Deşi octombrie-noiembrie este perioada ideală pentru vaccinarea antigripală, în cabinetele medicilor de familie şi în farmacii nu se găsesc vaccinuri, a atras atenţia preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. El a mai amintit că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea anuală, cu prioritate a persoanelor în vârstă, a copiilor şi a bolnavilor cronic. Profesorul Alexandru Rafila a explicat şi cum acţionează vaccinul antigripal asupra organismului.
Alexandru Rafila: Vaccinurile vii atenuate nu produc în niciun caz infecția împotriva căreia acționează. Și toate aceste legende legate de îmbolnăvirile de după vaccinare nu au niciun fel de susținere în studiile clinice care s-au făcut anterior punerii pe piață a acestor vaccinuri.
Realizator: Ministrul sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că, peste câteva zile, o a doua tranşă de 500.000 de vaccinuri antigripale va fi livrată medicilor de familie, iar următoarea – la începutul lunii decembrie./eradu/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie