Ministrul ucrainean al Apărării, Andri Zagorodniuk, consideră tranziția armatei Ucrainei la standardele NATO și educația militară drept principalele priorități ale noului format de cooperare dintre Kiev şi Alianța Nord-Atlantică – scrie Agenţia RBC. Potrivit ministrului, prima prioritate a noului format al relațiilor dintre cele două părţi va fi tranziția armatei ucrainene la standardele NATO. „Modificăm structura Statului Major, revizuim aspectul funcţional şi organismele. În paralel, continuăm să dezvoltăm noi statuturi interne bazate pe STANAG (Acordul de standardizare NATO – n.red). Va mai exista o foaie de parcurs şi, după ce aceasta va fi implementată, vom putea spune că am obținut o compatibilitate operațională completă cu NATO” – a explicat șeful Ministerului Apărării de la Kiev. A doua prioritate a Kievului în acest domeniu, potrivit lui Zagorodniuk, vizează sistemul de gestionare a carierei militare și a personalului. „Sarcina noastră este să ne consolidăm abilitățile sau, mai degrabă, să le construim. Aceasta este ceea ce facem. Aceasta este strategia noastră, flota noastră și apărarea de coastă, formarea trupelor, consolidarea capacităților” – a mai detaliat ministrul ucrainean al apărării, adăugând că noul format de cooperare cu Alianța va fi aprobat în viitorul apropiat./sdan/dsirbu
(www.rbc.ua – 26 octombrie)