Fluxul de milioane de migranţi care se îndreaptă către Ungaria şi Europa nu poate fi oprit fără Turcia, însă opoziţia nu poate înţelege, nu vrea să înţeleagă acest lucru, a declarat vineri, televiziunii publice ungare M1, premierul Ungariei Viktor Orbán, după întrevederea avută, în urmă cu o zi, la Budapesta, cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan. „Forţele pro-migraţie au interesul să-l înlăture pe preşedintele Erdogan, iar dacă în Turcia nu va exista putere, echilibru, securitate, predictibilitate şi ordine, autorităţile din Ankara nu vor putea opri migraţia şi astfel visul forţelor pro-imigraţie va deveni realitate, iar în Europa vor sosi milioane de migranţi”, a afirmat premierul ungar, care a adăugat că acest aspect a fost menţionat de George Soros în „faimosul său plan”, potrivit căruia Europa are nevoie de un milion de migranţi pe an. Cât timp Erdogan va fi preşedintele Turciei şi Europa va ajunge la o înţelegere cu acesta, iar preşedintele turc nu le deschide migranţilor poarta către Europa, ci către Siria, “noi suntem în siguranţă”, a subliniat Viktor Orbán. Referitor la situaţia kurzilor, oficialul ungar a precizat că Ungaria oferă un sprijin financiar şi militar semnificativ kurzilor din Irak. În legătură cu vizita efectuată în aceste zile, la Budapesta, de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, precum şi de ministrul german de externe, Heiko Maas, Viktor Orbán a spus: Ungaria se situează în triunghiul Berlin-Moscova-Istanbul, iar interesul guvernelor ungare este ca aceste trei mari puteri să fie interesate ca naţiunea maghiară să fie una de succes. Interesele reciproce trebuie identificate pe baza respectului reciproc, iar relaţiile interstatale trebuie construite în aşa fel, încât ambele părţi să aibă convingerea că celălalt nu îi ameninţă securitatea, a mai afirmat Viktor Orbán. Potrivit premierului, opinia publică ungară este mai degrabă în favoarea politicii externe naţionale, cea ce înseamnă că “avem curajul de a fi maghiari”, să acţionăm în interesul Ungariei. Referitor la maghiarii din Transcarpatia, premierul a declarat: Este vorba despre o comunitate lăsată de izbelişte, care se află într-o situaţie grea şi care se bazează în mod justificat pe sprijinul oferit de guvernul ungar. Ucraina a semnat un acord cu NATO, potrivit căruia doreşte să se apropie de această alianţă militară şi în care s-a angajat că nu va diminua drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul statului. Însă, Ucraina nu îşi îndeplineşte angajamentul asumat, ceea ce nu este doar o problemă maghiară, ci este vorba despre rezistenţa internă a NATO, astfel că atunci când guvernul ungar adoptă o poziţie în această chestiune, susţine implicit şi forţa de coeziune a NATO, a explicat Viktor Orbán, care şi-a exprimat încrederea că politica promovată de noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu se va îndrepta împotriva maghiarilor. Referitor la faptul că la alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 10 noiembrie, preşedintele partidului ungar Momentum, András Fekete-Győr, nu va susţine candidatul UDMR, ci îl susţine pe candidatul român al liberalilor, Dan Barna, premierul ungar a spus că aceasta este o politică externă care se bazează pe mentalitatea Alianţei Democraţilor Liberi (SZDSZ) şi pe o viziune internaţională, cosmopolită asupra vieţii. În schimb, “gândirea noastră este diferită, deoarece noi ne bazăm pe un spirit naţional”, a conchis Viktor Orbán./rganciu/ilapadat
MTI (8 noiembrie)