Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți un nou episod al seriei „Locuri, oameni şi comori”, sâmbătă, 2 noiembrie, la ora 12.00*, pe TVR 3

„Nume, renume și porecle domnești”, despre asta ne povestește realizatoarea Emilia Nicolaescu împreună cu invitatul ei Cristian Moșneanu

Viteazul, cel Bun, cel Mare, cel Batrân, Negrul, Dracul, Șchiopul, Turcitul, Bețivul și alte câte și mai câte nume au purtat domnitorii români! Unele erau supranume, de mândrie sau de înspăimântare a dușmanului, altele erau nume de ocară, porecle, pe care le primeau din cauza beteșugurile sau pentru firea slabă, nevolnică. Fiecare nume, renume sau poreclă, ascunde însă o poveste și cu siguranță un sâmbure de adevăr. Numele pe care ți-l dă poporul este cel care îți conferă un loc în eternitate. Renumele și poreclele i-au cinstit sau, dimpotrivă, au rămas în conștiința urmașilor, ca o pedeapsă sau o răzbunare. Unele au fost nedrepte, fiind puse de boierii potrivnici, dar cele mai multe caracterizau pe deplin personajele în cauză. Se spune că umorul ne-a salvat ca popor și iată, umorul se regăsește și în denumirile, poreclele, patronimele pe care le aveau unii dintre conducătorii noștri.

Echipa TVR

imagine: Marian Oprea

asistent: Cristea Tache

sunet: Marius Stanciu

montaj: Sorina Linte

Seria „Locuri, oameni și comori” este o producţie a Casei de Producţie a TVR.

  • Casa de Producție TVR vă propune IN MEMORIAM Emil Hossu (24.11.1941 – 25.01.2012)

Născut in 1941, la Ocna Sibiului, crescut la Cluj, Emil Hossu a trăit din copilărie drama deportării într-un lagăr german. După întoarcerea în România, averea familiei a fost confiscată. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre – Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu și-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.

Din cauza „originii nesănătoase”  a fost admis la UNATC după trei încercări.

A absolvit în 1965 la clasa profesorilor George Dem Loghin și Dem Rădulescu.

A debutat pe scena teatrului Nottara în 1967 în rolul titular din spectacolul Petru Rareș și a rămas actor al acestui teatru până la finalul vieții.

Ni-l amintim din Bună Seara Domnule Wilde, Hamlet, Ultima Cursă, Coriolan, Omul cu Mârțoaga, Omul care aduce ploaia, Doi pe o bancă, Acești nebuni fățarnici, Aniversarea. 

A lucrat cu Alexandru Bocăneț, Tudor Mărăscu, Dinu Cernescu, Silviu Purcărete, Cornel Todea, Eugen Todoran, Constantin Dicu, Cristi Juncu, Vlad Massaci.

A fost și profesor. Mai multe generații de studenți l-au iubit  pentru talentul, căldura sufletească, sinceritatea și dăruirea sa.

A jucat in peste 40 de filme. Și-a început cariera cinematografică în 1967 cu rolul titular din Cerul începe la etajul III. Au urmat Decolarea, Ciuta, Cântecele Mării, Toamna Bobocilor, Regăsirea, Bună Seara Irina, Convoiul, Sosesc păsările călătoare, Secretul lui Bachus,  Vară sentimentală,  Noi cei din linia întai, Balanța, Oglinda, Cel mai iubit dintre pământeni, Triunghiul Morții. În film a lucrat  cu regizorii Geo saizescu, Tudor Mărăscu, Mircea Drăgan, Mircea Moldovan, Francisc Munteanu, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Șerban Marinescu.
În anul 2002 a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler.

  • Duminică, 3 noiembrie, la ora 20.00*, puteți vedea pe TVR 3, „Doi pe o bancă”, de Alexandr Ghelman

Traducerea: Tudor Steriade

Adaptarea și regia artistică: Tudor Mărăscu (10 noiembrie 1940 – 22 ianuarie 2012) – un alt om de teatru de care ne amintim în fiecare lună noiembrie

Distribuția: Catrinel Dumitrescu și Emil Hossu

Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul C.I.Nottara
Redactor: Doina Teodoru

  • Imediat după spectacol, tot pe TVR 3, de la ora 21.20*, vă invităm să urmăriți un Portret In Memoriam Emil Hossu, realizat de Daniela Ciolan

Echipa TVR
Pps: Cornel Ciuleanu
Montaj: Constantin Marciuc
Operatori: Vlad Micu, Cristian Glodeală
Producător: Cătălin Mireuță

În acest portret au povestit despre Emil Hossu: Catrinel Dumitrescu, Cristian Șofron, Constantin Dicu, Rareș Stoica, Adrian Răuță.

 Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră