Guvernul propus de premierul desemnat Ludovic Orban a primit, astăzi, votul de încredere al Parlamentului. Cu puţin timp în urmă, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Executivului în componenţa cu care Ludovic Orban a cerut votul Legislativului, iar Administraţia Prezidenţială a anunţat deja că ceremonia de depunere a jurământului de către membrii noului cabinet va avea loc la ora 19:00. Cătălin Purcaru, ne aminteşte cum s-au desfăşurat, astăzi, lucrurile în Parlament. Bună seara, Cătălin.
Reporter: Cătălin Purcaru – Bună seara. 240 de voturi favorabile din tot atâtea exprimate a obținut cabinetul Orban. Deşi PSD şi PRO România au decis boicotarea ședinței plenului reunit, s-au înregistrat și voturi din partea unor parlamentari din aceste partide. Imediat după anunțul rezultatului, reacția premierului Ludovic Orban a fost fermă.
Ludovic Orban: Suntem pregătiți să începem în forță la activitatea. Imediat după depunerea jurământului, vom avea o ședință informală, la Palatul Victoria, pentru a stabili toate detaliile acțiunii ulterioare.
Reporter: În discursul său din plenul reunit, premierul Ludovic Orban a subliniat că prioritățile în perioada imediat următoare vizează rectificarea bugetară și elaborarea proiectului de buget pentru anul viitor. Totodată, desemnarea unui candidat din partea României pentru funcția de comisar european reprezintă unul dintre obiectivele actualului Guvern.
Realizator: Mulţumim, Cătălin Purcaru./denisse
RRA – 4 noiembrie