Calendarul evenimentelor, 16 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Montreal, Canada: Episcopia Ortodoxă Română a Canadei organizează un Simpozion cu tema „Biserica Ortodoxă la răscruce de timp, spațiu și culturi” – ora 9:00 (ora locală), la Institutul Pastoral al Dominicanilor. Vor participa Mitropolitul Nicolae al celor două Americi, episcopul Ioan Casian al Canadei precum și alți invitați: Dr. Adriana Bara -Concordia University-Montreal; Dr. Gheorghe Butuc – Seminarul Teologic din Galați; Pr. Dr. Dragoș Giulea – Arhiepiscopia Canadei (OCA); Pr. Dr. Răzvan Ionescu – Centrul de Studii Dumitru Stăniloae, Paris, Pr. Dr. Lambros Kamperidis – Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din Canada

 – Social

* Realizatorul radio Memo Vrînceanu, Daniel Osmanovici, blogger de parenting, ultramaratonistul Andrei Gligor şi rugbystul participant la curse de alergare în fotoliu rulant, George Baltă, vor strânge fonduri pentru copiii din cadrul „Autism Voice” printr-un proiect inedit: 100 Km Walk din Bucureşti până în Ploieşti şi retur. Startul marşului are loc la ora 7:00, din zona Arcului de Triumf, iar cei patru îşi propun să parcurgă 100 de kilometri până în Ploieşti şi retur. Fiecare kilometru parcurs se va transforma într-o oră de terapie pentru cei 400 de copii din cadrul centrelor „Autism Voice”

– Economic

* Asociația Economiei Circulare (AEC) organizează o conferință de prezentare a avantajelor utilizării economiei circulare și a câtorva produse innovative – mobilier recondiționat, haine reutilizate, ambalaje din hârtie reciclată, farfurii comestibile – ora 11:00, la NOD makerspace, Splaiul Unirii nr. 160. Conferința va continua cu ateliere dedicate și expoziție cu vânzare

– Mediu

* Ghimpaţi, comuna Schitu, jud. Giurgiu: Acţiune de plantare a 12.000 de puieţi, acţiune care se înscrie în proiectul „Codrii de mâine” demarat de Asociaţia Principele Nicolae

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă dedicată rezistenţei la antibiotice, organizată de Societatea Română de Microbiologie, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – ora 12:30, la Centrul de Conferinţe al Palatului Patriarhiei

– Învăţământ, Cercetare

* Conferinţa naţională a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – ora 9:30, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti

– Cultură

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează în perioada 16 noiembrie – 14 decembrie, „Atelierele Thomasinei” – ateliere de educație muzeală, de creativitate & imaginație – ora 10:00, Calea Griviței nr. 64-66, sector 1. Pisissicius, motanul de rasă invizibilă, ghidul copiilor la Muzeul Literaturii, împreună cu Thomasina, pisica elegantă care adoră poveștile, călătoriile, măștile, clepsiderele și calendarele, îi aşteaptă pe copii să exploreze  împreună intersecțiile și ascunzătorile secrete ale muzeului. Asăzi au loc „Ocolul muzeului în 12 povești cu pisici reale și imaginare”; „Pauza de pisici invizibile”; „Alfabetul-pisică – atelier de creativitate”. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Alba Iulia: Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba organizează în perioada 16 – 17 noiembrie, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Ziua de Mâine”. Printre cei care vor urca pe scenă îi amintim pe Daniel Avram şi „Şcoala de Folk” (Alba Iulia), Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Alexandra Uşurelu, A.G. Weinberger, Zoia Alecu

– Sport

* Odivelas, Portugalia: Liga Campionilor la judo pe echipe de club, la care România este reprezentată de combinata U-CSM Dinamo Cluj-Napoca la feminin şi de CSM Bucureşti (16 – 17 nov.)

– S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie

* Acum 376 de ani (1643) era încheiat Tratatul de alianţă antihabsburgic de la Alba Iulia între Transilvania, Suedia şi Franţa. Transilvania primea, conform termenilor tratatului, subsidii pentru întreţinerea armatei în vederea luptei împotriva Imperiului Habsburgic (16/26)

* Acum 119 ani (1900), în Philadelphia (SUA), avea loc primul concert al orchestrei „Philadelphia Symphonic Orchestra”; iniţiatorul şi primul ei dirijor a fost (până la moartea sa, în 1907) Fritz Scheel

* Cu 103 ani în urmă (1916), s-a desfăşurat Bătălia de la Neajlov şi Argeş („Bătălia pentru Bucureşti”), cea mai mare operaţiune militară de pe frontul românesc în acel an, ultima încercare a Armatei române, comandate de generalul Prezan, de a apăra Bucureştii. Copleşită numeric şi tehnic, Armata română este nevoită să se retragă, lăsând Capitala în mâna armatelor inamice (16/29.XI – 20.XI/3.XII)

* La această dată, acum 101 ani (1918), după proclamarea independenţei, la 29.X.1918, şi abdicarea regelui Carol al IV-lea, la 13.XI.1918, a fost abolită monarhia şi proclamată Republica Ungară. Mihály Károlyi a devenit preşedintele republicii, iar Dénes Berinkey prim-ministru

* Acum 86 de ani (1933) Statele Unite ale Americii recunoşteau Guvernul sovietic, pe fundalul ascensiunii naţional-socialismului german

* Cu 74 de ani în urmă (1945), se semna, la Londra, actul de constituire a UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Paris (a intrat în vigoare la 4.XI.1946). România este membră a UNESCO din 27.VII.1956

* Acum 62 de ani (1957), între 16 şi 19 noiembrie, consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din 64 de ţări ale lumii, desfăşurată la Moscova, consacra rolul de hegemon al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) în mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională, fapt acceptat, iniţial, şi de Partidul Muncitoresc Român

* Cu 52 de ani în urmă (1967) erau stabilite relaţiile diplomatice la rang de ambasadă între România şi Columbia

* În urmă cu 47 de ani (1972) UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a adoptat „Convenţia internaţională pentru protejarea patrimoniului mondial, cultural şi natural” (acceptată de România prin Decretul 187/30.III.1990)

* Se împlinesc 40 de ani (1979), de când era pus în funcţiune primul tronson de metrou al magistralei I: Semănătoarea (astăzi Petrache Poenaru) – Timpuri Noi. Pe 19 noiembrie din Depoul Ciurel a plecat în staţia Semănătoarea primul tren de metrou care, de la peron a primit primii călători ai metroului. Până la data de 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării, metroul a funcţionat cu călători, fiind singurul care în perioada de probe a funcţionat cu călători

* Cu 31 de ani în urmă (1988) era adoptată Declaraţia de suveranitate a Republicii Estonia, prin care se recunoştea supremaţia legilor estoniene asupra celor unionale. Independenţa a fost declarată oficial la 20 august 1991

* În urmă cu 21 de ani (1998) era lansat primul număr al Ziarului Financiar, publicaţie a informaţiilor de afaceri, care apărea în ediţie print, cu 50 de ştiri de business. Astăzi, Ziarul Financiar publică zilnic peste 200 de ştiri de business care sunt distribuite către cititorii săi prin multiple canale

* Se împlinesc 15 ani (2004) de la lansarea oficială a „Radio3net”, primul radio public din țară și din Europa care emite exclusiv pe internet. A luat naştere, prin strădania lui Florian Pittiş, la 1 octombrie 2004, ca şi continuator al programului 3 al Societăţii Române de Radiodifuziune – „Radio România Tineret” (înfiinţat în 12 martie 1973 şi desfiinţat din FM la 1 octombrie 2004). Drept omagiu, postul poartă numele lui Florian Pittiş (1943-2007), din luna august 2007 – Radio 3 Net „Florian Pittiş”

* În urmă cu 14 ani (2005), a fost realizat primul transplant de celule stem pentru o afecţiune hepatică din România, de către o echipă de medici de la Clinica Fundeni din Bucureşti, condusă de dr. Irinel Popescu

* Se împlinesc 5 ani (2014), de când, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România (primul având loc la data de 2 noiembrie), Klaus Iohannis a fost ales în funcţia de preşedinte (cu 54,43 % din voturi)

Aniversări – Comemorări

– Sf. Apostol şi Evanghelist Matei (Calendarul Creştin-Ortodox 2019; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)

– „Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România”; cu această ocazie sunt organizate activităţi culturale şi artistice şi sunt difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea şi protejarea patrimoniului mondial UNESCO din România; la 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, statele membre ale UNESCO au adoptat Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural; la cea de-a 34-a sesiune a Comisiei pentru Patrimoniu Mondial s-a hotărât ca data de 16 noiembrie să fie sărbătorită ca „Ziua Patrimoniului Mondial”. NOTĂ: Pe 18 aprilie este marcată „Ziua internaţională pentru conservarea monumentelor”, stabilită în 1983 de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) – creat pe lângă UNESCO

– „Ziua Transporturilor Militare”; la 16.XI.1880, odată cu înfiinţarea celui de-al doilea batalion de geniu (printr-un Înalt Decret al regelui Carol I) s-a constituit şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata română

– 1364: A murit Nicolae Alexandru, domnitor al Țării Românești; înfiinţarea Mitropoliei Ungrovlahiei, în anul 1359, este actul cel mai semnificativ al domniei lui, care stabileşte clar apartenenţa confesională a Ţării Româneşti la ortodoxie (n. 1352) – 655 de ani

– 1816: S-a născut Andrei Mureşanu, poet şi ziarist, autor al poeziei „Un răsunet” (cunoscută sub titlul „Deşteaptă-te române”), poezie inspirată de entuziasmul Adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15.V.1848; poezia a devenit ulterior cântec, pe o melodie de Anton Pann (1850) (după descoperiri recente ale unui muzeograf braşovean, muzica ar aparţine lui George Ucenescu) (m. 1863). NOTA 1: Unele surse dau naşterea la 19.XI.1816 şi moartea la 11/23.X.1863. NOTA 2: După Revoluţia din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române” a devenit Imnul Naţional al României

– 1894: S-a născut Nutzi Acontz, pictoriță română de etnie armeană (m. 1957) – 125 de ani

– 1919: A murit Maria Cuţarida-Crățunescu, prima femeie medic din România (1884); militantă feministă, a înfiinţat (1897) Societatea Maternă, iar doi ani mai târziu (1899) a organizat prima creşă de fabrică (n. 1857) – 100 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 10.XI.1919

– 1933: S-a născut Petre Codreanu, muzicolog şi critic muzical

– 1934: S-a născut inginerul și profesorul universitar Dolphi Drimer, fondator al învăţământului privat post-revoluţionar din România, primul rector al Universităţii Ecologice din Bucureşti (m. 2014) – 85 de ani

– 1941: S-a născut ziaristul Neculai Constantin Munteanu; a lucrat la Televiziunea Română; în 1977 a părăsit România, stabilindu-se în Occident; din 1980 a lucrat la postul de radio „Europa Liberă” (până în 1994, când revine în ţară), fiind una dintre cele mai ascultate voci ale rubricii „Actualitatea românească”

– 1942: A murit (în Elveţia, într-un lagăr de refugiaţi austrieci) tenorul de origine română Joseph Schmidt (n. 1904, în Bucovina)

– 1957: S-a născut ÎPS Irineu Popa (prenumele la naştere, Ioan), mitropolit al Olteniei şi arhiepiscop al Craiovei (din 2008), membru de onoare al Academiei Române din 2010

– 1970: A murit tenorul Mihail Ştirbei (n. 1909)

 – 2000: A murit criticul literar Laurenţiu Ulici, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (1995-2000) (n. 1943). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 17 noiembrie 2000

– 2004, 16/17: A murit Grigore (Constantin) Bostan, folclorist şi scriitor român din Ucraina; s-a preocupat de studierea comparată a folclorului românesc, de cercetarea moştenirii literare româneşti din Bucovina şi a literaturii contemporane din această zonă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1940) – 15 ani

– 2013: A murit jurnalistul Ilie Şerbănescu; membru al primei echipe redacţionale şi tehnice a TVR (colectiv închegat în 1959), a lucrat mai ales la Departamentele de Film şi Teatru (până în 1971); corespondentul pentru Dobrogea al TVR (1971-2004) (n. 1939)

– 2017: A murit Maria Vodă Căpuşan, teoretician şi critic literar, teatrolog (n. 1940)

EVENIMENTE EXTERNE

– Nefta, Tunisia: Festivalul de muzică „Dunele electronice”, are loc pentru prima dată după patru ani de pauză în deșertul tunisian

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională pentru Toleranţă”, sărbătorită la solicitarea Adunării Generale a ONU (din 12.XII.1996); marchează data la care a fost semnată „Declaraţia principiilor toleranţei” (16 noiembrie), la încheierea Conferinţei generale a UNESCO de la Paris din 25.X-16.XI.1995

– „Ziua Europeană a Spectatorului” este un eveniment dedicat spectatorilor din Europa şi organizat de „Be SpectACTive!”, un proiect european ce se axează pe artele spectacolului şi implicarea activă a publicului; prima ediție a avut loc în 2015, ziua marcându-se în a treia sâmbătă din luna noiembrie

– 1717: S-a născut Jean le Rond D’Alembert, filosof iluminist francez şi matematician (unele dintre teoremele sale şi-au găsit aplicaţii imediate în astronomie şi fizică); coeditor, împreună cu Denis Diderot, al „Enciclopediei franceze” (m. 1783)

– 1880, 16/28: S-a născut poetul rus Aleksandr Blok (m. 1921)

– 1889: S-a născut George Simon Kaufman, dramaturg (Premiul Pulitzer pe anii 1931 şi 1936), regizor şi critic teatral american (m. 1961) – 130 de ani

– 1894: S-a născut contele Richard (Nikolaus) von Coudenhove-Kalergi publicist, gânditor politic şi militant federalist european de origine austro-ungară şi japoneză; considerat fondatorul primei mişcări pentru o Europă Unită (volumul „Pan-Europa”, apărut în 1923, este considerat un manifest paneuropean, iar Uniunea Pan-Europeană, creată de el în 1923, este prima organizaţie neguvernamentală „europeistă” de pe continent); doctrina elaborată de el propunea, pentru prima dată, punerea în comun a minereurilor franceze şi a cărbunelui german ca soluţie la disputele dintre cele două state; el înfiinţează Uniunea Parlamentară Europeană, la al cărei congres din 1947 propune, ca soluţie pentru construcţia europeană, o piaţă comună cu monedă unică (m. 1972) – 125 de ani

– 1924: S-a născut fostul sprinter american Mel Patton, dublu campion olimpic în 1948; a fost deţinător al recordurilor mondiale la 100 şi 200 de yarzi, fiind considerat cel mai rapid om din lume, în anii ’40 (m. 2014) – 95 de ani

– 1930: S-a născut Chinua Achebe (nume complet: Albert Chinualumogu Achebe), scriitor şi profesor nigerian de limbă engleză, cunoscut ca fiind „părintele literaturii africane moderne”; a scris romane prezentând dezagregarea societăţilor africane tradiţionale în contact cu civilizaţia europeană, în special cu misionarismul şi colonialismul englez (m. 2013)

– 1936: S-a născut Antonio Gades, renumit dansator şi coregraf spaniol de flamenco (m. 2004). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 14.XI.1936

– 1997: A murit Georges Marchais, om politic comunist francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între anii 1972 şi 1994 (n. 1920)

– 1999: A murit Daniel Nathans, microbiolog american de origine rusă; Premiul Nobel pentru medicină pe 1978, împreună cu Hamilton O. Smith (tot din SUA) şi cu elveţianul Werner Arber, pentru cercetările în domeniul ADN-ului (n. 1928) – 20 de ani

– 2001: A murit Tommy Flanagan, pianist american de jazz (n. 1930)

– 2006: A murit Milton Friedman, economist, comentator politic, eseist şi profesor american; contribuţii teoretice la istoria şi teoria monetaristă şi în demonstrarea complexităţii politicii de stabilitate economică; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1976 (n. 1912)