Guvernul de la Londra, condus de Boris Johnson, anticipează o amânare de durată a Brexitului şi încearcă să forţeze organizarea de alegeri anticipate. Situaţia este însă cât se poate de incertă, cabinetul având nevoie de sprijinul opoziţiei pentru a organiza alegeri, dar opiniile sunt împărţite în rândul laburiştilor, care se tem că ar putea suferi pierderi masive în cazul unui scrutin.
Corespondenţă din Londra – Reporter: Dan Vasiliu – Chiar dacă Bruxellesul nu a luat încă o decizie privind durata amânării Brexitului, guvernul de la Londra a admis public, pentru prima dată, că ieșirea din Uniunea Europeană nu se va petrece la 31 octombrie. Dar nu premierul Boris Johnson a fost cel care a admis că promisiunile făcute în ultimele luni nu vor fi respectate, ci ministrul de interne, Sajid Javid.
Sajid Javid: Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a ieși din Uniunea Europeană la 31 octombrie. Am obținut un acord pe care toată lumea a crezut că nu îl vom obține, dar din cauza acțiunilor Parlamentului, și în special ale lui Jeremy Corbyn, am avut parte doar de și mai multă diviziune și întârzieri. De aceea trebuie să acceptăm că Brexitul nu mai poate avea loc la 31 octombrie.
Reporter: Guvernul britanic insistă acum pentru organizarea de alegeri anticipate la mijlocul lunii decembrie. Cabinetul depinde însă de voturile laburiștilor pentru a obține majoritatea de două treimi necesară pentru declanșarea alegerilor. Liderul laburist, Jeremy Corbyn, insistă că va accepta alegerile imediat după ce Bruxellesul va anunța o amânare mai lungă a Brexitului, însă este posibil ca mulți dintre membrii formațiunii sale să voteze împotriva scrutinului, influențați de rezultatele proaste din sondaje./amirea/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 octombrie)