PSD se află de mai bine de o oră în ședința Comitetului Executiv Național, pentru a analiza rezultatele obținute la alegerile prezidențiale. În partid părerile sunt împărțite cu privire la schimbarea actualei conduceri, în frunte cu Viorica Dăncilă. Pentru mai multe informații suntem acum în direct cu redactorul nostru Cătălin Purcaru. Bună seara!
Reporter: Buna seara! O ședință cu miză în această seară, pe fondul configurării a două curente în partid. Pe de o parte sunt lideri social-democraţi care doresc ca actuala echipă de conducere să își asume rezultatul obținut la alegerile prezidențiale și să facă un pas în spate.
În această situație, conducerea ar urma să fie asigurată interimar până la organizarea unui congres extraordinar de o echipă coordonată de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, formată din reprezentanții fiecărei regiuni de dezvoltare și liderii filialelor care au obținut rezultate bune la scrutinul din 24 noiembrie.
De cealaltă parte se dorește unitate în partid și continuarea cu actuala echipă de conducere până la congresul extraordinar. Cert este că toți social-democrații pledează pentru organizarea unui congres cât mai rapid pentru o reformă a partidului în perspectiva alegerilor locale și parlamentare de anul viitor.
Sunt și lideri PSD care nu s-au poziționat în nicio tabără. Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a atras atenția că la finalul ședinței din această seară social-democrații trebuie să rămână uniți pentru ca partidul să nu aibă de suferit. Gabriela Firea a susținut reformarea PSD în mod real și adevărat, prin atragerea tinerilor în partid, precizând totodată că trebuie respectat statutul și organizat un congres extraordinar cât mai rapid. Rămâne de văzut care vor fi deciziile la finalul Comitetului Executiv Național al PSD./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie