FINANCIAL TIMES: România în căutarea stabilităţii

Duminică, în România va avea loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, la mai puţin de o săptămână după ce ţara şi-a numit cel de-al patrulea premier din ultimii trei ani. Actualul preşedinte, Klaus Iohannis, care anterior a condus Partidul Naţiona Liberal, un partid conservator, pare hotărât să iasă victorios.

Totuşi, nu se ştie dacă în turul al doilea, prevăzut în ziua de 24 noiembrie, el va avea de luptat împotriva fostului premier Viorica Dăncilă, din partea Partidului Social Democrat, sau împotriva lui Dan Barna, din partea Uniunii Salvaţi România, un partid al intelectualilor. Din cauza remanierii guvernamentale de luni, nu există nişte sondaje de opinie credibile.

Iohannis va deţine preşedinţia pentru încă cinci ani, dar restul rămâne o mare necunoscută„, a declarat Oana Popescu-Zamfir, directoarea organizaţiei neguvernamentale Global Focus, fost secretar de stat pentru afaceri europene. Recent instalatul premier al României, Ludovic Orban, este un aliat politic al dlui Iohannis, care a fost una dintre rarele surse de stabilitate în aceşti ani de tulburări politice.

Pentru dna Dăncilă, care a fost demisă pe 10 octombrie în urma unui vot de neîncredere, şi pentru social-democraţii săi, este „aproape esenţial” să ajungă în turul al doilea, a spus dna Popescu-Zamfir.

Partidul de stânga a ajuns la putere spre sfârşitul anului 2016 după ce a obţinut peste 45% din voturi, dar ulterior a guvernat într-o perioadă de tulburări politice. În 2017, nemulţumirea populaţiei faţă de reformele judiciare propuse a scos în stradă cel mai mare număr de oameni de la căderea comunismului, cu 30 de ani în urmă.

Guvernul a avut dese neînţelegeri cu Bruxelles-ul din cauza derapajelor în privinţa statului de drrpt, iar partidul a fost pus din nou în încurcătură când, la o zi după ce îşi adjudecase numai 22% din voturi la alegerile europene din luna mai, liderul său, Liviu Dragnea, a ajuns în spatele gratiilor pentru corupţie.

Dl Barna este un alt candidat important. La alegerile europarlamentare din luna mai, partidul său, Uniunea Salvaţi România, un partid recent înfiinţat apărut în urma protestelor legate de conservarea vechii arhitecturi, a obţinut aproape acelaşi număr de voturi ca social-democraţii.

Indiferent de rezultatul electoral de duminică, guvernanţii României se vor confrunta cu mari probleme în viitorul apropiat pentru a scoate ţara din această perioadă de nesiguranţă politică. Următorul guvern va trebui să aprobe bugetul şi să încerce să reducă întârzierile înregistrate în cadrul programelor cu fonduri europene. Este totodată posibil ca preşedintele să anunţe alegeri anticipate, primele de acest fel din istoria României.

Articol de Valerie Hopkins, Budapeste şi Mehreen Khan, Bruxelles

Traducerea: Alexandru Danga

https://www.ft.com/content/c5179726-00fb-11ea-b7bc-f3fa4e77dd47/

FINANCIAL TIMES (Maraea Britanie), 7 noiembrie 2019 –