“Trebuie să facem ceva pentru a-l îndepărta pe Ceaușescu!”
Ajuns în fruntea statului imediat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu a reușit în doar câțiva ani să concentreze întreaga putere în mâinile lui: secretar general al Partidului Comunist Român (1965), președinte al Consiliului de Stat (1967 ) și președinte al Republicii Socialiste România (1974). Odată ajuns în fruntea țării, Nicolae Ceaușescu s-a înconjurat de oameni fideli lui, care nu au îndrăznit să-l contrazică. Pentru a evita formarea unor relații locale, demnitarii statului și activiștii de toate gradele au fost schimbați periodic (“rotirea cadrelor”), în funcție de bunul plac al secretarului general. Vechii membrii de partid, ilegaliștii, au fost marginalizați sau mutați în alte regiuni, ceea ce i-a nemulțumit. Din punct de vedere economic, Nicolae Ceaușescu a impus un ritm de industrializare accelerat. Pentru finanțarea programelor sale economice, România a beneficiat și de unele împrumuturi externe. Din considerente politice, Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării a luat calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987, s-a introdus raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele. Populația era din ce în ce mai nemulțumită. Militarii erau și ei nemulțumiți. În loc să facă instrucție, armata era scoasă la munci în agricultură sau pe marile șantiere. Profitând de starea de nemulțumire generală, un grup de militari a încercat să organizeze o acțiune prin care să-l înlăture pe Nicolae Ceaușescu. Complotiștii sperau să beneficieze de sprijinul Garnizoanei Militare București pentru arestarea familiei Ceaușescu și a celor mai apropiați colaboratori ai lor. Unul dintre militarii care au făcut parte din complot a fost generalul Ion Ioniță. Ioniță era un militar cu multă experiență, care între 1966 – 1976 fusese ministrul Apărării Naționale. Generalul Ioniță a căutat să obțină pentru complot și sprijinul vechilor membri de partid, al ilegaliștilor. De aceea, în vara anului 1986, a luat legătura cu Gheorghe Apostol, care se afla în țară, în vacanță.
Gheorghe Apostol: “În 1983 am plecat ambasador în Brazilia. În fiecare vară veneam în țară, în concediu. Și atunci nu eram astâmpărat ! Vorbeam cu unul, cu altul, cu altul… împotriva lui Ceauşescu. Vroiam să aflu păreri în legătură cu “dez-sărcinarea” lui Ceauşescu şi modalităţile care trebuiesc să fie folosite.
În ’86, când vin acasă într-un concediu de odihnă, aflu că generalul Ioniţă a insistat să mă întâlnească. Şi m-am întâlnit cu el. Şi-am început o discuţie pe problemele interne, probleme politice, economice, sociale, că situaţia e grea în țară, că Ceauşescu face în continuare o politică personală. Că se sprijină doar pe Elena, că ceilalţi sunt nişte mameluci, nu pot să facă nimic. “Trebuie să facem ceva [pentru a-l îndepărta pe Ceaușescu]!” “Sînt de acord să facem ceva”. “Până vii în concediu anul viitor, eu mă ocup de ceea ce am putea să facem (subl. G.A.) pentru a schimba situaţia în ţară”.
Vin în concediu în 1987. Mă întâlnesc, din nou, cu generalul Ioniță. Am ocolit de trei ori lacul Herăstrău. Pe urmă am ajuns în cartierul Griviţa Roşie. În timpul ăsta, mi-a povestit că sînt condiţii favorabile pentru schimbarea lui Ceauşescu prin mijloace militare. Că are sprijinul unui activ de partid cam de vreo sută de persoane în fruntea căruia se află Iliescu. Şi mi-a mai spus: cadrele de comandă [din armată] din Bucureşti erau gata să acţioneze. Şi principalele elemente din conducerea Securităţii erau de acord cu el. Trebuia găsit momentul cel mai potrivit. S-a hotărât că acțiunea să aibă loc în timpul unei Plenare. Şi mi-a spus şi cum doreau să procedeze: Sediul Comitetului Central e legat printr-un tunel de sediul Consiliului de Stat – “Palatul Republicii” [azi Palatul Regal]. Vor intra în tunel pe la Consiliul de Stat. Ajunși la sediul Comitetului Central sperau să facă inofensivă securitatea [din clădire]. Apoi urmau să intre direct în Plenară și să aresteze pe Nicolae Ceauşescu şi pe Elena Ceauşescu. Aveau deja locul unde urmau să fie transportaţi soții Ceaușescu. În timpul ăsta trebuia ales un nou Birou Politic. Trebuia imediat convocat un Congres al Partidului Comunist Român, care să aleagă un nou Comitet Central. Schimbări urmau să se facă și pe linia guvernului. Erau nişte măsuri foarte bine gândite. Am fost de acord cu el. În octombrie 1987, am plecat la post în Brazilia. Mi-a promis că îmi va trimite veste când să vin acasă, ca să particip la evenimentul ăsta. În mai 1988, un securist care lucra la ambasadă a pleacat în concediu. Când s-a întors, la o la masă tovărăşească, ca un fapt divers, spune: “Generalul Ioniţă a murit!” Vestea asta m-a pus pe gânduri. Va să zică, a fost desconspirat şi a fost lichidat”.
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Ioan Scurtu, Virginia Călin, 1994]
