Celebrul dirijor Zubin Mehta va dirija astă seară la Tel Aviv ultimul său concert, înainte de a se retrage din activitate, la vârsta de 83 de ani. Maestrul fost timp de 50 de ani alături de Orchestra Filarmonică din Israel, unde a susţinut peste 3000 de concerte, iar din 1977 a condus-o şi ca director artistic. Zubin Mehta s-a născut la Mumbai, în India, în 1936, şi pe parcursul îndelungatei sale cariere, a mai fost director muzical al orchestrelor filarmonice din Los Angeles şi New York. Anul acesta, Zubin Mehta a fost preşedintele onorific al Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti./amirea/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie)