„De la Stettin, la Marea Baltică,
până la Trieste, la Marea Adriatică,
o cortină de fier s-a coborât
de-a curmezișul continentului European.”
Winston Churchill, 5 mai 1946
Invitat de Institutul Francez din România, Frédéric de La Mure, fotograf oficial al Ministerului francez al Afacerilor Externe între 1982 şi 2019, vine la Bucureşti pentru deschiderea expoziţiei sale „Cicatricile unei rupturi. Călătorie de-a lungul Cortinei de Fier”. Vernisajul va avea loc pe 4 decembrie la ora 18:00 în Atriumul Institutului Francez (Bd. Dacia, nr. 77) şi va fi urmat de o dezbatere, deschisă publicului larg. Joachim Umlauf, Directorul Institutului Goethe la București, Mihaela Rodina, Responsabila Biroului regional Agence France-Presse şi renumitul fotograf vor reflecta asupra evoluţiei continentului nostru în ultimii 30 de ani, într-o discuţie moderată de Laurent Couderc, Redactor-șef al revistei „Regard”.
După ce a acoperit prezența franceză în străinătate și actualitatea diplomatică internațională vreme de peste 30 de ani, Frédéric de la Mure a decis să parcurgă 2973 de kilometri cu bicicleta de la Travemünde până la Trieste, urmând fosta Cortină de Fier. Din mai până în iunie 2019 a traversat de nu mai puțin de 64 de ori linia imaginară care a despărţit Europa timp de o jumătate de secol, însoțit doar de aparatul de fotografiat și de vechi hărți rutiere.
Ideea autorului a fost să transforme această cicatrice de sârmă ghimpată într-un drum al păcii. Urmele rămase, abandonate naturii sau recâștigate de către oameni, au devenit simbolul Europei reconciliate și deschise. În amintirea celor care și-au pierdut viața în acest no man’s land, Frédéric de La Mure și-a propus să imortalizeze transformarea acestei fâșii, late de 5 până la 10 km, din „zonă de moarte” în „zonă de viață” (în multe locuri zona a devenit parc natural).
Ceea ce propune Frédéric de La Mure în acest reportaj fotografic este astfel un parcurs prin istoria Europei și totodată prin prezentul ei, la 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Prin obiectivul său de 35mm lasă să se întrevadă o perspectivă umană a acestei rupturi, accesibilă tuturor generațiilor.
Frédéric de La Mure s-a născut la 19 aprilie 1957 la Suresnes. În 1978 este laureatul premiului Découverte du Japon care mai târziu s-a transformat în premiul Robert Guillain, acordat de Asociația de Presă Franţa-Japonia.
Este cavaler al Ordinului Naţional de Merit al Franţei (2014) şi Cavaler al Ordinului Naţional Legiunea de Onoare (2019).
Este autorul fotografiei strângerii de mână a lui François Mitterrand și Helmut Kohl în Douaumont (în fața mormântului soldatului necunoscut).
Pentru informații suplimentare, vă invităm să ne adresați un mail la adresa ioana.alexandru@insitutfrancais.ro
Pentru contacte de presă, programări de interviuri și/sau reportaje, vă rugăm să luați legătura cu Stilyan Deyanov, Ataşat de presă al Institutului Francez din România.