Luni, 25 noiembrie, se împlinesc 104 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai cruzi dictatori din istorie, generalul chilian Augusto Pinochet. Fost comandant suprem al Armatei chiliene, preşedintele guvernului militar chilian şi, mai apoi, preşedinte al Republicii Chile până în anul 1990, el a rămas în istorie drept cel care l-a răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat a juntei militare pe preşedintele ales democratic de către chilieni, Salvador Allende, în anul 1973, prin uciderea sau torturarea a zeci de mii de femei, copii, opozanţi politici şi familiile acestora, dar şi prin introducerea unor măsuri economice de factură neo-liberală, care au transformat economia statului Chile într-un miracol economic începând din anii ’70, în contextul unic al regimului autoritarist pe care l-a condus, dar şi al perioadei Războiului Rece.
Augusto José Ramón Pinochet Ugarte s-a născut la 25 noiembrie 1915, la Valparaíso, în Chile, fiind cel mai mare din cei şase copii ai familiei întreţinute cu greu de tatăl său, un angajat guvernamental din clasa mijlocie, Augusto Pinochet Vera, descendent al unei familii de imigranţi bretoni din Lamballe, Franţa.
A parcurs studiile primare şi secundare în oraşul natal, iar din anul 1931 este admis la Şcoala Militară din Santiago, absolvită în anul 1935 cu gradul de locotenent secund în infanterie (alférez).
În luna septembrie 1937 este repartizat la regimentul “Chacabuco” din Concepcion, în 1939 obţine gradul de sublocotenent şi este trasferat la regimentul “Maipo” din oraşul natal, iar un an mai târziu se întoarce la Şcoala de Infanterie.
În anul 1943 se căsătoreşte cu Lucia Hiriart Rodriguez, cea care avea să îi dăruiască cinci copii: Inés Lucía, María Verónica, Jacqueline Marie, Augusto Osvaldo şi Marco Antonio.
În anul 1948 doreşte să urmeze cursurile Academiei de Război, însă demersul său a trebuit să se amâne cu un an, deoarece fiind cel mai tânăr ofiţer, a fost obligat să respecte un ordin privind o misiune în regiunea minieră Lota.
În anul 1951 începe să predea la Şcoala Militară, perioadă în care a ţină şi cursuri de geografie militară şi de geopolitică la Academia Militară, din poziţia de profesor secund.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, devine editorialist al revistei militare “Cien Aguilas” (“O sută de vulturi”) pe care ajunge să o şi conducă ulterior din postura de director. În anul 1953 primeşte gradul de maior şi este trimis pentru o perioadă de doi ani în regimentul Rancagua din Arica. În această perioadă este numit profesor la Academia de Război dar este admis şi la Facultatea de Drept.
În anul 1956 realizează, împreună cu alţi tineri ofiţeri, o misiune militară, care a fost trimisă să organizeze Academia de Război din Quito, Ecuador, unde Pinochet petrece urmărtorii trei ani, dedicându-şi majoritatea timpului liber studiului geopoliticii şi geografiei militare.
În anul 1959 revine în Chile, fiind trimis la Cartierul General al Diviziei Armatei a I-a şi mai apoi fiind numit comandant al regimentului Esmeralda.
În anul 1963, Pinochet este numit director adjunct al Academiei de Război, iar în anul 1968 devine Şeful Statului Major al Diviziei a II-a din Santiago, an în care este promovat în funcţia de Brigadier General şi numit şi Comandant al Diviziei a VI-a dar şi Intendent al provinciei Tarapaca.
Anul 1968 este momentul în care Pinochet publică volumul “Geopolitica”, o realizare în care sunt reflectate fidel gândirea sa geopolitică şi strategică.
La 4 noiembrie 1970, Salvador Allende, medic şi politician, este ales democratic preşedinte al statului Chile, fiind primul şef de stat marxist al unei ţări din America Latină. Acesta fusese senator, apoi ministru, candidat la alegerile prezidenţiale de trei ori (în 1952, în 1958 şi în 1964) pentru ca, în cele din urmă, în 1970 să le câştige.
Platforma socialistă a lui Allende încuraja, însă, naţionalizarea industriei deţinute de investitorii străini şi rectifica economia ţării în funcţie de bugetul votat după principii socialiste. Îngrijorat, guvernul american condus de Richard Nixon, i-a alimentat cu fonduri pe oponenţii lui Allende, pentru înarmare şi a plătit presa de propagandă împotriva acestuia.
În anul 1971, Pinochet este numit Comandant General al garnizoanei Santiago, iar în anul 1972 primeşte funcţia de Şef al Statului Major al Armatei. În acest moment ideile sale intră în contradicţie cu cele ale Generalului Prats, Comandantul Suprem al Armatei la acel moment, ceea ce duce, în anul 1973, la demisia lui Prats.
Allende îl numeşte pe Pinochet Comandant Suprem al Armatei, la doar o zi distanţă după ce Camera Deputaţilor aprobase o rezoluţie prin care afirma că guvernul nu respecta Constituţia statului. A fost o mişcare fatală pentru Allende, fiindcă, la mai puţin de o lună, junta militară condusă de Pinochet îl înlătură prin lovitură de stat pe acesta de la putere, iar Allende se sinucide.
Imediat după instalarea la putere a juntei militare, partidele socialiste, marxiste şi în general cele de stânga, cele care îl aduseseră la putere pe Allende, sunt scoase în afara legii, iar Congresul ţării, libertatea presei şi a cuvântului şi sindicatele muncitorilor şi fermierilor sunt suprimate.
Pinochet îl numeşte pe Manuel Contreras, şef al poliţiei secrete, cu un personal de aproape 60.000 de oameni: agenţi, informatori, persoane care transmitea informaţii din afara graniţelor ţării sau care se ocupau de închisorile secrete.
În primele zile ale noului regim dispar pur şi simplu 3.000 de oameni la o populaţie de 10 milioane, se distrug cărţi şi materiale considerate subversive.
Cel puţin 75 de oameni au fost găsiţi morţi în întreaga ţară, asasinaţi cel mai probabil de “Caravana Morţii”, o celulă militară ce a executat ordinele lui Pinochet în perioada 30 septembrie – 22 octombrie 1973.
Oamenii regimului nu îi terorizau doar pe disidenţil, ci erau urmărite şi familiile acestora, iar cei care s-au refugiat în alte ţări, au fost urmăriţi de poliţia secretă a lui Pinochet (DINA), sub umbrela „Operaţiunii Condor”, în care a fost implicată şi vestita CIA.
Condor a fost numele sub care au coperat agenţiile de informaţii sau spionaj ale statelor din America de Sud (Argentina, Uruguay, Paraguay, Bolivia, Brazilia, Chile, şi ulterior Ecuador şi Peru), supervizate de S.U.A., Pinochet declarând că aceste operaţiuni au fost necesare “pentru a salva ţara de comunism”. Operaţiunea Condor a fost finanţată în secret şi a rămas învăluită în mister până la revenirea regimurilor democratice în America de Sud.
În decembrie 1974, junta militară îl proclamă, prin decret, ca preşedinte al ţării pe Pinochet.
Încă din primele luni ale regimului militar al lui Pinochet, acesta adoptă măsuri sângeroase împotriva oponenţilor politici, urmând ani în care circa 3.200 de persoane au fost ucise, 80.000 rănite şi aproximativ 30.000, inclusiv femei şi copii, au fost torturate.
La 25 noiembrie 1975, chiar de ziua de naştere a generalului Pinochet, a avut loc, în Chile, o întâlnire a serviciilor secrete militare, la care au participat delegaţi din alte cinci ţări: Argentina, Brazilia, Bolivia, Paraguay şi Uruguay. În urma acestei întâlniri, guvernele militare ale acelor naţiuni au stabilit să coopereze şi să trimită echipe care să-i depisteze, să-i urmărească şi să-i omoare pe opozanţii lor politici şi s-a stabilit un centru comun de informaţii la sediul poliţiei secrete chiliene – DINA – din Santiago.
O crimă celebră asociată cu „Operaţiunea Condor” este asasinarea fostului ministru de externe chilian, Orlando Letelier, devenit lider al rezistenţei chiliene în exil, care a murit la Washington în urma exploziei unei maşini capcană în anul 1976, la trei ani după ce guvernul său fusese răsturnat de la putere de generalul Pinochet.
De la acest tip de crime, lui Pinochet i-a fost atribuită chiar eticheta de „mondializare a terorismului”.
Dacă în plan „politic”, Chile a evoluat dramatic în aceşti ani, din punct de vedere economic, Pinochet aduce noţiunea de „piaţă liberă” în prim plan.
Dictatorul constatase însă că în ţară, „materialul uman” era necorespunzător viziunilor sale economice, astfel că aduce drept suport ideile unui grup denumit “Chicago Boys”, format din 25 de studenţi economişti, care îl avuseseră ca profesor la Universitatea din Chicago pe Milton Friedman.
Astfel că Pinochet primeşte, pe lângă suport ideologic american, sprijin total din partea S.U.A. şi a instituţiilor financiare internaţionale, şi începe transformarea statului de la o economie izolată, la o economie liberalizată şi integrată în sistemul mondial.
A urmat privatizarea companiilor deţinute de stat precum şi stabilizarea inflaţiei, transformând statul sud-american într-un veritabil „miracol economic”. Însă analiştii economici şi istoricii sunt de părere că acel miracol a fost posibil numai în contextul unic al autoritarismului de stat excesiv exercitat de regimul Pinochet.
La 11 septembrie 1980 are loc un plebiscit, prin care s-a aprobat noua Constituţie a ţării, care aduce, printre altele, legalizarea preşedinţiei lui Pinochet.
În anul 1988, un alt plebiscit, arată că doar 44% din populaţie îl mai susţine pe general în fruntea ţării, Pinochet fiind constrâns să organizeze alegeri democratice pentru desemnarea preşedintelui.
În anul 1990, Pinochet se retrage din fruntea ţării, păstrându-şi însă poziţia de Comandant Suprem al Armatei chiliene până în martie 1998, însă între timp devine şi senator pe viaţă, obţinând astfel, graţie prevederilor constituţionale, imunitate în faţa acuzaţiilor de crimă şi tortură.
În 1998, Pinochet este arestat la Londra, unde era în convalescenţă în urma unei operaţii la coloana vertebrală, şi extrădat în Spania, unde celebrul judecător Baltasar Garzon ancheta moartea unor spanioli în timpul regimului lui Pinochet. În cele din urmă ex-dictatorul a fost eliberat din motive medicale, iar la 3 martie 2000 se reîntoarce în Chile.
În mai 2000, Curtea de Apel de la Santiago îi ridică imunitatea parlamentară iar în august 2000, Curtea Supremă confirmă sentinţa, deschizând astfel calea spre judecarea lui Pinochet pentru numeroase acuzaţii.
În anul 2001, judecătorii îl consideră pe Pinochet apt medical pentru a fi judecat, în ciuda tertipurilor la care acesta a recurs, iar în 2004, fostul dictator este plasat în arest la domiciliu, ajungând să fie acuzat de nu mai puţin de 300 de fapte care încălcau diverse drepturi ale omului la care se adăugau acuzaţii de evaziune fiscală şi înşelăciune, precum şi de însuşirea ilegală a unei sume de circa 28 de milioane de dolari SUA.
Însă la 3 decembrie 2006, Augusto Pinochet suferă un infarct, iar la 10 decembrie 2006, moare, la vârsta de 91 de ani, fără să fi fost condamnat pentru ororile pe care le săvârşise.
Peste 60.000 de chilieni s-au înghesuit, însă, să-i aducă atunci un ultim omagiu generalului Pinochet.
În ciuda controverselor cu privire la personalitatea şi faptele sale, însăşi Margaret Thatcher a vegheat ultimele zile lângă patul de moarte al lui Pinochet, Doamna de Fier a politicii britanice avea să facă parte şi din alaiul cortegiului funerar. Pinochet fusese, în fond, cel mai fidel şi eficient aliat al britanicilor din America de Sud, mai ales în perioada războiului pentru Insulele Malvine Falkland, izbucnit la 2 aprilie 1982, între Argentina şi Marea Britanie.
Deşi era considerat un „mediocru intelectual”, Pinochet făcuse o adevărată pasiune pentru cărţi, de istorie, geografie şi marxism, ideologie pe care a încercat să o distrugă prin brutala represiune din perioada în care s-a aflat la conducerea ţării. Se spune că biblioteca sa număra nu mai puţin de 50.000 de volume, o avere care a ieşit la iveală abia în anul 2004, odată cu descoperirea unui cont cu multe zerouri, pe numele dictatorului, deschis în SUA.
Manuel Contreras, fostul şef al poliţiei secrete din perioada dictaturii lui Augusto Pinochet, a fost arestat în anul 2005, iar în mai 2015, ajuns la vârsta de 86 de ani, a primit ultima pedeapsă de 15 ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru asasinarea unui grup de opozanţi politici, la acel moment totalul pedepselor primite de Contreras ridicându-se la nu mai puţin de 505 ani de închisoare, cele mai multe acuzaţii fiind cele de încălcare a drepturilor omului şi crime împotriva umanităţii comise în timpul dictaturii Pinochet.
După căderea regimului Pinochet, economia chiliană a continuat să fie „ghidată” de multe din ideile lui Pinochet, ceea ce a determinat unele publicaţii economice internaţionale de preestigiu să considere, în 2007, economia acestui stat ca fiind a 11-a „cea mai liberă” economie din lume, şi a treia din America.
La începutul lunii noiembrie 2015, guvernul chilian recunoştea că celebrul câștigător al Premiului Nobel pentru literatură, poetul Pablo Neruda, ar fi putut să fi murit din…cauza regimului Pinochet. Neruda, altfel un poltician de stânga şi un diplomat apropiat de președintele Salvator Allende, s-ar fi sinucis în loc să se predea trupelor conduse de generalul Pinochet, în septembrie 1973…
