

Astfel, din vechea structură care însuma un număr de 28 de posturi de directori, în urma reorganizării, vor fi doar 12 posturi, ceea ce presupune și o economie la bugetul companiei de peste 10 mil. lei/an.

“Această schimbare este o una majoră, atât a structurii organizatorice, cât și din perspectiva funcționalității decizionale. A fost un moment așteptat și care va determina noi așteptări. Consider că această schimbare este susținută de necesitatea performanței tehnico-economice și financiare a companiei, care să se concretizeze prin rezultate certe și proiecte finalizate.

Consider că deciziile luate acum sunt constructive și, subliniez, că ele nu înseamnă neapărat un reproș, ci sunt elemente concrete ale unei noi viziuni de funcționare și dezvoltare a companiei. Acest lucru înseamnă să trecem de la o structură stufoasă si rigidă, care intrase într-o rutină decizională, la o structură suplă și eficientă.

Le mulțumesc tuturor colegilor și sper ca implicarea si responsabilizarea noastră să fie la nivelul așteptărilor.” A declarat Sorin Scarlat, Directorul General al CNAIR.

 

CNAIR S.A.