Guvernul va finaliza până luni calculele pentru creşterea salariului minim pe economie. Procentul de majorare estimat anterior – de 7,2 – nu este încă stabilit. Propunerea se va baza pe indicatori economici obiectivi şi va ţine cont de dezbaterile cu partenerii sociali, afirmă premierul Ludovic Orban. Agenda zilei de astăzi a fost dominată de inspectarea diverselor stadii ale unor lucrări din domeniul transporturilor. Astfel, Ludovic Orban a anunţat că în iunie anul viitor va fi dată în folosinţă Magistrala 5 de metrou, care va face legătura dintre cartierul Drumul Taberei şi centrul Capitalei. Din cele zece staţii mai trebuie finalizate patru. Premierul Ludovic Orban şi ministrul transporturilor au verificat azi stadiul lucrărilor. În judeţul Olt, prim-ministrul a dat startul construcţiei tronsonului 2 din Drumul Expres Craiova-Piteşti, iar în cadrul unei scurte vizite la Uzinele Dacia Renault din Mioveni a mai spus că programul Rabla va continua şi că este posibilă chiar o mărire la 70.000 a numărului de unităţi ce vor putea fi achiziţionate prin acest program./aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie