Andrei Gligor a alergat cei aproximativ 151 de kilometri ai “celui mai spectaculos drum din lume”,  în cadrul proiectului RUNNING MAG TRANS CHALLENGE, în mai puțin de 20 de ore, fiind primul alergător care stabilește un timp de referință pentru parcugerea integrală a Transfăgărășanului.

Startul s-a dat miercuri, 9 octombrie, la ora 07:00 dimineața la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, iar sosirea a avut loc după 19 ore, 22 de minute și 7 secunde în comuna Bascov, județul Argeș. Andrei Gligor a parcurs toți cei aproximativ 151 de kilometri ai Drumului Național 7C (DN7C) în regim de autosuficiență, el primind doar apă în punctele de odihnă.

“Nu am mai alergat niciodată o distanță așa de lungă mai ales că aici a fost asfalt 100%. Habar n-aveam cum va reacționa corpul însă cu toate acestea am fost destul de nebun să spun da acestei provocări”, a spus Andrei Gligor.

În prima parte a zilei temperatura înregistrată a fost de 7 grade Celsius, crescând până la un maximum de 19 grade Celsius, după miezul nopții scăzând până la 5 grade Celsius. Vremea a fost frumoasă pe tot parcursul zilei, după ora 23:00 înregistrându-se ceață și vânt ușor.

“Am trecut de la agonie la extaz de mai multe ori în cele 19 ore de alergare. Am râs, am plâns, m-am urât că mi-am supus corpul la așa ceva, pentru ca mai apoi să mă bucur din nou văzând că au mai trecut încă 10, încă 15 kilometri. Vremea a fost excelentă pentru alergare, iar peisajul îți tăia respirația, mai als că a nins cu două zile înainte ceea ce a făcut ca toată porțiunea dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac să arate ca în povești”, a continuat Andrei Gligor.

Echipa de susținere și logistică s-a deplasat cu două mașini, Nissan Navara și Nissan Qashqai, iar Daniel Osmanovici l-a însoțit pe bicicletă în cele peste 19 ore de aventură.

“Am avut lângă mine o echipă de suport fantastică și am reușit să mă concentrez exclusiv pe alergare. L-am avut alături de mine pe bunul meu prieten Daniel Osmanovici care a fost destul de nebun la rându-i să vrea să mă însoțească pe bicicleta și în alergare pe toată distanța. Iar asta a contat mult, enorm de mult. La final, uitându-mă pe cifre parca nu-mi vine să cred: 19h:22m timp brut și 17h:08m timp efectiv de alergare. Atât mi-a luat să parcurg cei 151 de kilometri cu o diferență de nivel de 2.800 de metri. Dacă ar fi să mă gândesc la cel mai dificil moment din cursă acela a fost după ce am trecut de Curtea de Argeș. Acei 30 de kilometri până la Bascov parcă nu se mai terminau, iar oboseala acumulată și musculatura care dădea semne de blocaj m-au făcut să „sap” adânc în toate resursele pe care credeam că le mai am ca să fiu în stare să pun un picior în fața celuilalt”, a mai adăugat Andrei Gligor.

Peste 19 ore de efort continuu, peste 10.000 de calorii consumate, echivalentul a 717 etaje urcate, aproape 160.000 de pași, asta înseamnă în doar câteva cuvinte parcurgerea Transfăgărășanului în alergare, o cursă în care Andrei Gligor a parcus fiecare kilometru pentru Asociația Autism Voice.

Mai multe fotografii pot fi descărcate de aici: http://bit.ly/2Bc5Rvh
Imagini video pot fi descărcate de aici: http://bit.ly/2VPwhfU