„O istorie mondială a comunismului”, scrisă de Thierry Wolton, volumul doi, s-a lansat la Gaudeamus – Radio România

Scriitorul şi jurnalistul francez, Thierry Wolton, şi-a lansat, astăzi, la Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, cel de-al doilea volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”. Dacă în primul volum, apărut anul trecut, la editura Humanitas, autorul i-a adus în atenţie pe cei care au comis, în numele ideologiei, crime şi orori, cea de-a doua parte a trilogiei este dedicată victimelor regimurilor comuniste din toată lumea. Mihaela Helmis relatează.
Reporter: Printre cărţile lansate azi, importante sunt, să spunem, şi volumele cu discursurile lui Ion I.C Brătianu, dar şi „Istoria mondială a comunismului”, scrisă de Thierry Wolton, pe care jurnalistul scriitor şi dramaturg Matei Vişiniec o consideră de foarte mare importanţă, dar nu ultima dintre analizele posibile şi atât de necesare ale unui fenomen precum comunismul, pe care, e de părere junalistul, Europa Occidentală încă nu îl ia suficient în considerare.
Matei Vişiniec: Thierry Wolton propune o sinteză extraordinară şi în acelaşi timp ca materie propune o operă compleşitoare de regândire a epocii şi de redescoperire a epocii şi a utopiei comuniste, cu toate ravagiile pe care le-a făcut pe planetă. De fapt eu cred că istoria comunismului va trebui să fie scrisă, rescrisă şi rescrisă, pentru că noi şi noi documente vor ieşi la iveală. Sigur, există mai multe generaţii care s-au epuizat, care au depus mărturie, dar nu s-a terminat încă. Oroarea pe care a produs-o pe planetă nouă comunismul de stat este atât de puternică, a marcat generaţii şi va continua să marcheze câteva generaţii, încât şantierul este enorm. O istorie mondială a comunismului, în trei volume, „Călăii”, volumul numărul doi, „Victimele” şi volumul numărul trei, „Complicii”, deci avem trei maniere de a aborda comunismul, iar cine le citeşte pe toate nu iese, aş spune, senin din această extraordinară coborâre în infern.
Realizator: Târgul de Carte – Gaudeamus – Radio România se bucură de un număr foarte mare de vizitatori în noul spaţiu în care se desfăşoară în acest an: Pavilionul B2 de la Romexpo. Mâine este ultima zi în care poate fi vizitat./ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 noiembrie)