Penultima zi a Târgului de carte Gaudeamus Radio România

Târgul de carte Gaudeamus Radio România, care se defăşoară la Romexpo, în Capitală, a ajuns la penultima zi. Opt mii de standuri cu cărţi au fost amenajate în cadrul evenimentului, ce stă sub semnul celor 30 de ani de la Revoluţia din 1989.
Reporter: Mihaela Helmis – „Casa Cărții de Ştiință”, prin traduceri din limba poloneză, dar și cu studii istorice românești, editurile Eikon sau Electra cu mai multe volume lansate, Meteor Press, Polirom sau Humanitas, dar și Editura RAO, prin noua ediție a volumului „1989, Principiul dominoului. Prăbușirea regimurilor comuniste europene” sunt doar câteva dintre punctele în care a fost abordată ieri tema celor 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, sub aura căreia stă această ediție a Târgului Gaudeamus Radio România. Tot ieri, vorbind despre România în perioada în care a fost președinte al țării noastre, la ampla lucrare semnată de Alex Mihai Stoenescu, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ni s-a adresat nouă în mod special.
Emil Constantinescu: Din punct de vedere personal, poţi să îţi trăieşti viaţa la întâmplare sau poţi să îţi trăieşti viaţa citind, învăţând din istorie şi trăind după ceea ce ai învăţat. Sigur că vorbim acum, /…/ Radioului, celor care ascultă, dar dacă dumneavoastră veţi reuşi ca să îi faceţi pe cei care ascultă să şi citească, atunci eu cred că vor pleca mai departe cu o altă viziune asupra lumii şi asupra propriei lor vieţi.
Realizator: Târgul de carte Gaudeamus Radio România îşi aşteaptă vizitatorii până mâine, între orele 10:00 şi 20:00./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 noiembrie)