Marţi, 19 noiembrie, fostul preşedinte al României în perioada 1996 – 2000, prof. dr. Emil Constantinescu, împlineşte 80 de ani. Personalitate de prestigiu în învăţământul superior şi în cercetarea ştiinţifică, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, fostul şef al statului are o implicare consistentă şi în activităţi civice, fiind o figură marcantă a apărării drepturilor colective începând cu mineriada din 13-15 iunie 1990. De asemenea, după perioada prezidenţială, a fost invitat să conferenţieze la think-tankuri şi să reprezinte România în cadrul unor asociaţii internaţionale.
* * * * *
Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 la Tighina, astăzi în Republica Moldova, fiind fiul Mariei şi al lui Ion Constantinescu, de profesie inginer agronom originar din Oltenia.
Familia Constantinescu se va refugia în anul 1943 în satul Brădetu, județul Argeș, unde Emil Constantinescu își va trăi copilăria.
În anul 1956 a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești (actual Colegiu I.C. Brătianu), apoi, în anul 1960, obţine diploma în Ştiinţe Juridice a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.
A satisfăcut apoi stagiul militar, urmat de un an de activitate ca judecător stagiar la Tribunalul Regional Piteşti – secţia economică, iar în anul 1961 se înscrie la Facultatea de Geologie – Geografie pe care o încheie în 1966.
Emil Constantinescu este Doctor în Geologie al Universităţii Bucureşti şi Doctor ès Sciences al Universităţii Duke, SUA.
În anul 1963 se căsătorește cu Nadia Ileana, juristă, care i-a fost colegă la Facultatea de Drept din București.
A urmat o carieră universitară strălucită, lucrând mai întâi ca ca asistent, lector, conferenţiar şi profesor de Mineralogie la Facultatea de Geologie din anul 1966 până în prezent, când este profesor la Şcoala Doctorală a Universităţii Bucureşti.
În anul 1980 este distins cu Premiul Academiei Române.
În planul activităţii civice se angajează, după Revoluţie, începând chiar din decembrie 1989, împreună cu alţi colegi universitari şi intelectuali reputaţi în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în constituirea societăţii civile.
Emil Constantinescu s-a numărat printre personalităţile care, după violenţele comise împotriva profesorilor şi studenţilor de minerii care au invadat Bucureştiul în iunie 1990, au fondat asociaţia Solidaritatea Universitară al cărei purtător de cuvânt naţional a fost.
În anul 1990 Constantinescu devine membru – fondator al Alianţei Civice, al cărei vicepreşedinte este în perioada 1990-1996. De asemenea, este preşedinte al Academiei Civice, în perioada 1990-1993.
În perioada 1990 – 1992 este ales prorector al Universităţii Bucureşti.
În anul 1991 devine preşedintele Convenţiei Democratice din România – CDR constituită la iniţiativa Alianţei Civice şi a Solidarităţii Universitare. De asemenea, la propunerea celor două organizaţii, este desemnat candidat unic al CDR pentru alegerile prezidenţiale din anul 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin şi a obţinut 38% din voturi, în turul al doilea, în confruntarea cu preşedintele în funcţie, Ion Iliescu.
În perioada 1991–1992 a fost visiting professor la Universitatea Duke, SUA, iar între 1992 şi 1996, a continuat să-şi exercite prerogativele de preşedinte al CDR.
În perioada 1992 – 1996 este ales rector al Universităţii Bucureşti şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România.
Este, de asemnea, membru al Comitetului permanent al Asociaţiei Universităţilor Europene – CRE între anii 1992–1993 şi 1994–1998 şi membru al Asociaţiei Internationale a Preşedinţilor de Universităţi – IAUP între anii 1994–1996.
În această perioadă duce o luptă continuă pentru afirmarea Opoziţiei democratice şi a programului său de guvernare, iniţiind şi semnând, în numele CDR, Contractul cu România – pe baza căruia CDR a câştigat, în anul 1996, alegerile locale şi parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales Preşedinte al României, pentru un mandat de patru ani.
Sub preşedinţia sa, ţara noastră s-a angajat într-un proces de reformă în toate domeniile de activitate, iar Emil Constantinescu a încercat să solidarizeze forţele politice şi societatea civilă în depăşirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii.
Are un rol important în direcţionarea ţării către accesul în NATO şi UE (România a obţinut începerea negocierilor de aderare la UE la Helsinki în anul 1999) şi, de asemenea, este artizanul semnării, alături de preşedintele SUA, Bill Clinton, la Bucureşti, a „Parteneriatului Strategic România-SUA”, la 11 iulie 1997.
În anul 1998 primeşte Premiul Omul de Stat European al Anului, iar în anul 2000 este distins cu premiul Palmas Academicas Marele Colan de Aur, conferit de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro.
Din decembrie 2000, după încheierea mandatului prezidenţial, Emil Constantinescu şi-a reluat activitatea universitară şi demersurile pentru consolidarea rolului organizaţiilor neguvernamentale, devenind preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Cetăţenească – ASPEC, al Fundaţiei Române pentru Democraţie – FRD şi preşedinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor – INCOR.
În anul 2001 a exercitat funcţia de preşedinte al comisiei internaţionale de monitorizare a alegerilor parlamentare din Tunisia.
Tot în anul 2001 devine membru fondator şi membru în Comitetul director al Clubului Politic Balcanic, iar în perioada 2001-2008 este ales membru în board-ul directorilor Institutului East–West din New York.
În perioada 2003-2007 este membru al Înaltului Consiliu al Organizaţiei Mondiale a Francofoniei, iar din 2006 este membru în Board-ul Internaţional al Centrului Internaţional pentru Tranziţie Democratică (ICDT) de la Budapesta.
În anul 2006 a lansat Forumul Generaţia Europeană XXI pentru a stimula formarea unei meritocraţii româneşti, tânără şi nouă.
În anul 2008 a fondat Forumul Academic Român, care îşi propune realizarea de către elitele intelectuale româneşti a unei viziuni asupra viitorului naţiunii române în prima jumătate a secolului XXI şi a unei Strategii de Dezvoltare Durabilă a României. Board-ul internaţional al forumului include personalităţi marcante, printre care Boutros-Boutros Ghali, secretar general ONU în perioada 1992-1996, Frederico Major, director UNESCO în perioada 1987-1999, Ivo Slaus, preşedintele Academiei Mondiale pentru Artă şi Ştiinţă.
Din anul 2007 este co-chairman al World Justice Project iar din 2008 unul din directorii WSJ.
În anul 2008 fondează „Forumul Noilor Democraţii” împreună cu Lech Walesa, fost preşedinte al Poloniei în perioada 1990-1995, Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei între 1990 şi 1997, Frederik Willem de Klerk, preşedintele Africii de Sud între 1989-1994, Kim Young-sam, preşedintele Republicii Coreea în perioada 1993-1998 şi Francisco Guillermo Flores Perez, preşedintele Republicii El Salvador în perioada 1999-2004.
Din anul 2009 este invitat permanent şi speaker la Oslo Freedom Forum şi membru în Board-ul Institutului pentru Diplomaţie Culturală (ICD) din Berlin.
Din anul 2010 este felow al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă şi membru în Comitetul Director Internaţional al Habitat for Humanity, una dintre cele mai mari organizaţii umanitare din lume, fondată de preşedintele Jimmy Carter, iar din anul 2011, până în 2017, este preşedintele Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin şi membru în Board of Trustees WAAS.
Din anul 2013 este membru în Board-ul Internaţional Nizami Ganjavi Internaţional Center iar din anul 2014 este membru in Board of Directors al World University Consortium.
Începând cu anul 2017, este Preşedintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.
A fost invitat să facă parte din juriile care acordă importante premii internaţionale: premiul european Coudenhove – Kalergi, premiul Lech Walesa, Gdansk, premiul Vaclav Havel pentru Disidenţă Creativă, Oslo Freedom Forum, Tesla Memorial Price, Global Round Table, Brusseles.
Este autor a 12 cărţi de specialitate, dintre care „Mineralogy in the System of Earth Sciences” publicată la Imperial College Press, London, a fost lansată la Departamentul de Geologie al Universităţii Cambridge în prezenţa prof. John Deer, fost vicecancelor (rector) al Universităţii Cambridge.
A publicat peste 60 de studii în cele mai importante reviste ştiinţifice din ţară şi din lume şi este membru de onoare şi membru ales al Societăţilor geologice şi mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia, al Societăţii de Geografie din Franţa şi al Societăţii „National Geographic” din SUA.
A susţinut numeroase conferinţe la Universităţile Tübingen, München, Oxford, Stanford, Harvard, Berkeley, Columbia, Georgetown, Indiana, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Lima, Sydney, Melbourne, Praga, Varşovia, Bratislava, Turku, Cairo, Lublin, Kiev.
A mai primit alte numeroase premii şi distincţii precum medalii de aur şi onorifice ale Universităţii Comenius din Bratislava, Universităţii Caroline din Praga şi Universităţii din Sao Paolo, Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Ştiinţe, Institut de France, medalii conferite de Institutul Naţional de Ştiinţe şi Arte din Franţa, Universitatea Paris–Sorbonne şi Universitatea din Amsterdam, Premiul Asociaţiei Barourilor Americane, Atlanta, Premiul Aristide Calvani, Paris, Premiul Centrului Democratic, Washington sau Premiul European Coudenhove – Kalergi, Berna.
Este, de asemenea, Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Liège, Maribor, Praga, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Ankara, Sofia, Maribor, Chişinău, Bangkok, Astana şi al Ecole Normale Supérieure – Paris.
Nadia şi Emil Constantinescu au doi copii, Norina şi Dragoş.
Răzvan Moceanu – RADOR
