Întrevedere Vladimir Putin-Recep Tayyip Erdoğan, la Soci

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îl primeşte astăzi, la Soci, pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, în ziua în care expiră termenul dat de Turcia pentru retragerea kurzilor din nordul Siriei, înainte de a-şi relua ofensiva. Erdoğan doreşte să discute cu liderul rus despre prezenţa în zona de operaţiuni turce a forţelor regimului Assad, aflat sub protecţia Moscovei. Ankara i-a susţinut pe rebelii sirieni împotriva preşedintelui Assad, iar Rusia şi-a repetat ieri oferta de a media conflictul dintre Turcia şi Siria, după cum transmite corespondentul RRA Alexandr Beleavschi.
Reporter: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova nu are intenția de a organiza pe teritoriul să o întâlnire turco-siriană pe probleme de securitate, cum a afirmat presa internațională. Rusia consideră necesar ca în Ankara și Damascul să angajeze un dialog direct bazat pe acordul turco-sirian de la Adana, fiind gata să joace un rol ajutător – a spus Lavrov – și să încurajeze aceste contacte. Singura soluție corectă în actuala situație, soluție pe care o promovează Moscova, a subliniat Lavrov, presupune integrarea tuturor structurilor kurzilor sirieni în spațiul juridic și constituțional al Siriei, ca în Siria să nu mai existe formațiuni ale armatei ilegale, iar de pe teritoriul sirian să nu existe amenințări la adresa securității Turciei. În acest scop, Rusia încurajează dialogul între Damasc și kurzii sirieni, ambele părți fiind interesate în medierea Moscovei./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie