Închinată Fecioarei Maria, sărbatoarea întru cinstirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este prăznuită la 21 noiembrie de către credincioşii ortodocşi şi cei catolici deopotrivă. Suprapusă pe ritualuri precreştine de început de iarnă, sărbătoarea a fost menţionată în scrierile secolului al IV-lea, dar înscrisă în calendarul bisericesc în secolul al VI-lea, extinzându-se în creştinătatea orientală mai întâi, apoi şi în cea occidentală, şi fiind o temă foarte prezentă în pictura bizantină şi în cea a goticului italian, ca şi a Renaşterii. Episodul apare adesea încadrat între alte evenimente din ciclul vieţii Fecioarei, convenţia temei permiţându-le pictorilor să etaleze o specifică reprezentare a cadrului arhitectonic şi diverse forme de tratare a perspectivei. Scena apare în manuscrisul gotic francez ‘Les Très Riches Heures du duc de Berry’ şi în alte manuscrise iluminate. De asemenea, spelndide icoane au fost realizate de artişti ai Şcolii Cretane, dezvoltată din secolul al X-lea şi atingând apogeul creativ în secolele XV – XVII, până când insula Creta, aflată sub controlul veneţienilor între 1204 şi 1669, avea să cadă în mâinile otomanilor.
La Burgos, în Spania, altarul principal al catedralei Santa Iglesia Catedral Basílica Metropolitana de Santa María, închinată Fecioarei Maria, conceput ca o scenă de teatru, cu sculpturi policrome în mărime naturală, etalează scene din viaţa Fecioarei, între care şi Aducerea sa la Templu. Făcând parte din panoplia scenelor comune din ciclul vieţii Fecioarei, episodul apare şi în mozaicurile datând de la început de secol XIV ale bisericii Sfântul Salvator, Chora, din Istanbul, unul dintre cele mai frumoase exemple de lăcaş bizantin, primul datând din 536-557, dărâmat ulterior şi reconstruit, iar în secolul al XVI-lea, după cucerirea Constantinopolului de către otomani, transformat în moschee până în 1948, când a devenit muzeu (Kariye Müzesi). Realizate în perioada în care în Occident îşi desăvârşea creaţiile Giotto, mozaicurile de aici abundă în detalii meticulos executate, cu graţioase mişcări şi cu o paletă deopotrivă rafinată şi intensă, dând o incomparabilă eleganţă personajelor. Descoperit la Catedrala din Siena şi expus la National Gallery of Art din Washington, panoul descriind Aducerea Fecioarei la Templu, pictat spre finele secolului al XIV-lea de către sienezul Paolo di Giovanni Fei, prezintă un aspect cromatic original, artistul adoptând o paletă strălucitoare pentru a descrie interiorul templului inundat de lumină. La Cappella degli Scrovegni din Padova, marele inovator al picturii italiene, Giotto di Bondone, inserează în frescele capelei, la început de secol XIV, Aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, pe peretele din faţa celui reprezentând istoriile părinţilor Fecioarei, Ioachim şi Ana. Capela este dedicată Fecioarei Carităţii, iar locul ales de Enrico Scrovegni pentru ridicarea ei era legat de un vechi cult marianic cu un mare impact asupra padovanilor. Giotto se arată aici mai puţin preocupat de respectarea detaliilor poveştii, cât mai ales de redarea emoţiilor Fecioarei la separarea de mama sa. În marea sa lucrare despre viaţa Fecioarei, de la Cappella Baroncelli a bazilicii Santa Croce din Florenţa, artistul italian Taddeo Gaddi reprezintă şi el episodul sosirii la templu, în care adaugă o tuşă personală în exploatarea fundalului architectural. Spre jumătatea secolului al XVI-lea, la o comandată a confreriei de la Scuola Grande di Santa Maria della Carita, distinsul veneţian Tiţian pictează intrarea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim, vasta pânză decorând încă zidul pentru care a fost creată, în Sala dell’Albergo de la Scuola Grande di Santa Maria della Carita, care a fost transformată în veacul al XIX-lea în Gallerie dell’Accademia. Un traseu cursiv al liniei narative, un paralelism de bază al structurii spaţiale, o asimetrie a fundalului şi amestecul unor portrete contemporane cu un subiect îndepărtat istoric sunt elemente de care artistul se foloseşte aici reuşind să insufle temei o mare vitalitate. Personajul unificator al grupurilor disparate este Fecioara, care este învăluită în acest cadru de o aură în jurul întregului trup, nu de un simplu halou în jurul capului. Prezentarea Fecioarei Maria la Templu, realizată de Tintoretto, se substituie unui proiect scenografic complex, ce se caracterizează printr-o diagonală îndrăzneaţă, cu o scenă aglomerată de numeroase personaje învăluite într-o lumină puternică accentuând dramatismul episodului. La Pinacoteca Nazionale di Bologna se păstrează Aducerea Fecioarei Maria la Templu, o operă de la finele secolului al XVI-lea a flamandului Denys Calvaert, care a trăit în Italia în cea mai mare parte a vieţii, cunoscut fiind ca Dionisio Fiammingo. Calvaert foloseste tehnicile de clarobscur pentru a defini personajele de prim-plan, la fel de sculpturale precum arhitectura în care se desfăşoară acţiunea. Una dintre importantele ilustrări ale evenimentului din viaţa Fecioarei este şi opera italianului Pietro Testa, din 1640, creată pentru Biserica Santa Croce dei Lucchesi, a comunităţii din Lucca, unde s-a născut artistul. Testa face din scena prezentării Mariei la Templu, unde părinţii ei au trimis-o să fie crescută, un eveniment maiestuos şi plin de emoţie, subliniată de lumina ce străbate figurile personajelor.
Numeroase biserici şi mănăstiri ortodoxe şi catolice din Europa şi de dincolo de graniţele ei sunt închinate episodului Intrării Fecioarei în Biserică. Paraclisul din curtea Mănăstirii Marea Lavră de la Sfântul Munte Athos, ctitorită în secolul al X-lea, poartă hramul Intrarii în Biserică a Maicii Domnului, la fel ca Sihăstria de la Vigla, din apropierea Schitului românesc Prodromu. Printre parohiile din Bucureşti se distinge Biserica ‘Intrarea Maicii Domnului în Biserică’ de pe Calea Moşilor, ctitorită în 1728. La Iaşi, Biserica Vovidenia, lăcaş de cult din 1645 de Vasile Lupu, în apropierea Mănăstirii Golia are acest hram, ca şi biserica mare a Mănăstirii Colilia, din judeţul Constanţa. Ascunsă de ochii mirenilor în spatele unui zid înalt, mănăstirea Kazanlak cu hramul Intrării în Biserica a Maicii Domnului, din oraşul bulgar Kazanlak, a fost înfiinţată în secolul al XIX-lea la iniţiativa unei călugăriţe de la mănăstirea Kalofer, cu acelaşi hram, după ce a visat-o pe Maica Domnului poruncindu-i să se întoarcă la Kazanlak, unde se născuse, şi să ctitorească acolo o mănăstire. Mai târziu, ajunse la Brăila şi la Bucureşti câteva măicuţe de la Kazanlak au reuşit să strângă fonduri de la emigranţii şi comercianţii bulgari şi au folosit majoritatea banilor pentru achiziţionarea unui teren, pe care a fost ridicată actuala mănăstire. Apoi, cu alte donaţii strânse la Odesa, Kiev şi Sankt Petersburg, maicile au început construcţia vechilor clădiri rezidenţiale şi apoi a bisericii, care a durat nouă ani. Mănăstirea a supravieţuit războiului ruso-turc şi a suferit reconstrucţii, fără a se modifica planul arhitectural iniţial, acum fiind înscrisă ca monument al patromoniului cultural bulgar. (Autor: Cristina Zaharia)
RADOR – 21 noiembrie
