O zonă de conflict intrată de mai multă vreme în cotidian, Orientul Mijlociu continuă să atragă atenţia presei internaţionale. Siria este cea care ocupă în continuare prima pagină a ziarelor, dar, după cum vom vedea, actuala situaţie din Liban stârneşte şi ea îngrijorare.
„Rusia avertizează trupele kurde din cadrul Unităţilor de Apărare a Poporului că trebuie să se retragă din apropierea frontierei siriene, în caz contrar ele urmând să aibă de-a face cu armata turcă”, aflăm din Izvestia, un cotidian moscovit. Şi, totuşi, publicaţia americană The Atlantic afirmă că „armistiţiul din Siria a fost eficient, mai mult sau mai puţin”. Cotidianul britanic The Guardian anunţă că „Turcia şi Rusia au convenit asupra existenţei unei zone-tampon în nordul Siriei”. În plus, acelaşi ziar remarcă faptul că, „în zona de frontieră turco-siriană, Rusia a devenit singurul negociator, fiind principalul pion al puterii în Orientul Mijlociu, într-un moment când influenţa Statelor Unite în regiune e în scădere”.
Nu departe de Siria, Libanul este şi el paralizat. „Ieri, armata libaneză s-a ciocnit cu o serie de demonstranţi care protestează de şapte zile, contestând elita politică”, relatează publicaţia libaneză Daily Star. Aceeaşi publicaţie informează că „pentru a cincea zi consecutiv, băncile şi şcolile au rămas închise, iar multe şosele au devenit inaccesibile”. Dar tot din Daily Star mai aflăm că „armata libaneză s-a declarat alături de manifestanţi, considerând că doleanţele lor sunt îndreptăţite, rugându-i însă să elibereze şoselele”.
Ciocnirile între manifestanţi şi forţele de ordine continuă şi în Chile, unde scumpirea biletelor de metrou a declanşat o adevărată revoluţie. Cotidianul american The New York Times informează că „preşedintele chilian şi-a cerut scuze şi a promis să redreseze economia ţării”. Un ziar local, El Sur, notează că, în centrul capitalei chiliene, „s-au adunat circa 40.000 de oameni care, prin manifestări artistice şi muzică electronică, au făcut ca protestele să treacă pe planul al doilea”. În sfârşit, tensiunile din Chile s-ar putea calma, întrucât, după cum aflăm din ziarul chilian Las Últimas Noticias, preşedintele ţării, Miguel Piñera, a promis „majorarea salariului minim şi a pensiilor, precum şi reforme în sistemul de sănătate”.
În Europa, greoiul Brexit rămâne şi el în atenţia ziarelor. Publicaţia franceză Le Point noteză că, încă preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk „le-a recomandat liderilor Uniunii Europene (UE) să accepte cererea britanică de nouă amânare a datei de ieşire „a Regatului Unit din Uniunea Europeană”. Fostul premier britanic Tony Blair are însă o altă părere, iar ea apare în ziarul francez Le Figaro: „Unui cetăţean de rând îi este aproape imposibil să urmărească recentele evenimente din jurul Brexitului”. După care acelaşi Blair precizează: „A devenit o treabă la fel de complicată ca ştiinţa balisticii”. Iar publicaţia franceză Les Echos estimează: „La Westminster, cei care mai speră încă să rămână în UE sau măcar să aibă parte de un Brexit mai puţin dur vor face totul ca să prelugească această criză, sperând că vor veni zile mai bune când vor putea schimba mersul lucrurilor”.
(Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR)