“În momentul în care însăşi ideea de socialism (…) este discreditată de politica dumneavoastră (…) am hotărât să luăm poziţie.”
“În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi, când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotărât să luăm poziţie.” Așa începea scrisoarea de protest în care Ceaușescu era acuzat ca a izolat România pe plan internațional, că a încălcat Constituția în numeroase rânduri și că provoacă suferințe poporului din cauza exportului masiv de produse alimentare. Scrisoarea a fost semnată de șase foști membri marcanți ai PCR: Gheorghe Apostol (fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor), Alexandru Bârlădeanu (fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al CSP), Corneliu Mănescu (fost ministru al afacerilor externe şi preşedinte al Adunării Generale a ONU), Constantin Pârvulescu (membru fondator al PCR), Grigore Răceanu (veteran al PCR) şi Silviu Brucan (fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Scânteia“). Semnatarii scrisorii s-au gândit că, dacă o trimit direct lui Ceaușescu, ea va fi ascunsă și opinia publică nu va cunoaște conținutul ei. De aceea “Scrisoarea celor șase” a fost trimisă în Occident și, pe data de 11 martie 1989, a fost citită la Radio BBC şi la Radio Europa Liberă. Conținutul scrisorii l-a înfuriat pe Nicolae Ceaușescu. Trimiterea ei în Occident a fost considerată o trădare. Semnatarii scrisorii au fost arestaţi, interogaţi şi puşi în stare de arest la domiciliu. Cel mai dur a fost anchetat iniţiatorul scrisorii – Gheorghe Apostol.
Gheorghe Apostol: “Dupã două zile [de la difuzarea scrisorii] sînt chemat la Consiliul Central de Constantin Niculae şi de altul, tot Constantin, care era secretar de partid şi se ocupa cu problemele cadrelor. Și Constantin Niculae era preşedintele Colegiului. Și începe ancheta pe linie de partid. “Este adevărat că am făcut scrisoarea asta?” “Este adevărat!” “De ce aţi trimis-o la [Radio] Europa Liberă?” “Păi, am trimis-o la Europa Liberă pentru că exemplarul pe care l-am trimis lui Ceauşescu nu ajungea, poate, la voi.” “La tovarăşul Ceauşescu n-a ajuns nici o scrisoare!” “Ba da!” Și am ţinut-o pe da până la terminarea anchetelor. A durat cam trei luni ancheta la partid. Ancheta a condus-o Constantin Niculae, preşedintele Colegiului. Am fost anchetat de multe ori. Și în timpurile vechi şi mai târziu, în diferite împrejurări. “Aşa că nu mă sperie, n-o să reuşiţi să renunţ la scrisoare!” Ăsta le era scopul. Să renunţ, să dezavuez scrisoarea. Și n-am dezavuat-o. Din contră. Mi-am luat răspunderea pentru tot ce am făcut. Am spus exact cum am povestit. “Uite aşa am procedat, aşa am procedat. Am plecat din Brazilia, hotărât să acţionez împotriva tovarăşului Ceauşescu. Am venit acasă, am cerut trei luni de zile să fiu primit la dânsul. N-am fost primit la dânsul căci vroiam să-i spun cutare lucru. N-am putut să ajung la dânsul şi a trebuit să acţionez aşa cum am găsit de cuviinţă că e mai bine”.
S-a terminat această anchetă la partid şi s-a hotărît să se discute situaţia mea la organizaţia de partid de cartier. Eu îmi schimbasem locul de apartenenţă de la Ministerul de Externe la organizaţia de cartier. M-am dus, m-am prezentat aici. Am fost foarte bine primit. Mi s-au făcut formele : proces verbal, actele că intru în organizaţia de partid respectivă. Dar am fost anchetat şi n-am mai ajuns să fiu înregistrat. Statutul PCR prevedea: organizaţia de partid hotăra ce sancțiune primește un membru de partid care a avut abateri. Nu s-a mai discutat la organizaţia de partid. Am aflat mai tîrziu că biroul organizaţiei de partid din cartier a refuzat să discute problema mea. Și a avut loc această dezbatere la Comitetul de partid al sectorului 1. Erau în sala de şedinţe vreo treizeci şi ceva de oameni. Vreo câteva femei. Secretarul cu probleme organizatorice a anunţat pe cei prezenţi că am săvârșit un act de trădare împotriva statului român. Înaintea trecerii la discuţii un tovarăş de la Colegiul de partid a prezentat articolele din Codul Penal pe care susținea că le-am încălcat și, deci, trebuie să fiu judecat şi condamnat pentru înaltă trădare. Au luat cuvîntul vreo cinci sau şase membri ai Comitetului de sector. A luat cuvîntul şi o tovarăşă care era informată că am copiii plecați în străinătate. Copii mei – fata în Israel și băiatul în Canada – au plecat cu acordul lui Ceaușescu. Și femeia mi-a spus că n-am fost în stare ca nici măcar copiii să-i ţin lîngă mine. I-am dat un răspuns care poate fi socotit pe jumătate antisemit. “Eu am depus eforturi să-i opresc să nu plece în Israel. Pe chestia asta am fost şi la tovarăşul Ceauşescu şi i-am spus intenţia copiilor mei. Și dânsul mi-a spus să n-am nici o grijă, copiii nu vor pleca. Și copiii totuşi au plecat. Asta înseamnă că a învins sângele evreiesc”. Mi-a venit aşa la gură să spun. Și femeia săraca a înghiţit în sec. La sfârşitul ședinței s-a hotărât excluderea mea din partid pentru înaltă trădare. S-a supus la vot, s-a aprobat. Confirmarea a trebuit făcută de Biroul Comitetului Municipal de Partid. La Capitală, a participat primul secretar şi primii lui adjuncţi. A fost prezent același cetăţean care a citit rechizitoriul făcut de către Colegiu de partid. L-a citit şi aici. Plus hotărârea luată de către Comitetul Sectorului 1 cu privire la excluderea mea. Eu am spus că ce fac dânşii e o formalitate. Că tovarăşul Ceauşescu şi cu doamna lui au hotărît ce trebuie dv să spuneţi și să faceți. Aşa că mai mult nu am de spus. Am venit acasă. Între timp a fost şi nevastă-mea chemată la Colegiul de partid unde a fost anchetată. A fost întrebată dacă a ştiut de scrisoare. Ea n-a ştiut absolut nimic de scrisoare. “N-am ştiut. Nu ştiu când a făcut-o, nu ştiu când a gândit-o, nu ştiu cu cine a făcut-o.” La Comitetul Central au chinuit-o aproape o lună de zile. Mai am o fiică – geolog. A fost chemată şi ea. A declarat că nu ştie. N-a auzit nimic de la mine în legătură cu scrisoarea. Martie, aprilie şi mai au fost lunile de anchetă pe linie de partid. La sfârşit s-a hotărît excluderea mea din PCR. A urmat ancheta pe linia Securităţii. A venit un ofiţer superior cu autorizaţie de la Procuratură și mi-a spus că trebuie să merg în strada Rahovei pentru nişte discuţii. “Bine!” Mi-am dat seama despre ce este vorba şi m-am prezentat în Rahovei. Ancheta mea a durat din luna mai până în luna octombrie. N-a fost o confruntare cu nici unul dintre cei care au semnat scrisoarea. L-am văzut o singură dată pe Bârlădeanu plecând. Eu ieşeam dintr-o cameră şi intram într-o altă cameră şi l-am văzut pe coridor. Plecând, cu bastonul în mînă. Pe altul n-am văzut dintre cei şase. Toată ancheta a fost dusă cu scopul de a mă determina să accept că am făcut servicii pentru Uniunea Sovietică. Că nu se poate ca să încerc o asemenea acţiune fără ca ea să fie cunoscută la Moscova. Și n-am recunoscut pentru că nu era adevărat. “Asta este o acţiune personală. Se cunoaşte poziţia mea de la Congresul al X-lea. Și poziţia mea de mai înainte în legătură cu unele devieri ale tovarăşului Ceauşescu. Și, deci, aveam toate motivele să acţionez în direcţia asta”. (…) Deci, ancheta la Securitate a durat până în octombrie. Cu vreo două săptămâni înainte de Congresul XIV, ancheta s-a mai liniştit. Simţeam şi din discuţiile cu anchetatorul. După Congresul al XIV-lea, anchetatorul a venit cu o propunere : “Tovarăşul ” socoteşte că ar fi bine să fac o scrisoare prin care să cer… clemenţă. Dacă voi fi judecat şi condamnat la moarte să se transforme condamnarea în condamnare pe viaţă. Am spus că o să mă gîndesc. A doua zi anchetatorul îmi spune : “E mai bine să faceţi lucrul ăsta către Comitetul Central”. “Către Comitetul Central?” N-am spus că sînt de acord. Am venit acasă şi m-am gândit ce atribuţii are Comitetul Central în legătură cu asta? Comitetul Central o să accepte propunerea mea înainte de a fi judecat şi condamnat. Am spus că sînt de acord. Am fost chemat la partid. De faţă: Coman, Constantin Niculae, Constantin … celălalt, plus Neagu Andrei. Ca ilegalişti erau Gissella Vass şi una Rada… şi nu ştiu cum o cheamă. Și generalul Burcă. M-am prezentat acolo. Toţi se uitau la mine ca la o fiară sălbatică, să nu cumva să-i strâng de gât sau să-i zgârii măcar. “De ce m-aţi chemat?” “Aţi acceptat o cerere!” “Da, am acceptat”. “I-am chemat şi pe tovarăşii ăştia ilegalişti care te cunosc, să-şi spună părerea”.
Primul a luat cuvântul Neagu Andrei: “Tovarăşi ! Sînt foarte amărât, chinuit sufleteşte, gândindu-mă la Apostol cum a fost el în stare să facă scrisoarea aia şi s-o trimeată la Radio Europa Liberă, să acţioneze împotriva partidului şi a statului român. Tovarăşul Apostol, care este autorul moral al împuşcării lui Pătrăşcanu”. Zic: “Măi, nea Neagule, eu am fost înscăunat ca prim secretar după împuşcarea lui Pătrăşcanu”. “Nu-i adevărat! Du-te la arhivă jos şi verifică!” A luat cuvîntul Burcă. Care m-a cunoscut încă din ’35-’36. Pe linia ceferiştilor. Era preşedintele de sindicat la Paşcani şi după eliberare [din inchisoare] el plecat în Spania. Din Spania a ajuns în China. Din China a ajuns în Uniunea Sovietică şi din Uniunea Sovietică în România. Și a făcut carieră. A luat şi el cuvântul. M-a făcut de toate… Mi-a pus în spate tot felul de etichete. Ei i-am spus : “Dragă Burcă, atât te duce capul, atât spui”, Apoi Gisella Vass: “Cum a fost posibil să faci lucrul ăsta, tovarăşe Apostol? Să te ridici împotriva conducerii partidului care… te-a trimis în diplomaţie”.
Zic : “Nu cunoşti care sunt cauzele principale care l-au determinat pe tovarăşul Ceauşescu să mă trimeată în diplomaţie?” A luat cuvântul şi cealaltă, Rada şi nu mai ştiu cum o mai cheamă, o femeie voinică. Și-mi spune: “Am fost în satul dumitale, când fratele dumitale era preşedintele Cooperativei de producţie. Și mi s-a spus cum îşi bătea joc de oameni. Cum fura Colectivul. Și încasa banii. Și-i bea”. Și aşa mai departe. Zic: “Ai fost dumneata în comună? În ce situaţie ai fost acolo? Ai fost delegată, ai fost trimisă de cineva ? Ca să verifici activitatea fratelui meu? Eu cunosc ce s-a spus pe seama fratelui meu şi am fost şi la tovarăşul Ceauşescu. (…) Și Ceauşescu a trimis o echipă de trei contabili în comuna Tudor Vladimirescu. Și comisia a stat trei luni acolo. Comisia a găsit pe altcineva vinovat. Asta ştiu eu despre o anchetă care s-a făcut din dispoziţia tovarăşului Ceauşescu. Dumneata ai fost înainte sau după această anchetă, care s-a făcut la faţa locului?” N-a mai ştiut ce să răspundă. Și, în sfârşit, mă ia în primire Coman: “Că sînt o lichea politică. Că tovarăşul Ceauşescu s-a interesat de mine după ce am ieşit la pensie. M-a chemat şi m-a trimis în diplomaţie. M-am întors în țară şi m-am apucat să acţionez direct împotriva tovarășului Ceaușescu. Că am cea mai mare pensie dintre toţi pensionarii”. “Da’ am şi cea mai mare vechime. Am muncit şaizeci de ani, zi la zi.” Concluzia lor: “La moarte pentru trădare!” Am spus : “Dacă dumneavoastră spuneţi că am trădat poporul român şi partidul, spun şi eu că-i adevărat. Și dacă doriţi să mă decapitaţi puteţi şi acum să mă executaţi”. Și am plecat de acolo. Asta a fost cu două săptămîni înainte de evenimentele din decembrie 1989. M-a cheamat la sediul din Rahova. Omul care m-a anchetat avea acum o altă figură. Și mi-a spus: “Tovarăşe Apostol, trebuie să aveţi încredere. Mai aveţi răbdare!” Am avut răbdare până când s-au produs evenimentele de la Timişoara. Şi apoi evenimentele care s-au produs în Bucureşti. Tot timpul am fost supravegheat de Securitate. Pe stradă erau tot timpul patru maşini ale Securității: una la colţul străzii, două în fața casei şi una la colţul străzii dincolo. Erau patru maşini cu patru oameni … Telefonul era blocat. N-am putut să vorbesc cu nimeni. Eram izolat complect. “Arestat la domiciliu” – cum s-ar spune. Soția a reuşit să nu amâne nici un spectacol. O umărea o maşină cum pleca de aici. O maşină o însoţea pînă la Operetă. Și acolo, la Operetă, erau alţii care o luau în primire. La Operetă era o atmosferă destul de încărcată. Dar, dânsa a avut destulă tărie.
Pe ziua de 21 decembrie, soția a fost la Operetă. Eu am aşteptat-o să vină la prânz, la masă. Nu a venit. Telefon nu pot să dau. Pe la trei sau patru a venit vecina de alături. A dat telefon soția: “Spune, te rog, soţului meu că eu sunt baricadată aici şi nu pot pleca acasă”. Acasă a ajuns târziu. Cum intră pe ușă mi-a spus: “George, în Bucureşti e revoluţie!” “Ce vorbeşti, mă?” “Revoluţie, George, revoluţie! De-abia am reuşit să ajung acasă. Credeam că te-au lichidat până acum”. “Uite că nu m-au lichidat. Am stat în casă”. Și mi-a povestit ce a văzut în centru. Noaptea am zăvorît toate uşile, am tras jaluzelele. Aşteptam să vedem ce-o să se întîmple a doua zi. A doua zi, la ora 8 dimineața, a venit şeful escortei de pe stradă și mi-a spus : “Tovarăşe Apostol, dumneata eşti liber, poţi să faci ce doreşti. Noi avem dispoziţie să ne retragem. Securitatea în totalitatea ei s-a pus la dispoziţia Armatei.” Era ora 8 dimineața, în ziua de 22 decembrie 1989”.
[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Ioan Scurtu, Virginia Călin, 1994]
