La Institutul Oncologic Bucureşti sunt funcţionale două echipamente de ultimă generaţie care pot face scintigrafiile osoase şi limfoscintigrafiile, specifice pentru pacienţii cu melanom, iar în ceea ce priveşte acceleratorul nou pentru radioterapie cumpărat printr-un acord cu Banca Mondială, acesta se află în perioada de probe. Anunţul a fost făcut în cadrul unui seminar de specialitate dedicat cancerului de piele de managerul unităţii medicale, Lidia Kajanto. Melanomul sau cancerul de piele este extrem de agresiv şi atacă persoanele tinere. Principalii factori de risc sunt existenţa acestei maladii în familie, expunerea excesivă la soare şi numărul de aluniţe, precizează reporterul RRA Adriana Turea./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 noiembrie, ora 00:02)/rpatulea/pvelisar